Producția de energie fotovoltaică va crește odată cu venirea verii, după ce, în luna mai, tranziţia Uniunii Europene către energia „verde” a atins un punct de cotitură.
Pentru prima dată în istorie, în luna precedentă, panourile fotovoltaice au generat mai multă electricitate decât toate centralele pe cărbune din blocul comunitar, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres.
Ţările de Jos, pe primul loc în Europa la număr de panouri fotovoltaice
Expansiunea furibundă a capacităţilor de producţie a energiei fotovoltaice este un semn de bun augur pentru eforturile vizând înlocuirea combustibil fosili. Cu toate acestea, momentul istoric scoate în evidenţă şi deficienţele din sistemul energetic.
Preţurile la electricitate au trecut în teritoriul negativ în unele zile însorite din luna mai. Asta pentru că operatorii de reţea au avut probleme în a gestiona producţia crescută de energie fotovoltaică, transmite Agerpres.
„Vara aceasta va fi ca o vedere trimisă din viitor. Principalul mesaj va fi «nu suntem gata încă»”, susţine Kesavarthiniy Savarimuthu, analist la BloombergNEF.
Boom-ul energiei fotovoltaice, precum şi riscurile de ajustare, nu este nicăieri mai evident decât în Ţările de Jos. În această țară sunt instalate peste 100 de Megawați de panouri fotovoltaice la fiecare 100.000 de rezidenţi. Asta înseamnă dublu faţă de Spania şi triplu față de China, care este lider mondial în materie de capacitate fotovoltaică totală instalată.
Autoritățile din Ţările de Jos susţin că au cea mai densă reţea de panouri fotovoltaice din lume graţie programelor guvernamentale de susţinere. Acestea recompensează gospodăriile care şi-au instalat panouri fotovoltaice, fiecare kilowat de electricitate produs ducând la reducerea facturilor la curent.
Producţia de energie fotovoltaică a crescut în luna mai cu 10%
Potrivit lui Jorrit de Jong, purtător de cuvânt la TenneT, operatorul de reţea din Ţările de Jos guvernul olandez a făcut asta pentru a stimula instalarea de panouri fotovoltaice. Însă, programul a înregistrat un succes mult prea mare.
„Dacă spăl rufe sau îmi încarc maşina când nu este soare asta nu are importanţă pentru mine. Sunt plătit de către furnizorul meu de electricitate”, a mai precizat de Jong. Acesta are instalate pe acoperişul casei 7 panouri fotovoltaice care produc cel puţin 80% din consumul anual de electricitate al gospodăriei.
În întreaga Europă, oamenii urmează exemplul din Ţările de Jos. De la invadarea Ucrainei de către Rusia, instalarea de panouri fotovoltaice în UE a crescut în ritm accelerat. În luna mai producţia de energie fotovoltaică a crescut cu 10% comparativ cu situaţia din anul anterior, până la un nivel record de 27 Terawaţi-oră.
Spre deosebire de energia eoliană, hidro sau geotermală, energia fotovoltaică are avantajul crucial că este rapid de instalat. Tot ceea ce este nevoie este un stimulent pentru ca proprietarii de case şi dezvoltatorii imobiliari să-şi transforme acoperişurile în mini parcuri eoliene.
Reţelele energetice naţionale au fost puse la punct având în centru mari capacităţi de generare. Acestea funcţionează în tandem cu operatorii de reţea pentru a menţine sistemul în echilibru. Un sistem mai distribuit este mai greu de gestionat şi va fi pus serios la încercare în vara acestui an.
Există deja semnale ale unui decalaj între oferta şi cererea de electricitate. Preţurile la electricitate au ajuns în teritoriul negativ în momentele în care producţia de energie fotovoltaică a atins un nivel record în Germania, cel mai mare producător european de electricitate.
Fluctuaţiile mari de preţuri ar putea afecta noile investiții
Preţurile negative la electricitate nu reprezintă o noutate, iar această situaţie este frecventă în momentele în care se produce o cantitate mare de energie eoliană. Și asta, fie în timpul nopţii, fie în week-end când cererea de electricitate este mai redusă.
Atunci când are loc o creştere explozivă a producţiei de electricitate, furnizorii trebuie să îi plătească pe consumatori să utilizeze electricitate. Nu înseamnă că toată electricitatea provine din surse regenerabile. Unele centrale convenţionale pot fi pornite sau oprite, pentru a menţine stabilitatea reţelelor.
Fluctuaţiile de preţuri din ce în ce mai mari şi tarifele persistent de mici sau chiar negative în perioadele în care producţia din surse regenerabile atinge un nivel de vârf ar putea pune în pericol noile investiţii, avertizează Axel Thiemann, director general la Sonnedix, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de parcuri fotovoltaice din Europa.
De la finele lui 2021, Sonnedix şi-a dublat portofoliul de proiecte europene însă Thiemann avertizează că dezvoltarea de noi proiecte fotovoltaice va deveni mai dificilă dacă nu se va schimba modul în care energia produsă este gestionată.
Bateriile conectate la reţea ar putea utiliza energie în zilele însorite
„Pe măsură ce noi investiţii sunt finalizate, reţeaua va deveni din ce în ce mai saturată în anumite momente ale zilelor de vară. Chiar dacă ai un număr nelimitat de proiecte fotovoltaice autorizate, ele nu vor fi construite dacă nu există o rută clară spre piaţă”, spune Axel Thiemann.
O mai bună acomodare cu afluxul de energie regenerabilă va necesita un nou gen de flexibilitate în sistemul energetic, care nu exista atunci când toată electricitatea provenea de la câţiva mari producători de energie pe bază de combustibili fosili sau de la câteva centrale nucleare care puteau fi pornite şi oprite în funcţie de evoluţia cererii.
Sunt mai multe modalităţi de adaptare. Bateriile conectate la reţea ar putea utiliza energie în momentele însorite sau cu vânt ale zilei, pentru a o revinde când sursele regenerabile nu mai produc la fel de multă electricitate.
De asemenea, consumatorii ar putea fi stimulaţi să utilizeze energie în perioadele când producţia din surse regenerabile atinge nivelul de vârf. Acest lucru ar putea fi deosebit de important pe măsură ce din ce în ce mai multe vehicule electrice ajung pe şosele şi gospodăriile fac trecerea de la boilerele tradiţionale la pompele de căldură.