Cea mai bătrână persoană din lume a murit la vârsta de 116 ani, a anunţat sâmbătă administraţia municipiului Ashiya (sudul Japoniei) unde locuia Tomiko Itooka. Mamă a patru copii, japoneza Tomiko Itooka s-a stins în azilul de bătrâni în care locuia din 2019.
A murit cea mai bătrână persoană din lume
Tomiko Itooka, japoneza care a fost desemnată în august 2024 cea mai bătrână persoană din lume, a murit la vârsta de 116 ani, a anunţat sâmbătă administraţia oraşului Ashiya, sudul Japoniei, unde locuia, informează AFP, citată de News.ro.
Itooka, care avea patru copii şi cinci nepoţi, a murit la 29 decembrie în azilul de bătrâni unde locuia din 2019, a precizat primarul din Ashiya într-un comunicat.
Născută la 23 mai 1908 în Osaka, nu departe de Ashiya, japoneza fusese desemnată de Guinness World Records ca fiind cea mai vârstnică persoană din lume după moartea în august 2024 a spaniolei Maria Branyas Morera la 117 ani.
„Doamna Itooka ne-a dat curaj şi speranţă de-a lungul vieţii sale lungi”, a comentat primarul Ashiya, Ryosuke Takashima. „Îi mulţumim pentru acest lucru”, a adăugat primarul în vârstă de 27 de ani.
Născută într-o familie cu trei copii şi jucătoare de volei în tinereţe, ea a trecut prin războaie, pandemii şi revoluţii tehnologice.
Tomiko Itooka, cea mai bătrână persoană din lume, a fost o persoană foarte activă
În anii 1970, Tomiko Itooka, japoneza care a fost desemnată în august 2024 cea mai bătrână persoană din lume, făcea deseori ascensiuni montane şi a escaladat de două ori muntele Ontake din Japonia, cu o altitudine de 3.067 de metri, prilej cu care şi-a surprins ghidul pentru că a escaladat într-o pereche de tenişi în loc de bocanci, potrivit Grupului de Cercetări Gerontologice din Statele Unite.
La vârsta de 100 de ani, ea a urcat treptele din piatră care duc la templul Ashiya fără să se sprijine în baston, a adăugat grupul.
Lui Tomiko Itooka îi plăceau bananele şi Calpis, o băutură din fermenţi lactici foarte populară în Japonia, potrivit comunicatului de presă al primăriei.
Cel mai bătrân bărbat din lume a murit în 2024 la 112 ani
John Alfred Tinniswood, cel mai bătrân bărbat din lume, a murit în decembrie 2024, la vârsta de 112 ani, potrivit BBC News. Bărbatul locuia la un azil din Southport, un oraș din nord-vestul Angliei.
Fan de o viață al echipei de fotbal Liverpool, John Alfred Tinniswood a devenit cel mai bătrân bărbat în viață din lume în luna aprilie a anului trecut.
Familia sa a declarat că ultima zi a lui Tinniswood a fost „înconjurată de muzică și dragoste”. Alfred Tinniswood, care s-a născut în același an în care s-a scufundat Titanicul, la 26 august 1912, a devenit cel mai în vârstă bărbat din Regatul Unit în 2020. El a fost recunoscut de Cartea Recordurilor Guinness drept cel mai în vârstă bărbat din lume în aprilie 2024.
Citește și: A murit în scara blocului, la câteva ore după ce a fost externat din spital
Citește și: Adolescenții care consumă marijuana prezintă diferențe semnificative în structura cerebrală
Citește și: Cătălin Scărlătescu a pățit-o în Bali: “Mai ajung aici doar dacă aterizează avionul forțat”