O nutriționistă a făcut înconjurul presei românești, care a scris despre dezvăluirile ei cu privire la adevăratele proprietăți ale unor alimente. Însă, ghici ce: nutriționista nu este nutriționistă, ci prezentatoarea TV Anaïs Grangerac.
Știrea că nutriționista Anaïs Grangerac a spus la TF1 că banalii castraveți nu reduc umflarea ochilor prin proprietățile lor, ci prin faptul că sunt reci, sau că ciocolata nu cauzează acnee, a făcut înconjurul presei din România. Doar că doamna cu pricina nu este nutriționistă, ci jurnalistă și prezentatoare TV.
Anaïs Grangerac a vorbit, la emisiunea „Bonjour La Matinale” (în cadrul căreia e prezentată „journaliste bien-être ” – jurnalist „pe stare de bine”, pe sănătate, pe „bunăstare” – în traducere mot a mot) de la TF1, despre altfel de calități ale unor alimente. Grangerac a mai evidențiat și că varza kale, migdalele și sardinele în ulei conțin până la trei ori mai mult calciu decât laptele.
De asemenea, a punctat ciocolata cu lapte și cea albă, bogate în zahăr, pot fi problematice pentru ten. S-a mai comentat în emisiune și despre cartofi, că „nu sunt atât de calorici pe cât se crede” și despre portocale că nu au atîta vitamina C câtă zice toată lumea, ce mai, o întreagă emisiune, bună de dezbătut pe episoade.
Cum șia început cariera prezentatoarea TV Anaïs Grangerac
Prezentatoarea TV din Franța s-a născut la 25 aprilie 1988 la Saint-Germain-en-Laye, dintr-o mamă bretonă și un tată martinican, cu care a rupt toate legăturile. A crescut în orașul Sartrouville și a studiat acolo la colegiul Colette, apoi la liceul Évariste-Galois.
După obținerea licenței în literatură la Sorbona, a continuat cu un master în comunicare, pe care l-a obținut în 2010. Și-a finalizat cursul în anul următor cu un master în marketing și management media pe care l-a obținut la CELSA. În 2012, Anaïs Grangerac și-a început cariera ca manager de casting pentru reality show-urile Les Marseillais à Miami și Les Ch’tis à Las Vegas , difuzate pe W9. În anul următor, ea a obținut o poziție similară în cadrul Shine Group. S-a ocupat apoi de castingul candidaților pentru mai multe emisiuni TF1; Masterchef Junior, Babyboom, The Voice Kids, The Voice 3 . În același timp, a devenit prezentatoare pentru site-ul canalului TF1, mytf1.fr .
Bazându-se pe diversele sale experiențe, Anaïs Grangerac și-a continuat colaborarea cu Shine Group și a devenit director de casting pentru primele trei sezoane ale emisiunii Prodiges difuzate pe France 2, precum și sezonul al patrulea și al cincilea din The Voice pe TF1. În decembrie 2015, a fost recrutată de Grupul M6, care i-a încredințat prezentarea emisiunii săptămânale Talents W9 . Ocazional, ea co-găzduiește și emisiuni de prime time pentru canalul W9; Copiii își pun spectacolul și Toată lumea cântă împotriva cancerului: vedetele acceptă provocarea. În septembrie 2018, Anaïs Grangerac a făcut un nou punct de cotitură în carieră și a părăsit M6 pentru a se alătura TF1.

Prezentatoarea TV are o rețetă preferată
După ce a născut primul ei copil, Anaïs Grangerac a publicat o carte (în 2022), intitulată „Épanouie” („Fericită”) apărută la Éditions Le Courrier du Livre, „al cărei titlu rezumă perfect starea ei de spirit”, după cum a transmis publicului larg editura. În acest volum, gazda TF1 își dezvăluie rețeta fericirii prin anecdote, sfaturi de dezvoltare personală și rețete de gătit. O carte care îți va permite să dai drumul și să-ți pregătești corpul de vară fără a te priva. Printre rețetele sale de gătit, tânăra o împărtășește pe cea a cartofilor ei dulci cu boia afumată.
Iată rețeta de gătit cartofi dulci a lui Anaïs Grangerac mai jos, și nu cumva să exclamați că prezentatoareaTV are o biografie precum shaorma cu de toate, că multe dintre biografii (ale noastre, ale personalităților, ale tuturor!) arată într-un fel sau altul ca „produsul” menționat.
Rețeta de gătit cartofi dulci a lui Anaïs Grangerac
Preîncălziți cuptorul la 200°C.
Spălați bine coaja cartofilor dulci apoi îi tăiați și îi prăjiți.
Apăsați sau tocați 2 căței de usturoi.
Întindeți cartofii prăjiți pe o tavă acoperită cu hârtie de copt și stropiți-i ușor cu ulei de măsline, apoi stropiți cu boia afumată, sare, piper și oregano după bunul plac. Coaceți 25 de minute până când cartofii prăjiți sunt moi.
Între timp, tăiați ceapa în rondele sau jumătate de rondele și rezervați-le într-un bol. Într-o cratiță se încing 3 linguri de oțet de vin roșu, 2 lingurițe de zahăr din trestie si puțină sare. De îndată ce amestecul începe să fiarbă, se toarnă peste ceapă. Se amestecă bine și se lasă deoparte în timp ce legumele se gătesc la cuptor.
Spălați și curățați ciuperci. Rumeniți năut scurs anterior într-o tigaie la foc mediu și fără grăsime timp de 5 minute. Acest pas le permite cartofilor să se usuce puțin și să se prăjească ușor înainte de a intra în cuptor.
Într-un castron de salată, amestecați năutul și ciupercile cu boia de ardei afumată, oregano, sare și piper.
Odată ce cartofii prăjiți s-au rumenit, reduceți temperatura cuptorului la 180°C și adăugați amestecul de năut și ciuperci în tava de copt.
Se sfărâmă feta deasupra. Coaceți din nou timp de 10 minute.
Aranjați amestecul pe farfurii, tocați coriandru și presărați-l după cum doriți pe partea de sus a vasului. Adăugați un strop de ulei de măsline la trufe și gata!
Sper că am tradus bine, dacă nu, citiți mai mult și bine aici.
Cât privește faptul că banalii castraveți nu mai sunt ce știau mamele și bunicile noastre, nu mai reprezintă nicionoutate…
Citiți și: Rețeta de frumusețe a bunicii, desființată de o prezentatoare TV /VIDEO






