Slujba de sfinţire a picturii de la Catedrala Naţională din Bucureşti va fi transmisă în direct, duminică, 26 octombrie. Care este postul TV unde puteți vedea live tot ceea ce presupune acest eveniment impresionant, ce se va desfășura la cea mai mare biserică ortodoxă din lume.
Evenimentul de la Catedrala Națională are loc pe 26 octombrie – ziua în care este marcată sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, cunoscut în popor ca Sfântul Dumitru. Evenimentul religios de mare însemnătate pentru viaţa spirituală a României va fi oficiat de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, şi de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la împlinirea a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române şi a 100 de ani de existenţă a Patriarhiei Române.
Televiziunea Română transmite în direct, duminică, 26 octombrie 2025, slujba de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale din Bucureşti, în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii „Universul credinţei”, moderată de jurnalistul Victor Andrei Dochia, după cum a anunțat postul public.
Slujba de la Catedrala Națională, un moment istoric transmis la TV
În calitate de broadcaster oficial, alături de Trinitas TV, Televiziunea Publică va transmite evenimentul pe canalele TVR 1, TVR MOLDOVA şi TVR Internaţional, în intervalul orar 9.00 – 12.50. Două Care de televiziune, 3 DSNG-uri şi peste 25 de camere de filmare vor fi folosite pentru a fi asigurată transmisia producţiei de anvergură, la care vor colabora profesionişti ai TVR şi ai Trinitas TV.
„Pentru noi, TVR, este o mare bucurie şi o responsabilitate să fim, alături de Trinitas TV, broadcaster oficial al acestui moment istoric. Ne respectăm misiunea publică de a fi prezenţi la fiecare eveniment major al României şi de a-l aduce în casele oamenilor, cu emoţie şi respect.
Vom avea aproape patru ore de transmisiune live care va alterna cu intervenţii, mărturii şi analize din studioul TVR, unde, îi voi avea alături pe invitaţii mei speciali preot prof. Constantin Necula şi jurnalistul Răzvan Bucuroiu”, a declarat Victor Andrei Dochia.
Catedrala Națională în ediție specială la PRO TV
Momentul slujbei de sfințire a picturii de la Catedrala Națională va fi transmis în direct de Știrile PRO TV, într-o ediție specială, de la ora 10:00.
Porțile Catedralei se vor deschide duminică, la ora 7:00, iar PRO TV va transmite, încă de la primele ore ale dimineții, imagini din timpul evenimentului. De la ora 10:00, într-o ediție specială prezentată de Cosmin Stan, veți putea urmări cele mai importante momente la Știrile PRO TV. În platou vor fi prezenți și istorici, și teologi care vor oferi contextul spiritual și istoric al acestui moment de referință pentru Biserica Ortodoxă Română.
Duminică, 26 octombrie, sub sunetul celui mai mare clopot din lume amplasat într-un edificiu religios – 25 de tone de bronz turnat – peste 40.000 de credincioși sunt așteptați să participe la ceremonia de la Catedrala Națională și să fie martorii unui moment unic din istoria recentă a Bisericii Ortodoxe Române.
România este cea mai devotată din punct de vedere religios
Greek Reporter vorbește despre potențialul rol ca atracție turistică al Catedralei și importanța ei ca loc pentru viitoare pelerinaje ale credincioșilor ortodocși din întreaga lume, pe lângă scopul său spiritual de biserică care se ocupă de nevoile credincioșilor săi într-o țară care rămâne profund religioasă.
„Conform Centrului de Cercetare Pew, populația României era de aproximativ 86% creștină ortodoxă în 2017. Centrul a constatat, de asemenea, că România este cea mai devotată din punct de vedere religios dintre cele 34 de țări din Europa incluse în studiu, 50% din populație declarând că religia joacă un rol semnificativ în viața lor. De asemenea, aceștia au susținut că participă la slujbele religioase cel puțin o dată pe lună”, potrivit sursei menționate.






