Florin Manole, ministrul Muncii, a declarat că pensiile speciale nu mai reprezintă un subiect de negocieri cu UE, deci, este și pentru Guvern un subiect închis.
„Din punct de vedere al PNRR, tema aceasta este închisă, în sensul că jalonul referitor la pensii este închis. Redeschiderea lui s-a făcut parțial din motivul deciziei CCR de acum ceva timp, care ne-a făcut să readucem subiectul”, a declarat ministrul Muncii. El a adăugat că subiectul a fost redeschis doar parțial, ca urmare a unei decizii anterioare a Curții Constituționale.
Întrebat dacă pachetul 3 ar putea include noi reglementări pentru alte categorii de pensionari speciali, Manole a răspuns că nu există în prezent o astfel de intenție. „Dacă Guvernul va decide să încerce orice negociere cu Comisia Europeană, orice se poate”, a spus acesta.
Oficialul a mai precizat că nu a primit deocamdată un mandat de la coaliția de guvernare pentru a discuta tema în ședințele
„Azi, când vorbim, n-am avut nicio temă de Guvern din partea coaliției să facem asta. Următoarea ședință de Guvern este abia mâine. Poate atunci putem primi această temă”, a completat ministrul.
În același timp, el a subliniat că atât el, cât și colegii din PSD, vor rămâne deschiși la discuții și nu vor bloca procesul decizional. „Vom fi colegiali și constructivi și mă refer nu doar la mine, da, și la ceilalți colegi din PSD care au poziții în acest Guvern și nu blocăm, cum n-am blocat și nu vom bloca”, a afirmat Manole.
Decizia CCR referitoare la pensiile magistraților, așteptată pe 24 septembrie
Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Curtea Constituțională în privința legii privind pensiile magistraților, pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament. CCR urmează să dezbată sesizarea pe 24 septembrie.
Premierul Ilie Bolojan a arătat că România trebuie să păstreze echilibrul financiar și să evite scenarii de criză. „O perspectivă de intrare în incapacitate de plată, din punctul meu de vedere, este exclusă”, a declarat acesta. El a recunoscut însă că încetinirea economică va continua cel puțin până în vara anului viitor.
În același context, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a menționat că discuțiile privind pachetul 3 de măsuri economice sunt tot mai avansate. Acestea vor include inițiative pentru stimularea exporturilor și atragerea de investiții, dar nu vor aborda din nou pensiile speciale.
Nicușor Dan: Pensia nu trebuie să depășească salariul
Președintele României a atras atenția că situația pensiilor magistraților a generat multă tensiune publică. „De asemenea, creșterea vârstei de pensionare. Nu e normal ca niște oameni să iasă la pensie la 48, 49, 50 de ani”, a afirmat Nicușor Dan.
El a subliniat că, în trecut, statul român a încurajat retragerile timpurii ale magistraților aflați la vârful carierei profesionale.
„Din păcate, statul român, ani de zile, a încurajat magistrați care erau la apogeul performanței lor profesionale să iasă la pensie la 50 de ani. Este o aberație care a fost corectată”, a spus șeful statului.
Președintele a susținut necesitatea unei tranziții treptate spre creșterea vârstei de pensionare în cazul magistraților. El a explicat că schimbarea nu poate fi aplicată brusc, pentru că ar afecta mii de profesioniști aflați deja în sistem. Nicușor Dan a subliniat că o trecere graduală, de la actuala vârstă de pensionare de aproximativ 48–50 de ani către 65 de ani, ar asigura stabilitate și echilibru financiar.
Nicușor Dan: „Avem câteva mii de magistrați care au 2-3 milioane de dosare în fiecare an”
În opinia sa, acest proces trebuie gândit astfel încât să nu blocheze activitatea instanțelor și să protejeze atât drepturile magistraților, cât și interesul public. „Acolo unde a fost o dezbatere a fost pe cât de graduală trebuie să fie această trecere de la 48 la 65 de ani. Aici mi-am asumat asta, deși am anticipat că o să fie un val de reproș, tocmai că administrația nu funcționează, că legile sunt interpretabile, noi avem câteva mii de magistrați care au 2-3 milioane de dosare în fiecare an”, a declarat Nicușor Dan.
În opinia sa, o abordare echilibrată este esențială pentru a menține funcționarea sistemului judiciar. „Nu poți să-i spui unui om care lucrând weekend-uri, în concedii, știe că a lucrat 24 de ani în condițiile astea și mai are un an, nu poți să-i ceri să mai facă 6 ani. Aici a fost discuția în care eu am spus că echitabil este tocmai pentru a contribui la echilibrul financiar al acestei societăți este ca să dublăm perioada pe care o mai au până la pensionare”, a explicat președintele.







