Aprobarea aplicației României pentru finanțare prin programul SAFE – 16,68 miliarde de euro, a doua cea mai mare alocare din cadrul programului european – a fost primită la București ca un succes major. Dincolo de cifre, miza reală abia acum începe: pot acești bani să revigoreze industria națională de apărare sau vor ajunge, ca de atâtea ori în trecut, în conturile marilor furnizori occidentali? Generalul (r) Dan Grecu, președintele Asociația Ofițerilor în Rezervă din România, avertizează că răspunsul nu este deloc garantat.
România a primit undă verde de la Comisia Europeană pentru accesarea fondurilor SAFE (Security Action for Europe), un instrument gândit pentru consolidarea capacităților de apărare ale statelor membre, într-un context geopolitic tot mai tensionat. Cu 16,68 miliarde de euro disponibile, România se află în topul beneficiarilor, imediat după Polonia. Întrebarea esențială este însă cum vor fi folosiți acești bani.
„Nu am convingerea că va fi o renaștere a industriei naționale”
Generalul (r) Dan Grecu, cu misiuni în Afganistan, Irak, Eritreea și Etiopia și decorat de SUA, ONU și NATO, temperează entuziasmul.
„Eu spun de la început că n-am nicio convingere că vom avea de-a face cu o renaștere a industriei de armament locală”, afirmă el, fără echivoc. În opinia sa, riscul major este ca România să rămână, din nou, în postura de simplu cumpărător, fără a construi capacități industriale reale.
Cheia, spune Grecu, nu este doar achiziția de armament modern, ci transformarea României într-un furnizor.
„Ideea de bază este să renaștem industria națională de apărare cu ajutorul programelor de înzestrare, în cadrul cărora România trebuie să fie și furnizor, nu doar client”, explică generalul.
Modele care funcționează
Grecu indică exemple recente care arată că acest lucru este posibil, dacă există voință politică.
„La blindatele Cobra, turcii ne-au livrat o parte, iar următoarele vor fi produse în cooperare cu industria națională. La fel, obuzierele K9 din Coreea de Sud: o parte sunt livrate, o parte vor fi asamblate în România”, spune el. Acesta este, în opinia sa, tipul de investiție care lasă ceva în urmă.
Generalul face o distincție clară între acest model și offset-ul clasic: „Nu vorbim de offset, adică să contrabalansezi o achiziție cu alt comerț. Aici vorbim de altceva: cumpăr de la tine, dar după un termen produc eu în țara mea”.
Mai mult, fabricile rămân, competențele se acumulează, iar exportul devine posibil. „Instituțiile industriei naționale de apărare trebuie să aibă perspectivă, nu doar comenzi punctuale.”
De ce România pornește cu un handicap
Problema de fond este una structurală.
„Zeci de ani nu am investit în industria națională de apărare, nu am investit în cercetare, nu am avut comenzi ferme din partea Ministerului Apărării Naționale”, subliniază Grecu. Lipsa de continuitate a dus la pierderea competențelor și la o dependență masivă de importuri.
În acest context, varianta ideală – ca banii SAFE să finanțeze armament produs integral în România – este greu de atins pe termen scurt.
„Din păcate, nu suntem acolo”, admite generalul, explicând că fără o strategie coerentă și fără comenzi constante, industria nu poate renaște peste noapte.
Câți bani rămân, de fapt, în România
Întrebarea care planează asupra întregului program este proporția reală care va ajunge în economia românească. Grecu estimează prudent: „Teoretic, aproximativ o treime, până la 30%, poate merge în infrastructură, ceea ce este foarte bine pentru dezvoltarea României”.
În zona de armament, regulile SAFE impun însă condiții clare: maximum 35% din costul componentelor poate proveni din afara UE, EEA sau Ucraina. Asta înseamnă că cel puțin 65% din valoare trebuie generată în spațiul european.
„Este un avantaj clar pentru producătorii din UE”, spune Grecu, „inclusiv pentru România, dacă știe să profite”.
Totuși, generalul evită promisiunile: „Cât din aceste sume va ajunge efectiv în producția militară românească nu pot să vă spun. Este o decizie care ține de ministere și de modul în care negociază contractele”.
„Poziția ghiocelului” și dependența de importuri
Grecu avertizează că România riscă să repete un tipar istoric păgubos.
„Conform istoriei noastre, nu doar recente, ci îndelungate, există riscul să acceptăm propuneri care nu ajută industria națională de apărare.” Deși utile pentru înzestrarea Armatei, acestea pot lăsa economia locală pe dinafară.
„Poziția Ghiocelului, pe care o avem de mult timp, nu ne ajută din perspectiva apărării naționale”, spune el, referindu-se la tendința României de a face pe plac marilor jucători geopolitici fără a negocia ferm beneficii industriale. În prezent, peste 70% din componentele folosite sunt din import, o vulnerabilitate strategică majoră.
Ce poate și ce nu poate produce România
Generalul nu vinde iluzii.
„Nu putem fabrica F-35 sau tancuri Abrams”, spune el direct. Dar lista lucrurilor posibile este mult mai lungă decât se crede: mentenanță pentru tehnică occidentală, blindate, artilerie, sisteme de apărare antiaeriană SHORAD și MIDRAD, armament de infanterie, muniție standard NATO.
Un rol central îl joacă și conceptul de dual-use – tehnologii cu aplicații militare și civile. „Dual use-ul este o necesitate stringentă. Tot ce s-a întâmplat în cercetarea militară a avut aplicații civile. Dronele sunt exemplul cel mai clar”, explică Grecu.
SUA sau Europa? O falsă dilemă
În final, generalul respinge opoziția artificială dintre furnizorii americani și cei europeni. „Luăm de oriunde, atât timp cât ne asigură dezvoltarea producției în România”, spune el. Relația strategică cu SUA și consolidarea industriei europene de apărare nu se exclud, ci trebuie gândite complementar.
SAFE poate fi, așadar, un punct de cotitură sau doar încă o rundă de achiziții fără moștenire industrială. Diferența nu o va face Bruxelles-ul, ci deciziile luate la București. Avertismentul lui Dan Grecu este limpede: fără comenzi clare și fără implicarea industriei naționale, cele 16,68 miliarde de euro riscă să fie doar o oportunitate ratată.
