Opera Națională București invită publicul la un eveniment cultural de excepție, care se va desfășura chiar pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României. Este vorba despre o nouă montare a operei „Oedipe”, capodopera compozitorului George Enescu.
Dacă nu știați, Opera Națională București este singura instituție din România care deține drepturile de reprezentare a operei „Oedipe”.
„Oedipe este singura operă a lui George Enescu – acum considerat cel mai mare dintre toți compozitorii români, deși în timpul vieții sale mai bine cunoscut ca virtuoz și profesor la vioară. Enescu ia mitul lui Oedip ca bază a unei meditații asupra naturii universale a spiritualității. Oedip este prezentat ca un om iconic, a cărui viață temporală catastrofală duce la contemplarea răpită a eternității. Teozofică în poziția sa, opera grefează mai multe straturi de aluzii religioase (clasice și platonice, precum și iudeo-creștine) în povestea de bază.
În calitate de compozitor, lui Enescu îi lipsește centrarea stilistică, ceea ce îi permite să îmbine elemente esențial contradictorii și să se cufunde într-un teritoriu pe care alți compozitori l-ar putea evita. Pasaje luxuriante care amintesc de Fauré se ciocnesc de muzica bisericească ortodoxă și de cântecele populare românești. Scrierea vocală îmbrățișează lirismul (…). Uriașele forțe orchestrale și corale sunt tratate uluitor”, nota The Guardian în 2002 despre monumentala creație a lui Enescu.
„Oedipe” nu este montat întâmplător la Opera Națională
Considerată una dintre cele mai valoroase piese din mitologia greacă, Oedip surprinde viața personajului din titlu, fiul regelui Laios și al reginei Iocasta din Teba, care îndeplinește fără să știe profeția care prevestea că își va ucide tatăl și se va căsători cu mama sa. Povestea lui Oedip este subiectul a trei tragedii scrise de Sofocle: Oedip Rege, Oedip la Colonos și Antigona.
Această creație a lui Enescu s-a desfășurat în clădirea de astăzi a Operei Naționale în cadrul primei ediții a Festivalului internațional de muzică clasică George Enescu (1958), s-a jucat în premieră românească absolută cu o distribuție de excepție: David Ohanesian (bariton) – Oedipe, Elena Cernei (mezzosoprană) – Jocaste, Nicolae Secăreanu (bas) – Tirésias, Zenaida Pally (mezzosoprană) – Sfinxul, Ionel Tudoran (tenor) – Laïos, Alexandru Enăceanu (bariton) – Créon, și multe alte nume sonore ale operei românești.
Enescu a lucrat la opera „Oedipe” timp de mai mulți ani, din 1910 și până în 1931. A folosit folosind o varietate de tehnici muzicale inovatoare pentru a transpune în sunet întreaga gamă de emoții și conflicte din tragedia lui Sofocle. Astfel, creația abundă în motive și teme folclorice, motive lirice și dansuri bucolice care se împletesc cu pasaje orchestrale răscolitoare, după cum nota și The Guardian. După cum nota naxos.com, care se referă la premiera mondială a operei „Oedipe”, care a avut loc în 1936, la Opera Garnier din Paris, această creație „nu și-a păstrat niciodată un loc în repertoriul internațional. Este o lucrare solicitantă, de o putere remarcabilă”.
Opera Națională cu un Oedipe modern
Revenind la prezent, spectacolul din 1 decembrie 2024 oferă publicului aceeași incursiune în lumea tragediei antice grecești. Dar cu o viziune modernă a regizorului italian Stefano Poda, care semnează regia, decorul, costumele, luminile și coregrafia. „Visul meu era să pun Oedipe în scenă pe Acropole, la Atena, dar destinul a vrut să se întâmple întâi în România”, spune Poda.
„Când am ajuns la București pentru prima repetiție la Oedipe, am realizat că la Opera Națională această operă este ca un fel de patrimoniu al casei, o valoare împărtășită: am fost uimit de lucrul acesta, pentru că în nicio operă din Europa nimeni nu ar avea o asemenea cunoaștere a partiturii și a muzicii, care nu e una ușoară. Corul, soliștii, chiar și balerinii erau familiari cu opera lui Enescu: m-am simțit liber, așadar, să recreez totul într-un mod nou, fără să pierd timp prețios în a face primii paşi…”, mai mărturisește regizorul.
În această nouă producție, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, vor putea fi văzuți artiști deosebiți, cunoscuți publicului specific: Ștefan Ignat: Oedipe, Marius Boloș: Tirésias, Dan Indricău: Créon, Andrei Lazăr: Păstorul, Ion Dimieru: Marele Preot, Iustinian Zetea: Phorbas, Damian Vlad: Străjerul, Alexandru Constantin: Thésée, Liviu Indricău: Laïos, Oana Andra: Jocaste, Sorana Negrea: Sfinxul, Crina Zancu: Antigone, Mihaela Ișpan: Mérope, Zoica Șohterus: O femeie tebană. Această nouă producție a operei „Oedipe” promite o experiență vizuală și auditivă inedită și nu putem dezvălui mai multe.
După spectacol, vor fi omagiate geniul lui Enescu și tradiția culturală românească la un pahar de șampanie.
Enescu a făcut mult pentru a încuraja tinerii muzicieni
Cel mai mare dintre muzicienii români, George Enescu a fost la fel de remarcabil ca violonist și ca un compozitor. S-a născut la Liveni (oraș redenumit după moartea compozitorului), România, la 19 august 1881, și a primit inițial lecții de vioară de la un violonist țigan. La sfatul lui Eduard Caudella, elev la Vieuxtemps și apoi cel mai proeminent compozitor român, a mers la Conservatorul din Viena în 1888, unde a studiat vioara cu Joseph Hellmesberger cel tânăr, în timp ce a luat lecții de contrapunct și compoziție cu Robert Fuchs. În 1893 a plecat la Paris pentru a lua lecții de compoziție de la Jules Massenet și apoi Gabriel Fauré la Conservator, studiind contrapunctul și fuga cu André Gédalge și vioara cu Martin Pierre Marsick. Până în 1899, când a câștigat Premiul I al Conservatorului pentru interpretare la vioară, a devenit rapid un compozitor consacrat. În 1904 a format Cvartetul Enescu, cântând alături de contemporani eminenți precum Pablo Casals, Jacques Thibaud, Alfred Cortot și Fritz Kreisler.
Enescu a făcut mult pentru a încuraja tinerii muzicieni, în principal prin conservatoarele din București și Iași. Primul Război Mondial l-a petrecut în România, susținând numeroase concerte pentru Crucea Roșie Internațională, precum și înființarea Orchestrei Simfonice George Enescu în 1917 la Iași, după ce Bucureștiul fusese ocupat de Puterile Centrale. La scurt timp după război, și-a reluat cariera internațională de virtuoz, deși tindea să-și rezerve lunile de vară pentru compoziție, dar al Doilea Război Mondial l-a prins din nou în România. După război, s-a întors la Paris și a întreprins o rundă intensă de concerte și cursuri de master, în ciuda bolii care i-a afectat coloana vertebrală și mai târziu auzul.
Stabilirea rapidă a unei dictaturi comuniste acasă și îndepărtarea familiei regale, căreia Enescu i-a fost întotdeauna loial, au făcut ca orice intenție de întoarcere în România să fie din ce în ce mai puțin probabilă, iar ultimii săi ani au fost petrecuți la New York, apoi la Paris. Acolo unde sănătatea i s-aagravat, ca urmare a unui accident vascular cerebral. A murit la Paris la 4 mai 1955.
Citiți și: Cine este Mayumi Kanagawa, câștigătoarea Concursului Internațional George Enescu 2024
