Peste 65.000 de oameni au semnat până acum petiția „Legea Mario”, după tragedia din Cenei, Timiș, unde un copil de 15 ani a fost ucis de altul de 13, care nu va răspunde penal din cauza vârstei. Semnatarii solicită, printre altele, stabilirea răspunderii penale de la 10 ani în sus pentru omor și omor calificat.
Petiția „Legea Mario”, semnată de 65.000 de oameni
Petiția „Legea Mario” a fost inițiată după ce un copil de 15 ani din Cenei, județul Timiș, a fost ucis de alți doi copii, unul de 13 ani și altul de 15. În timp ce băiatul de 15 ani este arestat pentru 30 de zile, cel de 13 a fost eliberat pentru că așa spune legea.
„Legea Mario” a fost inițiată, joi, de timișoreanca Lavinia Bichler. Petiția cere răspunderea penală în cazul crimelor comise de minori. Petiția „Legea Mario”, cere modificarea codului penal, tocmai pentru ca aceste fapte comise cu discernământ de cei sub 14 ani să fie pedepsite ca atare.
Semnatarii solicită, printre altele, stabilirea răspunderii penale de la 10 ani în sus pentru omor și omor calificat, chiar dacă autorul este clar sub acei 14 ani prevăzuți acum de lege, iar fapta a fost făcută cu discernământ demonstrat de expertize.
Modificarea legii este însă puţin probabilă, dat fiind că România este semnatară a Convenţiei Europene a Drepturilor Copilului. „Prin ea noi trebuie să avem în vedere nu neapărat pedepsirea minorului, ci mai degrabă reabilitarea, reintegrarea minorului în societate”, susţine Adrian Cuculis, avocat.
Ce prevede „Legea Mario”
Petiția propune modificarea Codului penal prin introducerea unor prevederi clare pentru infracțiunile contra vieții:
-Răspundere penală de la vârsta de 10 ani pentru infracțiunile de omor și omor calificat, atunci când fapta este comisă cu intenție directă, premeditare și cu discernământ stabilit prin expertiză psihiatrică;
-Eliminarea impunității automate bazate exclusiv pe vârstă, în cazul infracțiunilor grave;
-Posibilitatea aplicării pedepsei maxime, inclusiv detenția pe viață, în situațiile de omor calificat;
-Înlăturarea caracterului obligatoriu al circumstanței atenuante a minorității, în cazurile de gravitate extremă.
-Susținătorii petiției susțin că viața unei victime nu poate avea o valoare diferită în funcție de vârsta agresorului.
„În România, o crimă comisă cu intenție, premeditare și discernământ poate rămâne nepedepsită real doar din cauza vârstei agresorului. Asta trebuie să se oprească. Legea Mario cere un lucru simplu și corect: cine ucide cu discernământ să răspundă penal, indiferent de vârstă”, a transmis inițiatoarea petiției pe pagina sa de Facebook.
Poți semna AICI petiția „Legea Mario”!
Cristi Danileț: „Psihiatrul, nu Parlamentul, stabilește că are discernământ”
Tema a fost comentată și de fostul judecător Cristi Danileț, care a transmis, într-un mesaj pe Facebook, că „este ilogic ca Parlamentul să stabilească că un copil de 13 ani, care e perfect conștient de crima comisă să nu răspundă totuși, prezumând că nu are discernământ”.
„Dacă nu ai împlinit 14 ani se consideră din start că nu ai discernământ pentru a răspunde pentru fapte grave precum tâlhărie, viol, omor – adică tu nu ai capacitatea psihică de a realiza ce faptă ai făcut și care sunt urmările ei. Dar, imediat ce ai împlinit 14 ani, exact în ziua aia, răspunzi penal și poți merge la centrul de detenție pentru infractorii minori dacă ești condamnat și medicul psihiatru stabilește că ai discernământ”, scrie Danileț.
El susține că decizia ar trebui să aparțină psihiatrului care analizează inculpatul: „Echitabil ar fi ca un minor să răspundă penal pentru faptele sale grave dacă psihiatrul, nu Parlamentul, stabilește că are discernământ”.
Copiii au plănuit crima timp de o lună
Trei adolescenți, doi de 15 ani și unul de 13, sunt principalii suspecți în cazul uciderii lui Mario. Unul dintre minorii de 15 ani este acuzat că l-a ucis, împreună cu cel de 13 ani, pe prietenul lor. Cei doi l-au chemat apoi pe cel de-al doilea copil de 15 ani să-i ajute să ascundă cadavrul, i-au dat foc și l-au îngropat într-o grădină.
Nu a fost un accident, nu a fost autoapărare, nu a fost spontan. Doi copii au plănuit timp de o lună să-și omoare prietenul. Criminalul de 13 ani a așteptat ca tatăl lui să plece în Austria la muncă și a ales o seară în care mama lui era schimbul de noapte, la muncă. L-au chemat pe Mario cu pretextul de a-i arăta un ATV, iar odată ce copilul de 15 ani a ajuns la întâlnirea cu ei i-au dat cu toporul în cap.
După ce copilul s-a prăbușit sub loviturile de topor și de cuțit ce i-au fost aplicate, agresorii au încercat să-i incendieze trupul și, pentru că nu au reușit, l-au cărat cu roaba în grădina casei, l-au dezbrăcat, i-au înfășurat geaca în jurul capului și l-au îngropat.
Băiatul de 13 ani le-a mărturisit anchetatorilor că, împreună cu cei doi prieteni mai mari, îl invidiau pe băiat pentru că avea lucruri scumpe, cum ar fi o trotinetă electrică sau un ATV.

