Nu stăm bine, per total, atunci când vine vorba despre promovarea turistică a țării, dar există și excepții, precum orașul care oferă transport gratuit și reduceri la restaurante pentru cei care-l vizitează. Și care a izbutit să depășească destinații cu rezonanță în topul european.
Campania numită „Oradea cu drag” a fost inițiată în 2020 și continuă, pentru al cincilea an la rând. La prima sa ediție a atras atenția doar în cazul a mai puțin de 1.000 de vizitatori. Între timp însă cifrele au crescut de mai bine de 4 ori, astfel că anul trecut cifra a fost de aproape 4500 de turişti.
Mai mult, Oradea se află în top 10 al destinaţiilor preferate de turiştii din Europa. Mai exact, a reuşit să ocupe locul 6 într-o ierarhie realizată în urma voturilor a peste jumătate de milion de oameni din întreaga lume. Oradea a depăşit oraşe ca Roma, Praga, Atena sau Viena, destinații de referință pe continentul nostru.
European Best Destinations – cel care a inițiat acest top 20 – este un site de călătorie dedicat promovării culturii și turismului în Europa. Creat în 2009, a fost cel mai vizitat site dedicat turismului din Europa, în ultimii 8 ani. Aici sunt promovate peste 400 de destinații.
Orașul din România care își surprinde vizitatorii cu o mulțime de gratuități și reduceri
Care este rețeta? Cu ce își surprinde vizitatorii Oradea? Ei bine, dincolo de atributele sale, căci oraşul este plin de viaţă şi culoare și surprinde prin arhitectura deosebită. Iar în ultimii ani, odată cu reorganizarea orașului și renovarea clădirilor, orașul a primit numeroase aprecieri care i-au adus multe apariții în diverse bloguri de călătorie. Fapt care a și cântărit în deja amintita decizie a juriului ce a decis includerea orașului între destinațiile care nu trebuie ratate.
Și nu este totul. O face și printr-o mulțime de facilități acordate celor care-l vizitează. Aceștia se bucura de gratuitate la vizita muzeelor, de transport gratuit pentru 24 de ore, dar şi de reduceri la cafenele şi restaurante. Iar modalitatea prin care au acces la acestea este extrem de simplă.
„Trebuie să fie cazaţi 2 nopţi consecutive la una dintre unităţile de cazare din Oradea, iar cei de la recepţie sau de la agenţia de turism trebuie doar să îi înregistreze în platforma online”, a declarat Alexandru Chira, director general Visit Oradea, scrie Observatornews.ro.
Turiştii se pot bucura gratuit și de accesul la 89 de obiective în stilul Art Nouveau, printre care şi Casa Darvas, singurul muzeu Art Nouveau din țara, dar și la Muzeul francmasoneriei, unic în România. Iar procedura este extrem de simplă.
Turiștii trebuie să se înregistreze cu următoarele date: nume, prenume turist, telefon, localitate de domiciliu, scopul călătoriei să fie turism şi data de check in şi data de check out.După adăugare, ei primesc un cod QR.
Pe baza codului, turiştii intră gratuit la muzee şi case memoriale. Pentru transportul public gratuit, trebuie ca aceştia să trimită un mesaj cu codul, pe un număr de whatsapp sau pe e-mail.
CITEȘTE ȘI: https://oficiuldestiri.ro/targul-de-turism-al-romaniei-va-invita-sa-ii-descoperiti-surprizele/





