Două clanuri de romi au pus pe jar autoritățile din Urziceni, după ce au provocat sâmbătă spre seară o încăierare generală stradală, soldată cu moartea a doi bărbați care au fost împușcați în timpul încăierării.
Un număr impresionant de agresori (peste 25 la număr) și-a împărțit pumni și picioare într-o bătaie ca-n filme pe străzile orașului Urziceni. Nu au lipsit din spectacolul grotesc al răfuielii dintre clanuri bâtele, cuțitele, topoarele sau chiar armele de foc. De altfel, de pe urma folosirii acestora din urmă, doi indivizi și-au pierdut viața pe patul de spital, acolo unde au ajuns în stare gravă cu leziuni provocate prin împușcare. Mai jos, video preluat de pe Facebook Europol.
Doar patru polițiști în patrulare în Urziceni
De serviciu pe raza orașului, în jurul orei 17.00 când a izbucnit scandalul, se aflau doar patru polițiști, mult prea puțini pentru a face față desfășurării ostilităților dintre cele două clanuri de romi. „La faţa locului au fost trimise mai multe echipe operative de ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale, conflictul fiind aplanat în cel mai scurt timp. Au fost implicate peste 25 de persoane, dintre care 5 au ajuns la unităţi medicale din municipiile Urziceni şi Bucureşti pentru îngrijiri medicale”, au transmis, la puțin timp după producerea altercației, oficialii Poliţiei judeţene Ialomiţa. Cazul a ajuns și pe masa Europol, sindicaliștii arătându-se, într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook, extrem de indignați de prezența a doar patru agenți de poliție în patrulare pe străzile orașului. „Ceea ce s-a întâmplat în Ialomița demonstrează că Despescu are dreptate. Nu avem nevoie de polițiști planificați în serviciu în weekenduri și sărbători legale, sau cel puțin nu vrem din aceia care vor să fie plătiți. În Urziceni, la momentul conflictului, erau 4 polițiști de serviciu. Agresorii erau vreo 50. Cel puțin doi dintre ei având asupra lor arme letale”, a scris sindicatul pe Facebook. În cele din urmă, mobilizarea polițiștilor (mulți dintre ei veniți de acasă) și-a spus cuvântul, iar scandalul a fost stins. Nu înainte ca doi dintre cei implicați în bătaia general să ajungă, cu plăgi prin împușcare la nivelul capului, pe patul de spital, acolo unde au ajuns alte zeci de răniți. Eforturile medicilor de a-i salva pe cei împușcați s-au dovedit a fi inutile. Cei doi și-au pierdut viața după ce au intrat în stop cardio-respirator.
O fată, sămânța scandalului din Urziceni
Primele cercetări au scos la iveală și motivul care a generat bătaia ca-n filme de pe străzile din Urziceni. Ca în multe astfel de încăierări stradale, la mijloc s-ar fi aflat o fată, promisă de către clanul din Urziceni unuia dintre băieții familiei din Prahova care a invadat, înarmată până în dinți, străzile orașului ialomițean. În momentul de față Poliţiştii efectuează cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în bătaia generală de pe străzile orașului Urziceni. Nu este pentru prima dată când o bătaie ca-n filme pe o stradă din Urziceni aduce în prim plan rivalitatea dintre clanuri, încăierate din pricina unui mariaj între minori, care n-a mai avut loc. Se pare că familia fetei a refuzat să își mai respecte angajamentul și să o mai lase pe copilă să se mărite cu băiatul celor din Prahova, acesta fiind de fapt motivul care a dus la propagarea violenței extreme în Urziceni.






