Concerte și spectacole de teatru în București și în țară, pe final de decembrie 2025. Ultimele zile ale lui 2025 aduc în București, Cluj-Napoca Iași, Constanța, Brașov și în multe alte orașe din întreaga țară spectacole de teatru, turneele dedicate Crăciunului susținute de Fuego și Ștefan Hrușcă și concertul Regal Vienez, cu Orchestra di Teatro D’Opera Italiana și Orchestra Operei Vox, într-un tur de forță pe final de an.
Concerte și spectacole de teatru în București și în țară, pe final de decembrie 2025
„Regina mamă”
22 decembrie, ora 20:00 – București, TNB Sala „Ion Caramitru”
Două personaje care, sub masca durității, ascund o vulnerabilitate incredibilă. O mamă și un fiu. Două generații, două lumi, dar un unic Univers. E multă iubire și duioșie în Universul lor, sunt lumini și umbre, conflicte și împăcări, glume și acuzații, regrete, emoție și hohote de râs. Oana Pellea și Marius Manole, într-un spectacol care explorează teme precum legăturile de familie, dependența emoțională și manipularea.
„Comedie din greșeală”
22 decembrie, ora 20:00 – București, TNB Sala Studio
„Comedie din greșeală” este o savuroasă farsă teatrală despre actori, scene și toate lucrurile care pot merge prost înainte de o premieră. Într-un haos amuzant, fără text, dar cu toate presiunile reale ale teatrului – bilete vândute, public în sală, turnee programate, un grup de artiști încearcă imposibilul: să facă spectacol din nimic. Medeea Marinescu, Alexandru Papadopol, Alex Bogdan, Elvira Deatcu, Diana Roman și Eduard Buhac compun un univers plin de umor, sinceritate și ironie.
„Ce avem noi aici?”
26 decembrie, ora 19:00 – București, TNB Sala Studio
„Ce avem noi aici?” este o comedie scrisă de Lia Bugnar despre singurătate, dependență emoțională și căutarea iubirii. Într-o combinație savuroasă de personaje, Carmen Tănase e mama posesivă care nu-și lasă băiatul nici să respire, Marius Manole e fiul ascultător cu fantezii de evadare, iar Maria Obretin e femeia frumoasă, singură și poate prea sinceră, venită în scenă direct dintr-un anunț matrimonial.
Concerte și spectacole de teatru în București și în țară, pe final de decembrie 2025: Ștefan Hrușcă
„Ștefan Hrușcă – Colinde”
22 decembrie, ora 20:00 – Târgu Mureș, Palatul Culturii
24 decembrie, ora 19:00 – Iași, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”
25 decembrie, ora 19:00 – Brașov, Teatrul „Sică Alexandrescu”
26 decembrie, ora 20:00 – București, TNB Sala „Ion Caramitru”
Turneul „Ștefan Hrușcă – Colinde” este un moment de respiro într-o lume grăbită, o reîntoarcere la valorile care ne definesc: credință, familie, rădăcini. În glasul artistului se ascund ierni de demult, seri la gura sobei și emoții păstrate cu grijă în colțul cel mai curat al inimii.
„Fuego – Iarna colindelor mele”
24 decembrie, ora 19:00 – Ploiești, Casa de Cultură a Sindicatelor
26 decembrie, ora 19:00 – Brașov, Teatrul „Sică Alexandrescu”
27 decembrie, ora 19:00 – Constanța, Casa de Cultură a Sindicatelor
„Iarna colindelor mele” este mai mult decât un concert, este o stare de spirit, o incursiune în emoție, în amintiri, în căldura care vine din inimă. Timp de două ore, spectatorii vor fi purtați într-un univers sonor cald, construit în jurul unor piese-emblemă ale repertoriului său: de la celebra „Împodobește, mamă, bradul”, la „Colindă pentru părinți”, „E vremea colindelor”, „Vals de Crăciun”, „Atâta-i colinda” sau „La mulți ani, e noaptea de Crăciun”.
Citeste si: Spectacole de teatru și concerte de Crăciun, în prima săptămână din decembrie
Concerte și spectacole de teatru în București și în țară, pe final de decembrie 2025: Regal Vienez
„Regal vienez”
22 decembrie, ora 20:00 – Suceava, Casa de Cultură a Sindicatelor
23 decembrie, ora 20:00 – Cluj-Napoca, Casa de Cultură a Studenților
24 decembrie, ora 20:00 – Brașov, Teatrul „Sică Alexandrescu”
25 decembrie, ora 20:00 – București, TNB Sala „Ion Caramitru”
26 decembrie, ora 20:00 – Constanța, Casa de Cultură a Sindicatelor
27 decembrie, ora 20:00 – Brăila, Palatul Tineretului
28 decembrie, ora 20:00 – Câmpina, Casa Tineretului
29 decembrie, ora 20:00 – Târgoviște, Cinema Independența
30 decembrie, ora 18:00 – Miercurea-Ciuc, Casa de Cultură a Sindicatelor
Două orchestre de renume la nivel european, Orchestra di Teatro D’Opera Italiana și Orchestra Operei Vox, își unesc forțele pe aceeași scenă. Prima, cu o istorie impresionantă de apariții în cele mai prestigioase filarmonici europene, aduce o notă de rafinament clasic.
Cea de-a doua, un concept artistic inovator, își confirmă notorietatea națională și internațională prin versatilitate și excelență.
Spectacolul este completat de Corul și Ansamblul de Balet al Operei Vox, într-o producție plină de dinamism, culoare și emoție. Valsuri, polci, can-can și momente coregrafice spectaculoase semnate de coregraful Vlad Sebastian vor transforma fiecare seară într-o adevărată sărbătoare a eleganței vieneze. Pe scenă vor evolua soliști invitați de la Opera de stat din Viena, Opera din Roma, Teatrul Scala din Milano și de la Mozarteum-Salzburg.
Biletele sunt disponibile pe https://proticket.ro și pe https://fanteatru.ro.
Citește și: Filme de Crăciun la Diva, AXN White și Netflix în luna decembrie 2025
Citește și: 45 de seriale și filme care părăsesc Netflix. Lista completă







