Joi seară, câteva sute de oameni au pornit din Piața Universității spre clubul Colectiv, într-un marș al tăcerii, purtând flori, lumânări și fotografii ale tinerilor pierduți în incendiul care a schimbat o generație. Zece ani au trecut, dar rana nu s-a închis, nici în inimile celor care au fost acolo, nici în felul în care statul reacționează la emoția colectivă.
La finalul serii, organizatorul marșului, Marian Rădună, a fost amendat de Jandarmeria Română cu 3.000 de lei pentru „depășirea orei de comemorare”. Potrivit procesului-verbal, aproximativ 25 de persoane ar fi rămas în fața clubului după ora 23:00, aprinzând lumânări și discutând în liniște.
După valul de reacții publice, Jandarmeria a admis că agentul constatator „nu a înțeles pe deplin spiritul legii” și a anunțat verificări interne privind modul de aplicare a sancțiunii.
„A fost o manifestare comemorativă, nu o petrecere”
Într-o postare făcută vineri dimineață, Marian Rădună a explicat contextul și a anunțat că va contesta sancțiunea. El precizează că toate procedurile legale au fost respectate:
„Pentru ziua de ieri au fost două adunări publice declarate și cu protocol. O adunare la Colectiv, organizată de Cristina, și marșul al cărui protocol l-am semnat eu. Conform legii 60/1991, manifestările comemorative sunt exceptate de la obligația de declarare. Agentul a greșit, iar niciun ofițer nu l-a consiliat juridic, lucru care este mult mai grav.”
Organizatorul mai spune că, în ultimii ani, colaborarea cu instituțiile statului a fost „excelentă” și că nu dorește să generalizeze:
„Să nu aruncăm cu noroi în toți. Învățăm și noi, învață și ei. Dar e nevoie de empatie și discernământ. Nu pedepsești o comemorare.”
El a mai transmis si un mesaj de solidaritate și i-a încurajat pe cei care nu au ajuns la marș să viziteze în continuare tablourile din Piața Bucur, dedicate tinerilor care și-au pierdut viața în incendiul de la Colectiv.
„Pentru cei care nu au reușit să ajungă ieri la Colectiv, tablourile rămân în Piața Bucur până la începutul săptămânii viitoare. Dacă aveți drum prin zonă, opriți-vă câteva minute și citiți poveștile tinerilor uciși de corupție, incompetență și ticăloșia politicienilor care nu au vrut siguranță pentru cetățeni.”
Reacții în lanț: „Exces de zel în fața lumânărilor”
Imaginile cu jandarmul care completează procesul-verbal chiar în fața altarului de flori au stârnit revoltă în spațiul public. Participanți la marș au condamnat gestul, considerându-l o dovadă de lipsă de respect față de memoria celor decedați.
Răzvan Cosmin a scris:
„#Colectiv 10 ani s-a încheiat cu o amendă de 3000 de lei pentru depășirea orei de comemorare! Jandarmeria a considerat că marșul notificat este totuna cu activitatea de comemorare. Iar noi ne întrebăm de ce nu se schimbă nimic…”
Mihai Munteanu, prezent și el la fața locului, a reacționat dur:
„#jandarmulBulă l-a amendat pe Marian pentru că ‘cca 25 de persoane’ au continuat activitatea după ora 23:00. Prostia umană este infinită. Jandarmeria nu s-a schimbat deloc. Standardele de angajare sunt inexistente.”
Alin Pandaru a adăugat, ironic:
„După 10 ani, instituțiile statului își fac treaba. Pentru că la ora 23:00 încă mai erau peste 25 de persoane în fața clubului, Marian Rădună a fost amendat cu 3000 de lei. Dacă nici asta nu e semn că România se vindecă, nu știu ce mai așteptăm.”
Ce spune legea și unde s-a greșit
Legea 60/1991 privind organizarea adunărilor publice prevede, la articolul 3, că manifestările comemorative sunt exceptate de la obligația de declarare în prealabil. În plus, legea interzice desfășurarea a două adunări publice în același loc și timp, iar în acest caz, marșul și ceremonia de la Colectiv au fost distincte și declarate legal.
„În legea adunărilor publice Legea 60/1991 avem Articolul 3 din lege care stabilește excepții de la obligația de a declara în prealabil adunările publice, menționând manifestările culturale, artistice, sportive, religioase, comemorative și cele legate de vizite oficiale.
În cazul nostru am făcut-o ca de fiecare dată pentru că-mi doresc ca participanții la evenimentele pe care le organizez să fie în siguranță și să colaborăm cu autoritățile competente.
Pentru ziua de ieri au fost două adunări publice declarate și care au avut protocol.
O adunare care a fost la colectiv pe care a avut protocol Cristina și Marșul al cărui protocol l-am semnat eu.
Tot legea 60 spune ca sunt interzise două adunări publice în același loc.
Marșul avea finalitate când ajungeam noi la Colectiv, lucru care s-a și întâmplat dpdv legal, pentru cǎ exista cealaltă adunare publică.”a precizat Marian Raduna.
Prin urmare, din punct de vedere juridic, amenda pare să fie nefondată, aspect pe care Rădună intenționează să-l demonstreze în fața instanței..
Reacția Jandarmeriei Române
După valul de reacții stârnit în spațiul public, Jandarmeria Română a transmis un comunicat oficial în care își exprimă „obligația morală” de a clarifica situația. Instituția subliniază că „respectă și protejează dreptul cetățenilor de a participa la adunările publice, mai ales când este vorba despre manifestări comemorative”, cum a fost cazul evenimentului dedicat victimelor de la Colectiv.
„Efectuăm constant activități de pregătire ale colegilor din operativ pentru a găsi permanent posibilități de îmbunătățire a relaționării în astfel de situații, scopul fiind respectarea legii și protejarea oamenilor”, se arată în comunicat.
Din punct de vedere juridic, Jandarmeria precizează că „există în mod formal elemente care pot constitui temeiul aplicării unei sancțiuni contravenționale”, întrucât nu au fost respectate orele de desfășurare prevăzute în protocolul evenimentului. Totuși, instituția admite că „agentul constatator nu a înțeles pe deplin spiritul legii și particularitățile contextului”, amintind că legea trebuie aplicată nu doar „ad litteram”, ci și „în spiritul ei”, adică în acord cu scopul de a menține ordinea publică și de a proteja demnitatea cetățenilor.
În consecință, la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române au fost dispuse de urgență verificări privind modul de aplicare a sancțiunii, urmând a se analiza dacă măsura a fost proporțională, justificată și conformă atât literei, cât și spiritului legii.
Instituția reamintește că a fost prezentă la locul tragediei în seara incendiului din 2015 și că, de-a lungul anilor, „a sprijinit și asigurat ordinea publică la toate manifestările de comemorare dedicate acestui eveniment”.
„Transmitem sincere condoleanțe familiilor care și-au pierdut persoanele dragi și compasiune celor care poartă în continuare urmele acestei tragedii. Jandarmeria Română garantează că, în urma verificărilor aflate în desfășurare, vor fi dispuse toate măsurile legale care se impun, în spiritul respectării legii, al echității și al respectului față de cetățeni”, se mai precizează în mesajul oficial.
Comemorarea care s-a transformat în lecție de civism
Dincolo de polemică, evenimentul de joi a fost unul liniștit, cu o participare masivă, semn al unei memorii colective încă vii. Tineri, părinți, supraviețuitori și oameni care n-au uitat au mers în tăcere, purtând un singur mesaj: „Coruptia ucide”.
„Rămân cu imaginea tinerilor frumoși pe care i-am văzut ieri toată ziua. Condoleanțe familiilor, iar schimbarea începe cu noi”, a scris Marian Rădună.
Intre memorie și birocrație
La zece ani de la tragedie, România nu pare să fi învățat să gestioneze cu demnitate durerea colectivă. În loc de recunoștință și respect, comemorarea Colectiv s-a încheiat cu o amendă, o hârtie rece care simbolizează ruptura dintre cetățeni și instituții.
Lumânările au ars în liniște. Dar lumina lor a scos din nou la iveală un adevăr incomod: într-o țară unde jandarmii pot sancționa o rugăciune, schimbarea nu s-a produs încă, doar s-a programat pentru o altă generație.
Oana Todireanu
Cu o experiență de peste 17 ani în domeniul asigurărilor, timp în care a condus echipe și proiecte complexe în calitate de director executiv al unui broker național, Oana Todireanu a învățat că în spatele fiecărui sistem există oameni, povești și alegeri reale. În prezent, și-a transformat pasiunea pentru comunicare și înțelegerea profundă a naturii umane într-o voce editorială echilibrată și autentică. Pe Oficiul de Știri, scrie despre sănătate, echilibru interior, relația dintre oameni și tehnologie, precum și despre puterea de a regăsi sensul în lucrurile simple. Stilul său combină rigoarea unui profesionist format în business cu sensibilitatea unui observator al vieții de zi cu zi. 📍 Teme preferate: echilibru personal, stres modern, terapie, motivație, reflecții umane.