În România secolului XXI, femeia parteneră de viață a președintelui țării nu este egală, ci inferioară, invizibilă și lipsită de statut, dacă nu poartă verighetă și nu are certificat de căsătorie. Într-o republică care se pretinde europeană, dar funcționează deseori după reflexe balcanice, rolul femeii în viața publică este dictat nu de realitate, ci de hârtii și de prejudecăți atavice. Iar cazul Mirabelei, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, este proba perfectă a acestui arhaism deghizat în legalism.
Deși locuiește cu președintele, îl însoțește în apariții publice și este tratată în presă ca „Prima Doamnă”, Mirabela nu are niciun statut legal, diplomatic sau protocolar. Nu poate reprezenta statul, nu poate fi inclusă în delegații oficiale, iar Administrația Prezidențială nu are voie să-i plătească nici deplasările, nici garderoba, nici cazarea, nici protocolul. Orice leu cheltuit pentru ea din bani publici este, juridic, un abuz.
Legea este clară și lipsită de ambiguități. Art. 80 și 84 din Constituție definesc atribuțiile și drepturile Președintelui, fără nicio referire la parteneri de viață. Legea nr. 47/1994 privind Serviciile publice de protocol și HG nr. 518/1995 privind deplasările externe fac referire exclusiv la soț/soție. Legea finanțelor publice nr. 500/2002 și legile bugetare anuale permit cheltuieli doar pentru persoane cu statut oficial, cu justificare legală. Mai mult, Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice, ratificată de România, oferă privilegii și imunități diplomatice pentru „membrii familiei”, dar doar în măsura în care aceștia sunt recunoscuți ca atare de dreptul intern. În România, membru al familiei este doar soțul sau soția, nu concubinul sau concubina.
Prin urmare, Mirabela nu este Prima Doamnă, ci un simplu invitat personal al președintelui, un accesoriu social tolerat, dar nelegal. Nu are drepturi, nu are recunoaștere, nu are protecție. Iar cel care o menține în această postură umilitoare este chiar omul care ar fi avut toată puterea legală să schimbe lucrurile.
Nicușor Dan a fost deputat, consilier general, primar general și acum este președinte. În toți acești ani nu a propus, nu a susținut și nici măcar nu a comentat serios nevoia unei legi a parteneriatului civil care ar fi inclus-o pe Mirabela in familia sa. A refuzat să reglementeze nu doar problemele altora, ci și propria sa situație. Iar când România era chemată să decidă la referendumul pentru familia tradițională, a ales să fie neutru, tehnocrat, absent, mai preocupat să nu-și deranjeze electoratul decât să-și asume o opinie.
Această neutralitate devenită marcă personală nu este semnul unei minți echilibrate, ci al unei incompetențe lucide și a unei conștiințe strâmte. În loc să construiască norme, Nicușor Dan a cultivat viduri. În loc să aibă poziții, a preferat să stea în umbră. În loc să fie bărbat de stat, a rămas băiatul capricios al administrației românești, pentru care inclusiv femeia de lângă el este tratată nu ca egal, ci ca decor.
Aceasta nu este o chestiune privată. Este o problemă de regim, de sistem, de cultură instituțională. Pentru că în această „republică balcanică” cu etichetă europeană, dacă președintele nu îmi recunoaște partenera, statul nu are de ce să o recunoască. În lipsa unei legi, a unei inițiative sau a unei asumări, femeia rămâne la cheremul bărbatului cu funcție – egală doar dacă el vrea, recunoscută doar dacă el binevoiește.
Mirabela este victima unui regim construit pe reflexe patriarhale, dar și a nepăsării unui om care nu întelege decât ce-i folosește pe moment. Femeia de lângă președinte nu contează ca individ, ci doar ca reflexie a imaginii lui. Este tratată ca o prelungire a protocolului, o piesă de mobilier uman care nu merită nici drepturi, nici recunoaștere. O „concubină de stat” cu statut de galoș diplomatic pentru un domn presedinte aidoma lui Goe, narcisist si rece.
Și astfel, în 2025, în mijlocul Europei, România are un președinte care are puterea legală, dar nu și empatia să-i ofere femeii de lângă el demnitate. Iar republica noastră pare să funcționeze tot cu regulile vechi ale unei patriarhii ridicate pe tăceri, calcule personale și femei invizibile.
Ce spune legea despre „Prima Doamnă”
🔹 Constituția României – art. 80 și 84
Reglementează exclusiv funcția de Președinte și beneficiile aferente acesteia. Nu face nicio referire la parteneri de viață neoficiali.
🔹 Legea nr. 47/1994 privind Serviciile publice de protocol de stat
Stabilește atribuțiile RA-APPS pentru demnitari și, implicit, pentru soții/soțiile acestora în cadrul activităților protocolare. Nu prevede drepturi pentru concubini sau parteneri neoficiali.
🔹 HG nr. 518/1995
Reglementează cheltuielile pentru deplasări oficiale, incluzând, în anumite cazuri, soțul/soția demnitarului. Nu include în nicio situație parteneri necăsătoriți.
🔹 Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice
Permite cheltuirea fondurilor publice doar în temei legal, cu încadrare bugetară și pentru activități oficiale. Cheltuielile pentru persoane fără statut legal sunt nelegale.
🔹 Convenția de la Viena din 1961 – art. 37 alin. (1)
Permite extinderea privilegiilor diplomatice doar asupra „membrilor familiei” unui diplomat/demnitar, așa cum sunt definiți de legislația națională. România nu recunoaște parteneriatele civile, deci partenera președintelui nu este membru al familiei în sensul convenției.
