Situație halucinantă în Sectorul 6: zeci de familii, printre care copii și persoane cu dizabilități, au rămas fără căldură și apă caldă din cauza Distrigaz.
120 de apartamente, fără gaze, apă caldă și căldură
Circa 120 de apartamente dintr-un bloc din Sectorul 6 al Capitalei au rămas fără gaze naturale, căldură și apă caldă, după ce Distrigaz Sud Rețele a decis să oprească alimentarea. Deși problemele tehnice au fost remediate de o firmă autorizată ANRE, alimentarea cu gaze nu a fost reluată, lăsând locatarii într-o situație absurdă, chiar la început de iarnă. De menționat că apartamentele afectate au centrale propii și gazele sunt vitale pentru apă caldă și căldură.
Totul a pornit de la un senzor de gaze
Pe 29 octombrie 2025, un proprietar din scara 4 a blocului a solicitat o intervenție Engie pentru înlocuirea unui senzor de gaze defect. În timpul lucrărilor, tehnicienii au depistat scurgeri de gaz la cutia contorului vecinului, moment în care au anunțat Distrigaz Sud Rețele, compania responsabilă cu distribuția gazelor naturale.
Distrigaz a decis sigilarea contorului general și, implicit, oprirea gazului pentru întreaga scară, fără a informa în mod oficial asociația de proprietari. O simplă hârtie lăsată la ușa chiriașului în cauză anunța că locatarii trebuie să angajeze o firmă autorizată ANRE pentru remedierea defecțiunilor.

După remediere, Distrigaz s-a răzgândit
Proprietarii au sunat la Distrigaz care i-a îndrumat să contractateze o firmă autorizată ANRE. Firma, plătită din banii propietarilor, a remediat toate problemele și a depus documentația completă pentru repunerea în funcțiune a instalației.
„Am sunat la Distrigaz și ni s-a spus că nu e competența lor, că trebuie să ne ocupăm noi. Apoi, după ce am făcut totul, directorul de zonă ne-a transmis contrariul: că doar ei pot interveni la contoare. Ne-au promis că vin vineri, 7 noiembrie, dar nu au mai ajuns. Abia sâmbătă, pe 8 noiembrie, a fost repusă în funcțiune livrarea de gaze, dar doar la scara 4”, a declarat unul dintre propietari.
Astfel, de la 29 octombrie, locatarii de la scara 4 au stat fără gaze până pe 8 noiembrie, iar în 3 noiembrie s-a oprit gazul și la scara 3, extinzând problema la cele 120 de apartamente.

Familii cu copii și persoane vulnerabile, lăsate în frig
Situația este dramatică pentru familiile cu copii mici, bătrânii și persoanele cu dizabilități care locuiesc în bloc. Temperaturile au scăzut sub 10 grade în București, iar oamenii sunt nevoiți să se încălzească cu radiatoare electrice sau plite, crescând riscul de accidente și facturile la curent.
„Suntem disperați. Avem copii de 2 și 4 ani, nu putem face baie, nu putem găti normal. Ni se tot spune că ‘mâine se rezolvă’. E inadmisibil”, a spus o locatară afectată.
Propietarii au apelat la Oficiul de stiri
Propietari aflați în această situație au apelat la Oficiul de stiri, în lipsa unei reacții a celor de la Distrigaz. Potrivit reglementărilor ANRE, operatorul de distribuție este obligat să reia alimentarea cu gaze imediat după remedierea defecțiunilor și depunerea documentației, iar întârzierea nejustificată poate atrage sancțiuni.
În cazul celor 120 de aprtamente, oamenii au stat în frig mai multe zile. În cele 60 de apartamente de la scara 4, de pe 29 octombrie până pe 8 noiembrie. Celelalte 60 de aprtamente de la scara 3 nu au gaze de pe data de 3 noiembrie.

Locatarii cer explicații de la Distrigaz
Oamenii sunt revoltați de situația creată de Distrigaz în blocul din Sectorul 6. „Este inadmisibil ca într-o capitală europeană, în 2025, să stăm fără apă caldă și căldură din cauza birocrației și a incompetenței unor funcționari.”, au transmis locatarii pentru Oficiul de stiri.
Haos administrativ la Distrigaz
Cazul blocului din Sectorul 6 scoate la iveală un haos administrativ și lipsa de responsabilitate din sistemul energetic românesc. În timp ce firmele își pasează vina de la una la alta, peste o sută de familii trăiesc în frig, așteptând o rezolvare care întârzie nepermis de mult din partea Distrigaz Sud Rețele.






