Într-o țară unde unul din patru români declară că abia reușește să facă față cheltuielilor de zi cu zi, Ministerul Muncii lansează un program de amploare destinat comunităților marginalizate. Cu o investiție de peste 4 miliarde de lei și mii de profesioniști implicați, proiectul promite să aducă servicii esențiale mai aproape de cei care au fost prea mult timp lăsați în urmă. Dincolo de cifre, proiectul devine un test pentru capacitatea reală a statului de a transforma politicile sociale în rezultate vizibile.
Un tablou social care cere mai mult decât proiecte punctuale
În timp ce România rămâne una dintre țările UE cu o percepție ridicată a dificultăților economice, Ministerul Muncii anunță un program ambițios finanțat din fonduri europene: o investiție de peste 4 miliarde de lei pentru înființarea unei rețele de 2.000 de centre comunitare integrate, care ar urma să deservească aproximativ 450.000 de persoane vulnerabile. În comunicarea publică, ministrul Petre Florin Manole subliniază că proiectul va instrui peste 6.000 de profesioniști: medici, asistenți sociali, consilieri școlari și lucrători locali, pentru a aduce servicii sociale, educaționale și medicale mai aproape de comunitățile marginalizate.
Datele recente arată că în România rata persoanelor care declară dificultăți în a acoperi cheltuielile curente rămâne semnificativ peste media UE (circa 24% față de 17,4% media europeană). Această realitate structurală, accentuată în rândul vârstnicilor, persoanelor cu dizabilități și celor cu nivel redus de educație, creează un cadru complicat pentru orice intervenție.
Ce propune programul anunțat de Petre Florin Manole
Crearea a 2.000 de centre comunitare integrate, menite să ofere servicii sociale, educaționale și medicale sub același acoperiș.
Formarea a peste 6.000 de profesioniști: medici, asistenți sociali, consilieri școlari, personal comunitar.
Beneficiari estimați: circa 450.000 de persoane vulnerabile, copii, vârstnici, persoane cu dizabilități, familii cu venituri mici.
Finanțare: preponderent fonduri europene; investiție totală anunțată: peste 4 miliarde lei.
Întrebările esențiale: între intenție și implementare
Găsirea și menținerea personalului calificat este una dintre problemele reale. Deficitul de personal medical și social în multe zone rurale ar putea face dificilă implementarea deplină a planului. O formare punctuală nu garantează prezența pe termen lung a profesioniștilor în comunități izolate.
Absorbția administrativă locală, aici succesul depinde de capacitatea primăriilor și a instituțiilor locale de a administra și de a menține centrele. În lipsa unei infrastructuri administrative solide, riscul este fragmentarea serviciilor.
Sustenabilitatea după proiect este importanta deoarece multe inițiative cu finanțare europeană se confruntă cu tăieri sau reducerea activităților după încheierea perioadei de finanțare. Implementarea ar trebui să prevadă surse financiare și mecanisme de integrare în bugetele locale pentru continuitate.
Măsurarea impactului la nivel uman, este de asemenea un factor important, deoarece se stie ca datele statistice sunt utile, dar schimbarea reală trebuie măsurată și la nivelul percepției cetățeanului: oamenii trebuie să simtă acces mai ușor la servicii, nu doar să vadă cifre în rapoarte.
Ce ar putea însemna concret programul pentru oameni
Dacă inițiativa Ministerului Muncii se va transforma din plan pe hârtie în realitate, schimbarea ar putea fi resimțită în mod direct în unele dintre cele mai vulnerabile zone ale țării. În locul unei asistențe fragmentate, oamenii ar putea găsi în același loc ajutor medical, sprijin social și îndrumare educațională, o normalitate încă rară în multe sate și cartiere marginalizate.
Într-un astfel de centru comunitar, o mamă singură și-ar putea duce copilul la un control medical periodic fără să străbată zeci de kilometri până la cel mai apropiat spital. Tot acolo ar putea primi consiliere socială pentru a accesa ajutoare legale, sau sprijin din partea unui consilier școlar care să-l ajute pe copil să nu abandoneze școala.
Pentru vârstnici, proiectul ar putea însemna mai mult decât o consultație: ar putea aduce o rețea de sprijin care să le ofere monitorizare constantă și legătura cu medicul de familie, chiar și în localități unde, de ani buni, nu mai există un punct medical funcțional.
Persoanele cu dizabilități, adesea invizibile în statisticile locale, ar putea beneficia de evaluări și programe de incluziune personalizate, cu specialiști instruiți să le ghideze în accesarea drepturilor și serviciilor de care au nevoie.
La nivelul comunității, aceste centre ar putea deveni spații de colaborare între profesioniști, medici, asistenți sociali, profesori și consilieri, pentru a crea trasee coerente de sprijin: de la depistarea problemelor la soluții reale de integrare socială și profesională.
Anunțul ministrului Petre Florin Manole pare, fără îndoială, o oportunitate importantă: alocarea a 4 miliarde de lei pentru comunitățile marginalizate ar putea corecta, în teorie, ani de neglijență și subfinanțare. Însă România a mai avut inițiative similare, lansate cu promisiuni mari și rezultate limitate.
De aceea, întrebarea nu este dacă proiectul va începe, ci dacă va reuși să reziste dincolo de faza de inaugurare. Totul va depinde de modul în care vor fi aleși oamenii din sistem, de capacitatea administrației locale de a menține serviciile în viață și de voința reală de a evalua rezultatele, nu doar de a raporta cifre.
Fără o schimbare de mentalitate și fără mecanisme clare de monitorizare, există riscul ca proiectul să se adauge unei liste deja lungi de programe care au arătat bine în documente, dar care nu au schimbat cu adevărat viața celor pentru care au fost create.
