În emisiunea Alexandrei Păcuraru de la Realitatea TV realizată împreună cu protestatarii la Afumați a apărut un alt subiect, care cu siguranță va inflama și mai tare spiritele protestatarilor. Este vorba de uleiul ucrainean, extrem de ieftin, care a invadat piața românească, lăsându-i pe fermierii români cu marfa nevândută.
“Uleiul ucrainean pur și simplu ne sufocă. Rămânem cu marfa nevândută, cu creditele neplătite și cu pagubă din cauza celor de la Ministerul Agriculturii, care nu au găsit măsurile necesare pentru stoparea acestor importuri” a declarat unul dintre protestatari.
Beneficiind de înalta protecție a președintelui Klaus Werner Iohannis și de înțelegerea Guvernului Ciolacu, mărfurile din Ucraina au invadat România, având un regim special. Din aproximativ 300 de camioane cu grâu care tranzitează zilnic România, 100 rămân în țară. Grâul nu este singura problemă cu care se confruntă fermierii din România.
Iată că și uleiul de floarea soarelui a devenit un măr al discordiei, cunoscut fiind faptul că România este unul dintre cei mai mari producători de floarea soarelui din Europa. Provenit din floarea soarelui modificată genetic, uleiul ucrainean este vândut la un preț de dumping pe piața românească și achiziționat de intermediari pentru a fi revândut marilor lanțuri de magazine. Situația este explozivă, fermierii cerând ajutor Guvernului pentru a stopa importurile ilicite de ulei din Ucraina.
După uleiul ucrainean, zahărul este al treilea produs pe lista discordiei
Nici zahărul ucrainean nu a fost ocolit protestatari. O parte din marile fabrici de zahăr din România, de exemplu fabrica de la Bod, importă masiv zahăr din Ucraina, pe care îl are ambalează și-l vinde sub etichetă proprie, producând confuzie în piață, deoarece zahărul ucrainian nu are aceleași calități ca cel românesc. Este momentul ca Guvernul României să intervină în acest proces de fraudare controlată a agriculturii românești și se sprijine prin măsuri de importuri restrictive agricultura națională.
CITIȚI ȘI: Cum Zgândări Cu Tractorul Singuratic Penibilul Unui Protest Inutil (oficiuldestiri.ro)