Gica Contra

Într-o lume în care fiecare a ales să urce pe serpentinele vieții, spre consacrare, cu ce are la îndemână: camion, bicicletă, mașină, sau pe jos, Gică Contra a ales drumul cel mai greu. Drumul drept, pieptiş. Indiferent la obstacole, la hârtoape, la semnele de circulație, și indiferent de cât de tare îl trag alții de picioare, în jos. Gică Contra spune în față ceea ce puțini și-ar dori să audă. Calcă în picioare reguli și tabu-uri politice şi sociale, singurul Dumnezeu la care se închină fiind ADEVĂRUL.

Gică Contra: “Când ne va învăța Google cum să facem sex?”

Gigantul mediatic Google a lansat de curând programul Gemini destinat elevilor. Acesta îi ajută pe elevi să își facă temele,…

Mircea N Stoian Mircea N Stoian

Gică Contra: “Kovesi îi arată cătușele Ursulei, Ursula îi taie banii lui Kovesi”

Decizia Comisiei Europene de a tăia o parte din fondurile alocate Parchetului European a inflamat-o pe procurorul general Codruța Kovesi…

Mircea N Stoian Mircea N Stoian

Gică Contra: “Exemplul Florin Piersic, jalon pentru sistemul de sănătate”

Legendarul actor Florin Piersic în vârstă de 88 de ani a intrat pe mâinile medicilor pentru niște probleme de sănătate,…

Mircea N Stoian Mircea N Stoian
Ad imageAd image
Latest Gica Contra News

Gică Contra vrea sa stie: “De ce trebuie să mănânci tot din farfurie”

În timp ce prin lume există oameni care se hrănesc cu un…

Mircea N Stoian Mircea N Stoian

Gică Contra se bucură: “S-a deschis o nouă ediție a talciocului electoral”

Alaltăieri, la vremea la care tu îți beai cafeaua, fiind atent să…

Mircea N Stoian Mircea N Stoian

Gică Contra e cinefil: “21 de rubini”, un film despre România în pielea goală”

Acum trei zile, aflat în studioul Realitatea TV, dădeam ușurel din picioare…

Mircea N Stoian Mircea N Stoian

Gică Contra e nervos: “Uniunea Europeană ne-a luat dreptul la afumătură”

O directivă europeană dată undeva la începutul lunii ianuarie, dar care a…

Mircea N Stoian Mircea N Stoian

Gică Contra se miră: “Cum te poate băga cozonacul la pârnaie”

Tot scormonind cu bățul minții printre știrile calde, cum e cozonacul de…

Mircea N Stoian Mircea N Stoian

Gică Contra râde cu lacrimi: “Cum bate câmpii capitalei liberalul Burduja”

Ori de câte ori se pune problema alegerilor, candidații se oferă să…

Mircea N Stoian Mircea N Stoian

Gică Contra stă și se uită: “Isteria cumpărăturilor de Paște”

Mai e o singură zi până la Sfânta sărbătoare a Învierii Domnului,…

Mircea N Stoian Mircea N Stoian

Gică Contra covrigărește: “Indicele economic românesc, covrigul cu semințe”

Nu cu foarte multe zile în urmă, scriam despre indicele economic Big…

Mircea N Stoian Mircea N Stoian