Cosmin Corendea este deputat în Parlamentul României din partea AUR. Cu masterat și doctorat în SUA, cariera sa internațională este impresionantă, iar curioșii pot consulta CV-ul său pe site-ul Camerei Deputaților, pentru a vedea la câte instituții importante a lucrat și la ce Universități a predat. La vârsta de 48 de ani s-a întors în țară și a decis să intre în politică.
Să intrăm abrupt în subiect. Sunteți un om bogat?
Da. Dumnezeu m-a binecuvântat cu o familie frumoasă, care mă face cel mai bogat om din lume.
Atunci de ce ați intrat în politică?
Am intrat în politică din dorința de a contribui și ajuta la reașezarea României pe harta politicii externe relevante. Ca profesor universitar și cu o carieră lungă în cadrul instituțiilor internaționale, am observat ani la rând comportamentul reprezentanților țării noastre în cercurile înalte ale diplomației, unde din păcate – și spun asta cu autentic regret – aceștia nu au adus valoare interesului României. Mai mult decât atât, cu o pasivitate și serviabilitate aparent inexplicabile au „ajutat” la izolarea țării și la excluderea ei de la masa negocierilor importante. România are nevoie de o voce fermă și profesionistă, iar pentru mine Parlamentul a devenit, începând de anul trecut, cadrul în care pot să contribui direct la reconstrucția politicii externe.
Dacă tot v-ați decis să intrați în politică atât de târziu, de ce ați ales AUR?
În primăvara anului 2024 m-am întors în România după 20 de ani petrecuți în străinătate, pe trei continente. Am ales AUR pentru simplul motiv că este singura formațiune politică ce mi-a oferit libertatea să vorbesc deschis despre sistemul de valori și principii care mă caracterizează, despre modul în care România este irelevantă, din punct dc vedere extern, în cazuri esențiale, cum ar fi conflictul din Ucraina, relațiile transatlantice și/sau raportarea la Uniunea Europeană. Am ales AUR pentru că este, probabil, singurul partid care în politica externă pune interesul național înainte de alte compromisuri politice.
Cum se împacă specialistul în politică externă cu munca de organizație?
Experiența mea diplomatică este complementară muncii de la organizația județeană. Am învățat că o politică externă solidă nu poate exista fără un fundament intern puternic. La Giurgiu, prin activitatea pe care o desfășor, discut zilnic cu oamenii despre problemele lor, iar acest lucru mă ajută să rămân ancorat în realitatea societății românești atât urbană, cât și rurală, dar să și conectez satul giurgiuvean sau orașele din județ cu deciziile mari de la București sau Bruxelles. De exemplu, nu înțeleg de ce, de când început conflictul din Ucraina, Giurgiu nu a fost considerat un potențial hub logistic și comercial. Încă.
5. De fapt, ce caută la Giurgiu un bucureștean get-beget? Cât de bine cunoașteți orașul și județul Giurgiu?
Giurgiu este un punct strategic pentru România, situat la granița cu Bulgaria și în proximitatea Dunării. Îl cunosc foarte bine și cred că pot aduce un plus de viziune în valorificarea potențialului său economic. Giurgiu are nevoie de reprezentare reală la București și muncesc în fiecare zi să creez punți între politica externă și dezvoltarea locală.
În opinia dumneavoastră, care credeți că sunt cele mai mari 3 probleme în politica externă a României?
1. Lipsa de predictibilitate – România nu are o strategie clară pe termen lung.
2. Profesionalismul precar la vârful MAE – funcțiile sunt ocupate politic, nu meritocratic.
3. Credibilitatea României în plan extern.
Să le luăm pe rând. Mai întâi despre lipsa de predictibilitate.
România este astăzi reactivă, nu pro activă. Nu mai are o strategie externă de ceva vreme, o strategie care să anticipeze evoluțiile și să apere interesele naționale. Vedem această poziționare foarte clar în jurul Ucrainei. În loc să fim parte a soluției, a negocierii, a procesului de reconstrucție, România asistă pasiv la decizii luate de alții. Când partenerii noștri discută despre eventualele formule de pace, România nu mai există la masă. De fapt nu avem un plan coerent privind relațiile noastre cu vecinii estici, cu Balcanii, cu partenerul nostru strategic Statele Unite sau cu partenerii din Asia sau Orientul Mijlociu.
Drept exemplu elocvent putem privi situația din Gaza, unde, altădată, politica externă și diplomația României erau recunoscute la nivel internațional pentru echilibrul, implicarea și respectul de care se bucurau. România avea un cuvânt de spus în dialogul dintre state, era percepută ca un factor de stabilitate și echilibru într-o regiune tensionată, iar pozițiile noastre erau consultate și respectate de parteneri.
Aceasta nu este doar o pierdere simbolică, este o pierdere de influență strategică, care afectează direct credibilitatea României ca actor responsabil în politica internațională. O țară cu tradiția noastră în diplomație ar trebui să fie prezentă acolo unde se decide pacea, unde se iau hotărâri majore în geopolitică și nu să asiste tăcută de la distanță. Politica externă nu se face doar prin comunicate, ci prin prezență, prin diplomație activă, diplomație adaptivă și anticipare. Din păcate, lipsa de viziune pe termen lung a transformat România dintr-un actor regional cu potențial, într-un stat care doar confirmă deciziile altora.
A doua problemă: profesionalismul precar la vârful MAE.
Ministerul Afacerilor Externe suferă de un fenomen cronic și anume politizarea excesivă. În loc să avem diplomați formați, oameni cu experiență în negocieri internaționale, cu cunoașterea cutumelor și a culturii strategice, avem numiri pe criterii politice sau conjuncturale. Amatorismul din politica externă se vede și în erorile de comunicare, în lipsa de consistență a mesajelor transmise și, mai grav, în lipsa rezultatelor.
Un exemplu clar este actualul ministru, o persoană care, indiferent de bunele intenții, nu are formația diplomatică, experiența sau viziunea necesară pentru a reprezenta România într-un context geopolitic complex. Diplomația nu se învață din manuale citite în avion, ci din experiență, din muncă de teren și din dialog instituțional. România are nevoie de diplomați de carieră, de oameni care cunosc mecanismele de decizie internațională, nu de figuri promovate pentru echilibrarea unor jocuri politice interne.
A treia problemă: credibilitatea României.
România a pierdut credibilitatea din plan extern, nu mai știm să negociem pentru interesul nostru național. Un exemplu este Programul Visa Waiver, un obiectiv pe care alte state din regiune l-au atins prin dialog ferm și coerent, dar pe care România îl ratează constant, din lipsă de strategie și reprezentare slabă.
Politica externă românească se bazează prea mult pe simboluri, pe interpretări politice și prea puțin pe diplomație aplicată. Nu poți merge la Washington, Bruxelles sau Beijing doar pentru fotografii și discursuri citite de pe foaie. Trebuie să mergi cu o agendă clară, cu obiective concrete și mai ales cu capacitatea de a negocia în interesul țării tale.
Din păcate, astăzi avem o diplomație de imagine, ci nu una de substanță. România trebuie să redevină o voce respectată, nu un ecou întârziat. Iar acest lucru se face prin profesionalizare, coerență și patriotism rațional, nu prin lozinci și amatorism diplomatic.
Faceți parte dintr-o comisie parlamentară compusă din 22 de deputați, iar de la AUR sunt doar 3 deputați. Pe deasupra, sunteți singurul din Opoziție care deține o funcție în această comisie, cea de vicepreședinte. Ce părere aveți despre președintele acestei comisii?
Avem colaborări instituționale, dar din păcate, uneori, culoarea politică afectează direcția politicii externe, care ar trebui să fie strict unidirecțională. Rolul comisiei ar trebui să fie acela de arbitru instituțional, de garant al echilibrului și profesionalismului, nu de reprezentant politic într-un domeniu care cere neutralitate, experiență, continuitate și noțiuni de diplomație parlamentară.
Un răspuns diplomatic. Dar despre activitatea acestei comisii ce părere aveți?
Comisia ar trebui să fie unul dintre laboratoarele unde se fac strategiile diplomatice ale României, dar riscă să își piardă esența în malaxorul simulacrului parlamentar general, pe care l-am întâlnit din decembrie 2024.
Ca parlamentar faceți parte din 4 grupuri de prietenie, iar la Grupul de prietenie România-China sunteți chiar președintele grupului. Este cumva eficientă această formă de politică externă sau este doar praf în ochii lumii și mai tocăm niște bani de la buget?
Grupurile de prietenie pot fi eficiente dacă sunt utilizate strategic. În calitate de președinte al Grupului de prietenie România-China am inițiat discuții pentru atragerea de investiții și parteneriate economice, sociale și culturale. Din păcate, prea des aceste grupuri sunt tratate superficial, când ele sunt, de fapt, instrumente reale de politică externă.
