Inteligența artificială este văzută în prezent de foarte multă lume ca fiind viitorul, modalitatea prin care economia și chiar societatea umană vor atinge noi culmi de progres. Însă dincolo de aspectele etice și de modul în care poate influența inteligența artificială (IA) gândirea și chiar morala oamenilor, limitările fizice și economice sunt cât se poate de concrete, suficient de serioase pentru a pune sub semnul întrebării dezvoltarea viitoare a tehnologiei.
Inteligența artificială, tehnologie costisitoare
Inteligența artificială a declanșat o adevărată euforie la nivel global, iar Nvidia, principala companie care produce chipurile pentru dezvoltarea acestei tehnologii, a ajuns în noiembrie 2024 cea mai mare companie din lume, cu o capitalizare bursieră de peste 3,4 trilioane (3,4 mii de miliarde) de dolari.
Lucrurile nu sunt însă așa de simple cum pot părea la prima vedere, în condițiile în care la nivel global liderii țărilor dezvoltate vorbesc despre economia de resurse și limitarea consumului de energie, iar inteligența artificială este o tehnologie eminamente energofagă, necesarul de resurse fiind atât de mare încât în prezent pune presiune pe sistemele energetice.
Iar motivul cheie al concentrării dezvoltărilor IA cu precădere în primele două cele mai puternice economii ale lumii, SUA și China, este costul în continuă expansiune al antrenării sistemelor.
Astfel, în timp ce costurile combinate pentru hardware și consumul de energie au fost măsurate în mii de dolari în 2016, modelele cele mai dezvoltate de IA au consumat milioane de dolari în 2023, și asta doar pentru a rula dezvoltarea inițială, se arată în studiul ”Is AI (b)reaching its limits?”, publicat de banca britanică Barclays în cadrul documentului mai extins ce cuprinde previziunile pentru 2025.
Procesul de instruire a acestor modele necesită un număr mare de calcule pentru a îmbunătăți acuratețea si performanta. Acest lucru, la rândul său, implică centre de date de mari dimensiuni, echipate cu hardware specializat, mari consumatoare de energie electrică.
Estimări recente arată că cele mai performante modele AI și-au crescut consumul de resurse cu 260% în medie pe an, în ultimii cinci ani. Și este de așteptat ca aceste nevoi să crească în continuare, pentru ca modelele AI să se poată dezvolta, cele mai performante dintre ele oferind două treimi din câștigurile de performanță ale tuturor modelelor AI.
Inteligența artificială consumă energie cât pentru țări întregi

Această traiectorie se confruntă deja cu provocări majore, inclusiv disponibilitatea centrelor de calcul de înaltă calitate, extinderea producției de cipuri avansate necesare și constrângerile legate de alimentarea cu energie a centrelor de date.
Dintre toate, alimentarea cu energie pare a fi cea mai problematică. Dacă modelele IA își continuă tendința în ritmul actual, se estimează că până în 2030 formarea un model avansat va necesita chiar și șase gigawați (GW) de putere, luând în calcul chiar și inovațiile care ar putea apărea în creșterea eficienței.
Pentru a pune asta în perspectivă, șase GW echivalează cu producția a aproximativ șase centrale nucleare de energie.
Antrenamentul modelelor IA este însă doar o parte a ecuației. După ce modelele sunt desfășurate, au nevoie de energie pentru ”inferență” – procesul care, folosind modele instruite, oferă rezultate și rezolvă probleme.
Cu toate că inferența este mult mai puțin consumatoare de energie decât antrenamentul, se estimează că o singură interogare ChatGPT necesită de 10 ori mai multă electricitate decât o simplă căutare pe Google.
Prin urmare, dacă Google și-ar dezvolta întregul motor de căutare folosind exclusiv modele IA, consumul s-ar ridica la 29,3 terawatt-oră (TWh) pe an, echivalent cu consumul de energie anual pentru o țară precum Irlanda.
Presiune pe sistemele de energie
Centrele de date reprezintă între 2% și 4% din consumul de energie în economiile mari astăzi, dar se așteaptă ca ponderea să se dubleze până în 2030 și să ajungă la 8% din cererea de energie din SUA, evoluție determinată de creșterea IA.
Iar concentrarea geografică actuală a acestor centre de date pune cele mai mari probleme de capacitate, în condițiile în care centrele de date consumă deja peste 10% din energia electrică în cel puțin cinci state din SUA și peste 20% din consumul de energie electrică în Irlanda.
Întrebarea nu este deci în ce măsură IA va continua să se extindă, ci în ce măsură infrastructura energetică va continua să țină pasul.
Având în vedere numai faptul că pentru a construi un reactor nuclear durează aproximativ opt ani, folosind cea mai recentă tehnologie și că doar doisprezece reactoare au fost conectate la rețea în ultimii trei ani la nivel global, blocajul este real.
Acordul recent al Google privind cumpărarea de energie nucleară, care va furniza 200 de megawați (MW) până în 2030, evidențiază atât gradul de conștientizare al industriei cu privire la această problemă, cât și decalajul masiv care rămâne.
Avantajele tehnologiei pentru economie, sub semnul întrebării
Mai mult decât atât: Dincolo de limitele fizice ale sistemului energetic de a susține dezvoltarea IA în ritmul la care de află azi, măsurarea impactului real pe care IA îl are asupra dezvoltării economice se dovedește a nu fi un lucru tocmai facil.
În euforia momentului, este ușor de exagerat cu influența pozitivă a IA asupra economiei, opinează autorii studiului, fără a mai ține cont de limitările fizice ale dezvoltării modelelor IA și de modalitatea reală în care acestea pot susține creșterea economică.
Estimările actuale cu privire la folosirea IA în economie sunt legate de înlocuirea forței de muncă umane sau de contribuția la creșterea productivității angajaților umani.
Sunt însă extrem de optimiste estimările care sugerează că IA va aduce creșterea PIB-ului global între 100% și 300% peste zece ani.
Prognoze mai întemeiate includ unele scenarii care proiectează o creștere cu 7% a PIB-ului global peste zece ani, bazată pe inteligența generativă mai ușor de atins (GenAI).
Estimările prudente vorbesc despre o creștere de 1,1% a PIB peste zece ani, dar nu la nivel global, ci doar pentru SUA, țară care este lider în cercetarea privind inteligența artificială.
Citiți și: Inteligența artificială amenință afacerile online – vezi cum






