FCSB a înregistrat al treilea eșec consecutiv în Europa League, scor 3-1, pe terenul celor de la Basel. Cu Rădoi trimis în tribune, Universitatea Craiova a bifat prima victorie în grupele Conference League.
FCSB, partidă cu gust amar cu Basel
”Am luptat ca niciodată, am pierdut ca-ntotdeauna” este fraza care descrie perfect meciul roș-albaștrilor cu Basel, campioana Elveției. După un start prudent, în care cele două echipe s-au studiat, FCSB s-a năpustit asupra elvețienilor, Tănase sădind panică la poarta veteranului Hitz.
În minutul 12, Târnovanu a văzut cartonașul roșu, după o gafă de copil de grădiniță, o respingere cu mâna în afara careului. Din lovitura liberă rezultată, decarul Xherdan Shaqiri, albanezul din Kosovo peste care timpul a așternut experiență, trofee și kilograme, a trimis un balon pe care Ngezana l-a respins ca la handbal, obligându-l pe centralul albanez Juxhin Xhaja să arate punctul cu var. Shaqiri și-a asumat responsabilitatea execuției și l-a bătut pe Zima cu o execuție pretențioasă, dar eficientă.
Golul încasat a turnat benzină în motoarele roș-albaștrilor, care au devenit mai agresivi. Miculescu și Olaru au trecut milimetric pe lângă egalare, lăsând impresia că echipa, în zece, poate obține un rezultat mare în Elveția. Primul mitan s-a încheiat cu cinci ocazii mari la poarta lui Zima, devenit ”Salvatore della Patria” pentru FCSB.
Al doilea mitan a început cu Basel în careul roș-albaștrilor. FCSB a răspuns prin Olaru, care a egalat cu un șut imparabil, din voleu, direct în vinclu. După golul lui Olaru, campioana României a făcut un pas în spate, încercând să conserve rezultatul de pe tabela de marcaj, dar ghinionul a lovit-o în minutul 73, când Traore a șutat din afara careului, mingea a lovit bara transversală și a ajuns la Shaqiri, care a făcut ”dubla”.
Al doilea gol încasat nu a decimat-o psihic pe FCSB, care a continuat să joace curajos, forțând egalarea. Din păcate pentru roș-albaștrii, Ibrahim Salah a închis tabela la 3-1, aducând o victorie trei puncte și un succes injust în contul unei echipe care n-a arătat mare lucru.
Universitatea Craiova, prima victorie în grupele Conference League
Cine s-a gândit că echipa lui Rădoi va fi carne de tun în fieful austriecilor s-a înșelat amarnic. Oltenii au început în stilul lor caracteristic: curajos, agresiv, pe alocuri dur. În minutul 5, Cicâldău l-a întins bine pe Gartler cu un șut la firul ierbii. ”Rapidiștii” din Viena au răspuns cu pressing avansat și cu intrări la limita cartonașului roșu. Una, cea a lui Kara, din spate, la Rus, a fost sancționată cu cartonașul galben, iritând banca tehnică a oltenilor. Cu Rădoi trimis în tribună pentru proteste vehemente la adresa arbitrajului, Craiova nu s-a destabilizat, ci s-a mobilizat și a controlat jocul, reușind să înscrie, prin Romanchuk, în minutul 38. La finalul primului mitan, Universitatea Craiova a marcat și al doilea gol, dar reușita lui Teles a fost anulată pentru offside.
Oltenii au controlat jocul și în mitanul secund, dar cu ceva mai multă luciditate. Prima mare ocazie a reprizei secunde a fost semnată de Nsimba, șutul atacantului francez fiind respins de Gartler până la Teles, care a ratat majorarea scorului. Puțin mai târziu, Assad Al Hamlawi a avut golul de 2-0 pe frunte, dar Gartler s-a opus. ”Rapidiștii vienezi” au forțat egalarea, dar Isenko a fost eroul serii.
În minutul 71, Mora a șutat pe poarta adversă, balonul a sărit la Teles, care a trimis și el pe poartă, de la distanță. Portarul a respins în față, Baiaram a fost pe fază, a șutat, dar a făcut-o modest, în brațele portarului advers.
Ultimele minute ale meciului i-au surprins pe olteni apărându-se disciplinat. Astfel, Universitatea Craiova bifează prima victorie în grupele Conference League, o victorie care ridică și mai mult încrederea și moralul echipei înaintea duelului cu Mainz, penultima clasată din Bundesliga.





