Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2022:029.001605
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
Secţia a III- a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie
Dosar nr. 26026/3/2019* (număr în format vechi 1183/2022)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1605A
Şedinţa publică din data de 10.11.2022
Curtea constituită din:
Preşedinte: Daniel Marian Drăghici
Judecător: Adela Coman
Grefier: Alexandra Iuliana Cozianu
Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra soluţionării apelului formulat de apelantul
reclamant SC CHRISTIAN 76 TOUR SRL după casarea deciziei civile nr.735A/05.05.2021
pronunțate de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de
Familie în dosarul nr. 26026/3/2019 în contradictoriu cu intimaţii – pârâţi Durlan Răzvan Marin
şi First Line Company S.R.L, în cauza având ca obiect acţiune în răspundere civilă delictuală.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 07.10.2022,fiind consemnate în
încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da
posibilitatea părţilor de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise, Curtea a amânat iniţial
pronunţarea la data de 21.10.2022 iar ulterior, având nevoie de timp pentru a delibera, la data de
04.11.2022 şi în raport de imposibilitatea de constituire a completului de judecată la data de
10.11.2022, când a decis următoarele:
C U R T E A,
Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:
- Pretenţiile şi apărările părţilor
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a IV a Civilă la data de 02.09.2019, sub nr. 26026/3/2019, reclamanta S.C. CHRISTIAN 76 TOUR S.R.L. i-a chemat în judecată pe pârâţii Durlan Răzvan Marin şi FIRST LINE COMPANY, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 60.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii; la ştergerea articolului defăimător denumit „SRI pompează sume uriaşe în Christian Tour”, publicat de către pârâţi pe website-ul anchetespeciale.ro, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 1000 lei pe zi de întârziere; la publicarea hotărârii pe cheltuiala pârâţilor în doua ziare cu acoperire naţională şi pe site-ul www.anchetespeciale.ro; cu cheltuieli de judecată. Pârâtul Durlan Răzvan Marin a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate, cu motivarea că nu sunt întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale (fila 57-58). Prin încheierea din 18.05.2018, Tribunalul a încuviinţat pentru reclamantă, proba cu înscrisuri; a încuviinţat pentru reclamantă, proba cu interogatoriul pârâtului; a decăzut reclamanta din dreptul de a solicita proba testimonială, cu martorul propus; a încuviinţat pentru pârât proba cu înscrisuri şi a decăzut pârâtul din dreptul de a solicita proba cu interogatoriul reclamantei ( fila 78).
- Sentinţa Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă
Prin sentinţa civilă nr.595/22.06.2020, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. Christian 76 Tour S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Durlan Răzvan – Marin şi First Line Company S.R.L., ca neîntemeiată, a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată şi a luat act că pârâţii şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
2 Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reţinut că pârâtul Durlan Răzvan Marin este asociat unic şi administrator în cadrul pârâtei First Line Company SRL, societate care deţine şi administrează domeniul web şi pagina de internet www.anchetespeciale.ro.
În data de 21 iunie 2019, pârâţii au publicat pe pagina de internet menţionată articolul intitulat „SRI pompează sume uriaşe în Christian Tour”, în cadrul căruia se fac următoarele afirmaţii, pe care Tribunalul le-a redat integral:
„Carmen Pavel, președinte al Tour operatorului român JInfo Tours cunoscută în piață pentru comportament abuziv și mincinos la adresa angajaților și în special a partenerilor săi de afaceri, apare într-o înregistrare audio fără precedent în care îi denigrează pe frații Cristian și Marius Pandel, proprietarii Tour operatorului român Christian Tour. În același timp, Pavel îi acuză pe cei doi afaceriști de legături dubioase cu Securitatea (Serviciul Român de Informații – n.r.) declarând, fără nicio tăgadă, că sume importante de bani ajung în conturile celor doi afaceriști. Într-o înregistrare audio epocală, Carmen Pavel, proprietara agenției JInfo Tours se dezlănțuie la adresa unuia dintre principalii săi concurenți din piață, agenția Christian Tour, în speță proprietarii săi direcți, frații Cristian și Marius Pandel. „Au declarat și ăștia pe la televizor că Securitatea (Serviciul Român de Informații – n.r.) are voie să facă investiții în business-uri. În Christian Tour s-au pompat bani la greu și e normal că ai ce să cheltui. Una este să îți vină banii de la stat și tu (Christian Tour – n.r.) să ai grijă să-i toci și alta este să te străduiești să-i faci ușor, ușor. Ăștia sunt doi țigani (frații Cristian și Marius Pandel – n.r.) care nu au nimic în creierul lor. În afară de a toca bani și a-i mulțumii pe alții. Că țiganul ce știe să facă, să dea șpagă, nu?! Uite așa au împărțit mai departe (la autorități – n.r.)” se aude din vocea președintelui JInfo Tours, Carmen Pavel. Ovidiu Marincea, purtător de cuvânt al Serviciului Român de Informații nu a răspuns acuzațiilor aduse de proprietara JInfo Tours, Carmen Pavel” (fila 9-10).
Tribunalul a reţinut că potrivit art. 72 c.civ, care consacră dreptul la demnitate, orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale, iar alin. 2 interzice orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute de art. 75 c.civ. De asemenea, dispoziţiile art. 73 consacră dreptul la propria imagine, iar în exercitarea dreptului la propria imagine, orice persoană poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale, sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 1349 Cod civil consacră că „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune, şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Tribunalul a reţinut că prejudiciul, ca element primordial al răspunderii civile reprezintă rezultatul dăunător, de natură patrimonială sau nepatrimonială, efect al încălcării drepturilor subiective şi interesele legitime ale unei persoane. În primul rând, pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâţilor, art. 1349, art. 1357 şi art. 1358 c.civ, prevăd întrunirea următoarelor condiţii:a) existenţa unei fapte ilicite presupune existenţa oricărei fapte prin care sunt cauzate prejudicii unei persoane; b) existenţa unui prejudiciu – constă în rezultatul în paguba suferită de o anumită persoană ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite; c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu; d) vinovăţia, în sensul că este necesară existenţa unei culpe a pârâtului.
Spre deosebire de prejudiciul patrimonial, care are un conţinut economic şi poate fi evaluat pecuniar, prejudiciul moral (daunele morale) reprezintă acele consecinţe dăunătoare care nu pot fi evaluabile în bani, care rezultă din încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale, cum ar fi moartea persoanei, dureri fizice sau psihice, atingeri aduse onoarei, cinstei, demnităţii, restrângerea posibilităţilor fiinţei umane de a se bucura de plăcerile fireşti ale vieţii etc. Unul dintre principiile care guvernează natura răspunderii civile delictuale este principiul reparării integrale a prejudiciului şi care evocă ideea reparării prejudiciului în totalitatea sa, fără nicio restrângere sau limitare în raport de natura prejudiciului (material sau moral), având în vedere
3 că despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă şi integrală reparaţie a pagubei cauzate prin fapta ilicită a autorului.
În speţa dedusă judecăţii, în raport de situaţia de fapt arătată în cele ce preced Tribunalul a apreciat că articolul de presă scrisă nu îndeplineşte condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, conform art.1349, art. 1357 şi art. 1358 c.civ. La aprecierea acestei situaţii,Tribunalul a avut în vedere că prin publicarea articolului de presă scrisă, pârâţii nu au încălcat nicio normă a dreptului obiectiv ori un drept subiectiv aparţinând reclamantei, exercitând numai dreptul fundamental, consacrat de art. 30 din Constituţie şi art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului, şi anume dreptul subiectiv la libera exprimare. Din cuprinsul articolului publicat nu rezultă nici direct, nici indirect, ceva calomnios sau defăimător la adresa reclamantului prin fapte săvârşite de către pârâţi. În acest sens, Tribunalul a avut în vedere că respectivul articol de presă scrisă reproduce judecăți de valoare care nu aparțin pârâţilor, ci aceştia au preluat afirmaţii ale numitei Carmen Pavel, proprietara agenției JInfo Tours. Ca urmare, publicarea respectivelor informaţii nu reprezintă fapte ilicite, de natură a conduce la angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, ci constituie expresia exercitării normale a dreptului la liberă exprimare. Tribunalul a reţinut că într-adevăr, libera exprimare nu trebuie să conducă în nicio situaţie la
încălcarea drepturilor celorlalte persoane la onoare, demnitate şi propria imagine. Potrivit art. 31 alin. 4 din Constituţia României mijloacele de informare în masă sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice, iar potrivit rezoluţiei 1003/1993 a Consiliului Europei cu privire la etica ziaristică, adoptată şi de România, ştirile trebuie difuzate numai cu respectarea adevărului după ce au fost efectuate verificări, ziariştii trebuie să respecte principiul prezumţiei de nevinovăţie şi să se abţină de la formularea de verdicte.
Tribunalul a constatat că pârâţii nu l-au intitulat în niciun moment pe reclamant „şpăgar, ţigan fără creier”, în realitate, fiind o înregistrare în care o terţă persoană face aceste afirmaţii. În aprecierea primei instanţe, pârâţii nu au distorsionat informaţia, înregistrarea fiind publicată în forma originală şi needitată, iar pentru imaginile publicate, pârâţii nu erau obligați să ceară consimţământul persoanelor în discuţie, din moment ce sunt imagini din mediul online. În ceea ce priveşte presupusa încălcare a art. 6.1 din CDJ „Jurnalistul va verifica informaţiile în mod rezonabil înainte de a le publica şi va exprima opinii pe o bază factuală. Informaţiile vădit neadevărate, sau cele despre care jurnalistul are motive temeinice să creadă că sunt false nu vor fi publicate”, tribunalul a constatat că pârâtul a formulat solicitări către SRI să comunice situaţia contractelor cu Christian Tour, dar instituţia nu a comunicat un răspuns oficial. Pârâţii au urmărit doar să informeze opinia publică asupra unei chestiuni care prezintă interes pentru societate, chiar dacă asta ar putea implica uneori, în mod inerent, dar subiectivafectarea onoarei şi/sau reputaţiei persoanei vizate.
Nu se poate considera că limitele acceptabile ale libertăţii de exprimare au fost depăşite, întrucât articolul invocat nu reprezintă o denaturare cu caracter ilicit a adevărului, ci exprimarea unor elemente factuale probate sau opinii cu privire la anumite chestiuni de interes general, deci, în aprecierea primei instanţe, buna-credința a pârâţilor nu poate fi serios pusă la îndoială.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul a respins acţiunea ca neîntemeiată, a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată şi a luat act că pârâţii şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
- Calea de atac a apelului
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta S.C. Christian 76 Tour S.R.L., solicitând schimbarea soluției instanței de fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea intimaților-pârâți la plata în solidar a sumei de 60.000 euro, echivalentul în lei la data plății; obligarea intimaților-pârâți la ștergerea articolului defăimător denumit „SRI pompează sume uriașe în Christian Tour” publicat de către pârâți pe site-ul anchetespeciale.ro, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 1000 lei pe zi de întârziere; obligarea intimaților-pârâți la publicarea
4 hotărârii pe cheltuiala pârâtului într-un ziar cu acoperire națională și pe site-ul www.anchetespeciale.ro şi obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată. Apelul a fost înregistrat la data de 03.11.2020 pe rolul Curții de Apel București, Secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr.26026/3/2019.
În motivarea apelului, apelanta-reclamantă a arătat că prima instanță de fond, pe de o parte, nu a analizat toate argumente expuse de reclamantă în susținerea caracterului ilicit al faptei pârâților și, pe de altă parte, în mod neîntemeiat a respins argumentele acesteia privind încălcarea dispozițiilor codului deontologic al jurnalistului. În argumentarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a invocat publicarea articolului cu nerespectarea anumitor prevederi ale codului deontologic al jurnalistului, respectiv articolul 5.1 prin care se prevede că jurnalistul are, printre altele, obligația de a nu distorsiona intenționat afirmația, de a nu face acuzații nefondate, de a nu folosi fără drept fotografii sau înregistrări audio vizuale. Instanța de fond a reținut că pârâții nu au distorsionat informația, înregistrarea fiind publicată în forma inițială needitată, iar pentru imaginile publicate, pârâții nu erau obligați să ceară
consimțământul asociaților subscrisei, întrucât au fost preluate din mediu online. Apelanta-reclamantă consideră eronate aceste rețineri, deoarece criticile sale cu privire la distorsionarea informației nu au vizat conținutul înregistrării audio publicate, ci conținutul transcrierii acestei înregistrări, pârâții adăugând denumirea Christian Tour acolo unde autorul nu o face. De pildă, deși în înregistrarea audio denumirea reclamantei este menționată o singură dată, în cuprinsul articolului apare de mai multe ori., iar această faptă a pârâților reprezintă o încălcare a codului deontologic al jurnalistului.
De asemenea, apelanta a menţionat că în mod eronat prima instanţă a reţinut că pentru preluarea imaginilor nu ar fi necesar consimțământul persoanelor vizate, întrucât acestea au fost preluate din mediul online, sens în care a arătat că este real că dreptul la imagine nu este un drept absolut, iar utilizarea imaginii unei persoane este permisă chiar în lipsa unui consimțământ prealabil însă doar atunci când acestea se fac cu bună credință.
Or, pârâții au preluat imaginile în scopul asocierii cu afirmațiile calomnioase aduse la adresa reclamantei, consecința acestei asocieri fiind prejudiciere imaginii acționarilor Christian Tour, respectiv încălcarea dreptului la imagine al acestora. De altfel, chiar dispozițiile art. 5.1 codul deontologic al jurnalistului condamnă în mod expres folosirea fără drept a fotografiilor.
De asemenea, apelanta a mai arătat că articolul 8 din codul deontologic al jurnalistului prevede că jurnalistul va acționa cu bună credință și nu are dreptul de a prezenta opinii drept fapte.
Acesta are obligația de a separa faptele de opinii, aspecte pe care prima instanţă a omis să le cerceteze.
În ceea ce privește fondul susținerilor cu privire la acest aspect, apelanta a arătat că intimaţii au prezentat susținerile numitei Pavel Carmen drept fapte confirmate, iar acest lucru reiese din titlul atribuit articolului de către pârâți.
Prin afirmația „SRI pompează sume uriașe în Christian Tour” pârâții au atribuit putere de adevăr articolului deși, așa cum s-a arătat, acuzele aduse nu au fost verificate și, prin urmare, nici confirmate. Cititorul articolului poate rămâne cu convingerea că această afirmație este un fapt, iar nu o opinie a numitei Pavel Carmen. Pârâții au încălcat dispozițiile art. 8 din codul deontologic al jurnalistului.
De asemenea, art. 14 stabilește în sarcina jurnalistului, pe de o parte, obligația de a respecta prezumția de nevinovăție și, pe de altă parte, de a nu aduce acuzații fără să ofere posibilitatea celui învinuit să își exprime punctul de vedere.
Fiind prezentate acuzațiile aduse prin înregistrarea audio ca fapte confirmate, pârâții au încălcat prezumția de nevinovăție a reclamantei.
De asemenea, a precizat apelanta, intimatul Durlan Răzvan Marin a recunoscut cu ocazia administrării interogatoriului faptul că nu a solicitat reclamantei niciun punct de vedere cu privire la acuzațiile aduse, contrar art. 14 mai sus menţionat.
5 Prin urmare, apelanta-reclamantă a precizat că sentinţa apelată este netemeinică, întrucât intimaţii-pârâţi nu au urmărit să informeze publicul, ci au urmărit promovarea unui material de cancan, denigrator, redactat cu nerespectarea normelor de etică profesională, cu scopul exclusiv de a obține trafic pe site și, în consecință, obținerea de profit, astfel că fapta acestora are caracter ilicit și iese de sub protecția dreptului la liberă exprimare.
În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 466, art. 453 c.pr.civ, art.253 coroborat cu art. 257, art. 1349 și urm. c.civ.
- Apărările intimaţilor-pârâţi în apel Intimatul pârât Durlan Răzvan Marin a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului
ca nefondat, pentru următoarele considerente:
La data de 21.06.2019, intimatul-pârât a publicat pe site-ul www.anchetespeciale.ro, un material jurnalistic în care Carmen Pavel, președinte al Tour operatorului român Jlnfo Tours, apare într-o înregistrare audio fără precedent în care îi denigrează pe frații Cristian și Marius Pandel, proprietarii Tour operatorului român Christian Tour.
Scopul articolului nu a fost acela de a denigra societatea apelantă sau de a-i leza imaginea, acest articol a fost scris pentru a informa și a atrage atenția, a sensibiliza opinia publică, iar pârâtul nu a adăugat „cuvinte și supoziții”.
Aşa cum a arătat, articolul publicat pe site-ul www.anchetespeciale.ro și toate informațiile publicate se bazează pe informații adevărate, de interes public, fiind adusă la cunoştinţă modalitatea cheltuirii banilor publici.
În atare situație, nu pot fi avute în vedere alegațiile apelantei, intimatul-pârât nereferindu-se la reclamant cu apelativele „șpăgar, țigan fără creier”, ci în realitate, este o înregistrare în care o terță persoană face aceste afirmații.
Acesta a arătat că nu a distorsionat afirmațiile făcute în înregistrarea publicată și, de asemenea, nu a făcut acuzații nefondate, nu a încălcat nici codul deontologic al juranistului, astfel cum apelanta a afirmat prin cererea de apel.
Față de presupusa încălcare de către intimatul pârât a art. 9 din codul deontologic al jurnalistului, a precizat intimatul în apărare că nu a distorsionat informația, înregistrarea fiind publicată în forma originală și needitată; pentru imaginile publicate, pârâtul nu era obligat să ceară consimțământul persoanelor în discuție, raportat la faptul că dreptul la imagine nu este un drept absolut, iar utilizarea imaginii unei persoane sunt permise chiar în lipsa unui consimțământ prealabil atunci când acestea se fac cu bună credință în exercitarea altor drepturi fundamentale cum este, dreptul la liberă exprimare; față de acordul presupus a fi solicitat persoanei care face afirmațiile (pentru publicarea înregistrării), intimatul-pârât a precizat că acest acord nu se impune, atâta vreme cât acesta este specificul profesiei de ziarist. O simplă afirmație că faptele relatate de ziarist nu sunt adevărate nu este suficientă pentru a se concluziona că acesta a acționat cu rea-credință. Trebuie să se țină seama de specificul profesiei de ziarist, în sensul că informația este prin însăși natura sa un „bun perisabil”, informația trebuie să apară în presă atât la o dată cât mai apropiată de cea a producerii faptului la care se referă, cât și înaintea publicării ei în alte ziare. În ceea ce privește presupusa încălcare de către pârât a art. 6.1 din codul deontologic al jurnalistului, intimatul-pârât a solicitat să se observe faptul că a formulat solicitări către Serviciul
Român de Informații să-i comunice situația contractelor cu Christian Tour, însă instituția statului român nu comunicat un răspuns oficial.
A adăugat intimatul-pârât că nu a încălcat nici art. 14 din codul deontologic al jurnalistului, pentru considerentul că acesta nu a făcut referire la săvârșirea vreunei infracțiuni.
Ca urmare, sunt corecte considerentele primei instanţe privind faptul că publicarea respectivelor informații nu reprezintă fapte ilicite, de natură a conduce la angajarea răspunderii civile delictuale a apelantei, ci constituie expresia exercitării normale a dreptului la liberă exprimare.
Prin articolul publicat, intimatul-pârât a urmărit doar să informeze opinia publică asupra unei chestiuni care prezintă interes pentru societate, chiar dacă asta ar putea implica uneori, în mod inerent, dar subiectiv afectarea onoarei și/sau reputației persoanei vizate.
6 Nu se poate considera că limitele acceptabile ale libertății de exprimare au fost depășite, întrucât articolul invocat nu reprezintă o denaturare cu caracter ilicit al adevărului ci exprimarea unor elemente factuale probate sau opinii cu privire la anumite chestiuni de interes general, deci buna-credință a pârâtului nu poate fi serios pusă la îndoială.
Intimata First Line Company SRL nu a formulat întâmpinare la apel.
- Decizia Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie
Prin decizia civilă nr. 735A/05.05.2021 Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. Christian 76 Tour S.R.L. împotriva sentinţei civile nr.595/22.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a Civilă în dosarul nr.26026/3/2019 în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Durlan Răzvan Marin şi First Line Company S.R.L., a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis în parte cererea, a obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a daunelor morale în sumă de 1.000 lei, i-a obligat să şteargă articolul defăimător denumit „ SRI pompează sume uriaşe în Christian Tour” de pe web sit-ul ancheteespeciale.ro, i-a obligat să publice pe cheltuiala acestora pe site-ul www.anchetespeciale.ro şi în două ziare cu acoperire naţională hotărârea la data rămânerii ei definitive şi în solidar. De asemenea, pârâţii au fost obligaţi la plata către reclamantă a sumei de 115 lei, cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru corespunzătoare pretenţiilor admis şi la plata la plata către apelantă a sumei 57,5 lei cheltuieli de judecată în apel, păstrând în rest sentinţa civilă apelată.
- Calea de atac a recursului
Împotriva acestei decizii, la data de 10.08.2021 a declarat reclamanta SC Christian 76 Tour SRL, iar la 13.08.2021 pârâţii Durlan Răzvan Marian şi First Line Company SRL care au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26.08.2021.
În recurs nu s-au formulat întâmpinări.
- Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia I Civilă
Prin decizia nr. 673/30.03.2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamanta SC Christian 76 Tour SRL şi de pârâţii Durlan Răzvan Marin, First Line Company SRL împotriva deciziei nr. 735/A din 05 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Atât recurenta-reclamantă Christian 76 Tour SRL, cât şi recurenţii-pârâţi au formulat critici de recurs prin care au semnalat, în primul rând, deficienţe ale motivării hotărârii de apel atacate. În timp ce reclamanta a criticat omisiunea examinării efective şi reale a acuzaţiilor aduse în legătură cu materialul informatic publicat pe un website, privitoare la încălcarea mai multor dispoziţii din
Codul Deontologic al Jurnalistului, recurenţii-pârâţi s-au plâns faţă de motivarea contradictorie a deciziei recurate, prin care, deși se conchide asupra caracterului neîntemeiat al „criticilor apelantului referitoare la încălcarea Codului Deontologic al Jurnalistului”, se ajunge totuşi la o soluţie în contradicţie cu cele reţinute, afirmându-se că titlul articolului depășește limitele libertăţii de exprimare. În continuare –se arată – pe fondul acestei concluzii contradictorii, instanţa de apel a dispus şi măsura extremă a retragerii/ştergerii articolului de pe internet, măsură pe care recurenţi pârâţi au criticat-o ca fiind rezultat al unei aplicări defectuoase a art. 253 c.civ şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în contradicţie şi ea cu concluzia iniţială a inexistenţei încălcărilor Codului Deontologic al Jurnalistului, acuzate prin acţiunea dedusă judecăţii.
Aceste critici sunt deopotrivă întemeiate.
În acest sens, Înalta Curte a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat luarea mai multor măsuri de limitare a libertății de exprimare faţă de cei doi pârâţi chemaţi în judecată, în legătură cu articolul apărut la 21.06.2019 pe pagina de internet www.anchetespeciale.ro, sub titlul „SRI pompează sume uriașe în Christian Tour”, despre care a susţinut că ar conţine o serie de afirmaţii defăimătoare atât la adresa societății reclamante, acuzată
7 de a se afla în relaţii de afaceri cu „securitatea”, cât şi la adresa celor doi asociaţi ai societăţii, cărora le sunt atribuite în mod direct mai multe cuvinte ofensatoare (şpăgari, ţigani şi fără creier). Întrucât articolul apare sub forma redării unei înregistrări audio care conţine afirmaţiile unei terţe persoane, proprietara unei agenţii de turism concurentă a societăţii reclamante, nici prima instanţă şi nici cea de apel nu au realizat o analiză în conţinut a materialului informativ indicat ca fiind vătămător, acestea limitându-se să constate că articolul reproduce afirmaţiile numitei Carmen Pavel, proprietara agenţiei J’Info Tours, că nu aparţine intimaţilor-pârâţi conţinutul său, că informaţia a fost publicată de intimaţii-pârâţi în forma originală şi needitată. De aceea, s-a concluzionat că nu poate fi imputat pârâţilor faptul că au reprodus conţinutul unei înregistrări existente în mediul online care aparţinea unui terţ, motiv pentru care s-a considerat că nu era necesar nici consimțământul persoanelor în discuţie şi nici nu au putut fi apreciate ca întemeiate acuzaţiile de încălcare a Codului Deontologic al Jurnalistului, fapt pentru care nici prima instanţă nu le-a analizat.
Această concluzie a instanţei de apel survine însă unei reproduceri în considerentele hotărârii sale a mai multor soluţii jurisprudenţiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului în domeniul libertăţii de exprimare (art. 10 din Convenţie) al publicaţiilor pe internet, fără o relevanţă sau legătură directă cu circumstanţele cauzei şi inaptă, din acest motiv, a oferi o bază de analiza necesară unei atare rezoluţii.
Deşi admite că publicaţiile de pe internet intră în domeniul de aplicare al art. 10 şi că principiile generale stabilite de CEDO cât priveşte garanţiile dar şi limitele ce pot fi aduse acestui drept se aplică şi Internetului (aspecte deduse din jurisprudenţa Curţii, stabilite ca atare în considerarea capacităţii site-urilor Internet de a păstra şi difuza mari cantităţi de date, a accesului larg la informaţii şi a facilităţilor de comunicare către un număr mare de utilizatori pe care acestea îl oferă), hotărârii din apel îi lipseşte o analiză concretă proprie şi reală, adaptată particularităţilor cauzei.
Din considerentele deciziei, se înţelege că hotărâtor în adoptarea soluţiei şi în modul de cercetare a cauzei a fost faptul că materialul jurnalistic reproducea conţinutul unei înregistrări existente în mediul online care aparţinea unui terţ.
Însă, atunci când comunicarea de informaţii sau dezbaterea unor subiecte de interes de către presă îmbracă forma reproducerii afirmaţiilor unui terţ (prin repostarea unui material sau redarea unui interviu), Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu exclude de plano – aşa cum a procedat instanţa de apel – o analiză de conținut asupra materialului acuzat pentru caracterul său defăimător.
Deşi, de principiu, impune statelor să evite sancţionarea organelor de presă pentru cele publicate, atunci când afirmaţiile aparţin unor terţi (considerând nerezonabil să se impună organelor de presă o disociere sistematică şi formală, ori de câte ori opiniile unui terţ, publicate, riscă să provoace prejudicii altuia), Curtea Europeană admite că o verificare, chiar şi în cazul unor atare materiale, este posibilă şi necesară, scopul fiind acela de a împiedica presa să devină o portavoce terţilor pentru comunicarea unor mesaje violente ori acela de a identifica şi izola cazurile în care jurnalistul foloseşte atare mijloace de a-şi ascunde responsabilitatea transmiterii de informaţii ofensatoare, dar la care acesta aderă explicit şi fără rezerve.
Aşadar, argumentul reproducerii unei înregistrări existente în mediul online care aparţinea unui terţ, nu putea fi invocat de instanţa de apel pentru a evita realizarea unei analize în raport de susţinerile reclamantei, care invoca încălcarea mai multor dispoziţii din Codul Deontologic al Jurnalistului, respectiv a art. 5.1, 5.2, 6.1, 8 şi 14 şi care susţinea, pornind de la modul de alcătuire a materialului, că trădează intenţia autorului (pârâtul) acestuia de a denigra şi afecta reputaţia societăţii şi a celor doi asociaţi ai săi.
În raport cu dispoziţiile invocate şi faţă de susţinerile reclamantei – care acuzase că prin titlul atribuit articolului şi prin modalitatea de prezentare a înregistrării audio, intimaţii au urmărit denigrarea sa publică şi a asociaţilor săi – devenea de interes pentru justa soluţionare a cauzei să se determine dacă materialul supus verificării consta doar în reproducerea neutră şi inofensivă a une înregistrări a afirmaţiilor unui terţ, fără elemente de contribuţie ale jurnalistului ori, dimpotrivă,
8 reproducerea era realizată prin adăugarea de conținut şi modelarea informației ori prin redarea acesteia într-un context relevant.
O atare analiză se impunea cu atât mai mult cu cât, prin cererea sa, reclamanta acuza, pe lângă caracterul defăimător al materialului, şi o distorsionare a informaţiei, modificarea şi denaturarea mesajului terţului prin adăugarea de conţinut (adăugarea în mai multe locuri a denumirii sale ori pe cea a asociaţilor săi, acolo unde terţul nu a făcut-o), elemente care, alături de titlul atribuit, susţineau opinia reclamantei în sensul aderării pârâtului la conţinutul comunicării şi impuneau verificări specifice oricărui material de presă de natură să lezeze drepturile celorlalți (obligaţia verificării informaţiilor înainte de publicare, evitarea publicării informaţiilor false, buna credinţă a jurnalistului, separarea faptelor de opinii, etc.). Susţinerile reclamantei au rămas în afara analizei instanţei care, sub motivul că materialul reproduce înregistrări ce aparţin unui terţ, a exclus o verificare în conţinut a acestuia, apreciind ca nefondate toate criticile reclamantei referitoare la încălcarea Codului Deontologic al Jurnalistului, deşi admite că nici ea şi nici prima instanță nu le-a analizat, nemaiconsiderând necesar tocmai din acest motiv. În locul unei abordări unitare a întregului material informaţional, instanţa a realizat în schimb, o analiză de conţinut izolată, doar în privinţa titlului articolului, despre care a apreciat că, fiind denigrator, a depăşit limitele libertăţii de exprimare. Prin aceasta, instanţa de apel a îndreptăţit criticile pârâţilor care au invocat, la rândul lor, contrarietatea în considerente a hotărârii în condiţiile în care susţin că atribuirea titlului s-a realizat cu respectarea tuturor tehnicilor jurnalistice, prin extragerea celei mai relevante informaţii din cuprinsul materialului informaţional, despre care instanţa a reţinut că nu comportă o verificare sub aspectul respectării Codului Deontologic al Jurnalistului.
Acestor elemente care ţin de analiza realizată de instanța de apel, li se adaugă şi o contrarietate a soluţiei cu considerentele, anume aceea privitoare la măsura complementară de reparare a încălcării drepturilor reclamantei dispusă prin decizia atacată, constând în obligarea pârâţilor la ştergerea articolului defăimător de pe website-ul „anchetespeciale.ro”, articol a cărui calificare ca atare se regăseşte doar în dispozitivul hotărârii, dar care a fost însă negată prin toate considerentele acesteia.
Date fiind aceste deficienţe ale judecăţii înfăptuite prin hotărârea atacată, care fac imposibilă şi prematură o cercetare a legalităţii acesteia sub aspectul dreptului material aplicat, se impune, pe temeiul art. 488 (1) pct.6 c.pr.civ. admiterea ambelor recursuri declarate şi casarea deciziei instanţei de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Urmează ca în analiza sa de ansamblu a materialului jurnalistic, instanţa de apel să deceleze, pe baza verificării susţinerilor părţii reclamante, dacă acesta constă într-o simplă redare neutră, neimplicată, distantă a înregistrării unei terţe persoane care, în principiu, nu comportă sancţiuni ori îngrădiri ale libertăţii de exprimare ori dacă, prin modul de alcătuire a materialului – atribuirea titlului, modul de prezentare a informaţiei, adăugirile aduse textului – se înţelege că autorul său (pârâtul) aderă şi susţine ideile comunicate, situaţie care reclamă ori comportă o analiză sub aspectul depăşirii limitelor libertăţii de exprimare. Această verificare nu exclude şi nu e incompatibilă cu o analiză limitată, doar în privinţa unora din elementele articolului, spre exemplu titlul, aşa cum deja a procedat instanţa de apel, însă o atare analiză nu poate avea decât caracter subsidiar, funcţie de concluzia dedusă în urma celei dintâi analize.
La rejudecare, în acord cu art. 501 alin.3 c.pr.civ., instanţa va avea în vedere şi celelalte susţineri ale ambelor părţi, invocate drept critici de recurs subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin.1 pct.8 Cod proc. civ., reclamanta susţinând că este ţinta unor atacuri repetate ale pârâtului (aspect exemplificat cu indicarea şi a altor materiale publicate care au vizat-o pe ea sau pe asociatul majoritar), respectiv cele ale pârâţilor care s-au apărat invocând puterea şi garanţiile oferite libertăţii de exprimare consacrată prin art.10 din Convenţie Europeană a Drepturilor Omului. În rejudecarea apelului, cauza a fost reînregistrată la data de 25.05.2022 pe rolul Curţii deApel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sub nr.26026/3/2019*.
- Decizia în apel
9 Analizând actele şi lucrările dosarului, ţinând seama de dispoziţiile art. 501 alin. 1 si alin. 3 c.pr.civ., Curtea reţine următoarele:
În fapt, se constată că intimatul-pârât Durlan Răzvan a publicat în data de 21.06.2019 pe site-ul anchetespeciale.ro, deţinut de intimata-pârâtă First Line Company SRL un articol intitulat „SRI pompează sume uriaşe în Christian Tour”, având următorul conţinut: „Carmen Pavel, președinte al Tour operatorului român JInfo Tours cunoscută în piață pentru comportament abuziv și mincinos la adresa angajaților și în special a partenerilor săi de afaceri, apare într-o înregistrare audio fără precedent în care îi denigrează pe frații Cristian și Marius Pandel, proprietarii Tour operatorului român Christian Tour. În același timp, Pavel îi acuză pe cei doi afaceriști de legături dubioase cu Securitatea (Serviciul Român de Informații – n.r.) declarând, fără nicio tăgadă, că sume importante de bani ajung în conturile celor doi afaceriști. Într-o înregistrare audio epocală, Carmen Pavel, proprietara agenției JInfo Tours se dezlănțuie la adresa unuia dintre principalii săi concurenți din piață, agenția Christian Tour, în speță proprietarii săi direcți, frații Cristian și Marius Pandel. Au declarat și ăștia pe la televizor că
ꞌꞌ Securitatea (Serviciul Român de Informații – n.r.) are voie să facă investiții în business-uri. În Christian Tour s-au pompat bani la greu și e normal că ai ce să cheltui. Una este să îți vină banii de la stat și tu (Christian Tour – n.r.) să ai grijă să-i toci și alta este să te străduiești să-i faci ușor, ușor. Ăștia sunt doi țigani (frații Cristian și Marius Pandel – n.r.) care nu au nimic în creierul lor. În afară de a toca bani și a-i mulțumii pe alții. Că țiganul ce știe să facă, să dea șpagă, nu?! Uite așa au împărțit mai departe (la autorități – n.r.) se aude din vocea președintelui JInfo Tours, Carmen ꞌꞌPavel. Ovidiu Marincea, purtător de cuvânt al Serviciului Român de Informații nu a răspuns acuzațiilor aduse de proprietara JInfo Tours, Carmen Pavel” (filele 9-10 ds TB). Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trasat limitele rejudecării pentru instanţa de faţă, reţinând că redarea în conţinut a afirmaţiilor unei terţe persoane nu exclude de plano răspunderea jurnalistului, impunându-se cercetarea faptului dacă prin maniera în care informaţia a fost prezentată publicului, s-ar legitima concluzia că pârâţii au aderat la mesajul astfel transmis, situaţie care comportă o analiză sub aspectul depăşirii limitelor libertăţii de exprimare ori dacă, dimpotrivă, reprezintă o simplă reproducere neutră, neimplicată, distantă a înregistrării, într-un context relevant. Aşa fiind, dintru-început, din examinarea conţinutului articolului reputat ca fiind defăimător, se constată că intervenţia în text a pârâţilor a fost în sensul explicitării entităţii si persoanelor la care numita Pavel Carmen a făcut referire, anume: denumirea societăţii pârâte –Christian Tour, numele si prenumele asociaţilor reclamantei – Cristian si Marius Pandel şi menţionarea Serviciului Român de Informaţii, în loc de „Securitatea”.
Curtea observă în cauza de faţă că protecţia instituită de art. 252 rap la art. 72 şi la art. 73 c.civ. – dreptul la reputaţie si la imagine – se apreciază în persoana societăţii comerciale, iar nu a asociaţilor acesteia, care nu au calitatea de reclamanţi. Astfel, art. 257 c.civ. reprezintă o normă de trimitere prin asemănare în ce priveşte protecţia drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice, care trebuie să fie în aceleaşi standarde de care beneficiază si persoana fizică, ţinând desigur seama de raţiunea pentru care este înfiinţată persoana juridică şi specificul relaţiilor sociale pe care le dezvoltă.
În analiza sa, instanţa de apel are în vedere că, referitor la conflictul dintre libertatea de exprimare şi dreptul la viaţă privată, Curtea EDO a dezvoltat unele principii jurisprudenţiale, dintre care relevante în cauză sunt următoarele: dreptul la reputaţie este un element al vieţii private, astfel că intră în sfera de protecţie a art. 8 din Convenţie (cauza Polanco Torres şi Movilla Polanco c. Spaniei); noţiunea de viaţă privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane (cauza Von Hannover c. Germaniei), iar reputaţia reprezintă o parte din identitatea personală, inclusiv în cazul unei critici în contextul unei dezbateri publice (cauza Timciuc c. României); art. 8 din Convenţie impune nu numai obligaţia negativă a autorităţilor publice de a se abţine de la orice ingerinţe în viaţa privată, ci şi obligaţii pozitive, care constau în adoptarea de măsuri vizând respectarea vieţii private până la relaţiile indivizilor între ei (cauza Petrina c. României); pentru
10 verificarea incidenţei art. 8 din Convenţie, trebuie ca atacul asupra reputaţiei unei persoane să atingă un anumit nivel de gravitate şi să fie realizat într-o manieră care să prejudicieze beneficiul dreptului la viaţă privată (cauza A. c. Norvegiei); necesitatea existenţei unei ingerinţe în dreptul la liberă exprimare, în vederea asigurării respectării reputaţiei unei alte persoane, reclamă păstrarea unui echilibru între cele două valori aflate în conflict (cauza Hachette Filipacchi Associés c. Franţei).
În ceea ce privește punerea în balanță a libertății de exprimare și a dreptului la viaţă privată, criteriile care decurg din jurisprudența Curtea EDO (începând cu cauza Axel Springer AG c. Germaniei, § 89-95) pot fi grupate în mai multe categorii: contribuția informaţiilor la o dezbatere de interes general; notorietatea persoanei vizate și obiectul reportajului; comportamentul anterior al persoanei vizate; conținutul, forma și consecințele publicării; gravitatea sancțiunii aplicate. Analiza acestor criterii reprezintă o tradiție în jurisprudența Curţii EDO în materia conflictului dintre drepturile prevăzute de art. 8 și 10 din Convenţie, iar soluționarea acestuia nu permite o analiză separată a libertății de exprimare sau a dreptului la viaţă privată, ci impune o cântărire concomitentă a intereselor aflate în joc.
Prin urmare, reţinând specificul presupus de examinarea incidenţei art. 72 si art. 73, prin prisma art. 8 din Convenţia EDO în persoana unei societăţi comerciale, Curtea va examina în ce măsură precizările anterior arătate, ce evidenţiază intervenţia în text a pârâţilor, sunt de natură să dea naştere prin ele însele sau să potenţeze/să amplifice prejudiciul de imagine afirmat ca fiind cauzat societăţii apelante prin afirmaţiile redate anterior, ori ar denota aderarea la mesajul prezentat.
De asemenea, întrucât prin memoriul de apel, apelanta-reclamantă a afirmat că, prin conţinutul redat supra, intimatul-pârât Durlan Răzvan ar fi nesocotit dispoziţii din codul deontologic al jurnalistului – cu referire la art.5.1, 5.2, 6.1, 8 şi 14 – Curtea apreciază relevant şi contextul publicării acestui material jurnalistic în 21.06.2019, în demersul de a identifica dacă este expresia unei oneste şi neutre informări a publicului, ce intră sub protecţia dreptului la liberă exprimare, limită expres enunţată de art. 75 c.civ. a dreptului la reputaţie si imagine, sau, dimpotrivă, reclamă o măsură de ocrotire dintre cele prevăzute de art. 253 c.civ.
În acest sens se reţine că, potrivit certificatului ONRC depus la filele 14-24 ale dosarului primei instanţe, SC Christian 76 Tour SRL este o societate comercială care activează pe piaţa de turism, fiind prestatoare de servicii specifice agenţiilor turistice si de tur-operator pe peste 20 de ani (1997).
În luna mai 2019, intimatul-pârât a achiziţionat de la apelanta-reclamantă un pachet turistic de tip „all inclusive” pentru perioada 01.07.2019 – 08.07.2019 în Grecia, Corfu (fila 38 ds TB). Din corespondenţa depusă la dosar rezultă că, în data de 14.05.2019 apelanta-reclamantă i-a adus la cunoştinţă intimatului-pârât rezilierea contractului cu hotelul contractat, propunându-se o variantă de cazare afirmat superioară, la un alt hotel cu care apelanta avea contract de colaborare sau restituirea avansului achitat până la acel moment. După exprimarea mai multor rezerve privind facilităţile oferite la noul loc de cazare si după insistenţe în sensul respectării clauzelor convenite iniţial – imposibil de realizat cât timp, potrivit acesteia, societatea nu mai avea relaţii de colaborare cu unitatea de cazare iniţială – intimatul pârât a refuzat restituirea avansului si a acceptat în final, în 05.06.2019, varianta oferită de apelantă (filele 41-43 ds TB).
Revenind la conţinutul articolului în discuţie, Curtea constată că, deşi acesta redă afirmaţiile unei terţe persoane, respectiv pe cele ale numitei Carmen Pavăl, într-un mod sugestiv ce nu lasă loc de interpretare pentru destinatarul materialului publicistic, serviciile prestate de apelanta-reclamante sunt asociate unei presupuse finanţări netransparente a activităţii acesteia de către unul din serviciile române de informaţii, imaginea apelantei pe piaţa de profil fiind aşadar ataşată unor elemente cu conotaţii istoric negative, iar nu calităţii sau eventualelor deficienţe ale serviciilor oferite. Titlul articolului este edificator în acest sens, fiind exprimat sub forma unui verdict, „SRI pompează sume uriaşe în Christian Tour”, ce întăreşte conţinutul textului publicat, iar denumirea completă a Serviciului Român de Informaţii este adăugată în text în scopul explicitării „Securităţii” în mod îngroşat (cu caractere „bold”).
Deşi este real că aceste afirmaţii nu aparţin intimatului-pârât si că se menţionează în finalul articolului că a fost solicitat un punct de vedere Serviciului Român de Informaţii, Curtea constată că
11 apelantei, societate ce este deopotrivă vizată de articolul publicat, nu i s-a solicitat exprimarea unui punct de vedere, adică nu i s-a dat şansa unui drept la replică. Or, dispoziţiile art. 6.1 din codul deontologic al jurnalistului impun drept obligaţie profesională a jurnalistului, verificarea informaţiilor, or această verificare nu poate fi conformă dispoziţiei enunţate dacă se face abstracţie de poziţia persoanei ce este deopotrivă subiect al articolului.
În egală măsură, solicitarea acestui punct de vedere era în aprecierea Curţii esenţială din perspectiva dispoziţiilor art. 8.1 din codul deontologic al jurnalistului („în relatarea faptelor şi a opiniilor, jurnalistul va acţiona cu bună-credinţă”), ceea ce implică relatarea știrii dintr-o poziţie de echidistanţă, mai ales în contextul în care autorul materialului de presă era, la momentul elaborării si publicării acestuia, într-o relaţie contractuală personală tensionată sau deficitară cu societatea apelantă (trimitere la conţinutul corespondenţei electronice dintre părţi din intervalul mai-iunie 2019).
Având în vedere „îndatoririle și responsabilitățile” inerente exercitării libertății de exprimare, garanția pe care art. 70 c.civ. interpretat prin prisma blocului de convenţionalitate, o oferă jurnaliștilor în ceea ce privește relatările despre chestiuni de interes general este supusă condiției ca persoanele în cauză să acționeze cu bună-credință, astfel încât să furnizeze informații corecte și demne de încredere, cu respectarea deontologiei jurnalistice (Hotărârea 02.05.2000, Bergens Tidende și alții împotriva Norvegiei – paragraf 53, disponibilă în limba franceză).
Acceptând aşadar teza că articolul putea contribui la o dezbatere de interes pentru publicul larg, aducând în discuţie maniera de cheltuire a fondurilor publice de către Serviciul de Informaţii şi firmele care ar beneficia de un tratament privilegiat în acest context, Curtea mai adaugă că buna credinţă la care face trimitere art. 8.1 sus redat impunea solicitarea unor explicaţii apelantei si din perspectiva faptului că persoana citată, numita Carmen Pavel, era aşa cum chiar intimatul a susţinut în cuprinsul articolului, preşedinte al Tour-operatorului JInfo Tours, adică al unei societăţi comerciale concurentă apelantei, activând pe aceeaşi piaţă, a serviciilor turistice.
Drept urmare, istoricul personal al intimatului-pârât în relaţia cu apelanta-reclamantă şi împrejurarea că deşi persoana citată în conţinutul articolului era reprezentanta unei firme concurente pe piaţa serviciilor turistice, intimatul nu a solicitat apelantei un punct de vedere privind materialul publicistic, coroborat si cu lipsa de echivoc a informaţiei cuprinse în chiar titlului articolului si cu redarea îngroşată a denumirii Serviciului Român de Informaţii în proximitatea în text celei ale apelantei, Christian Tour, îndreptăţesc concluzia instanţei de apel de faţă în sensul că intimatul pârât nu a acţionat în demersul său jurnalistic cu buna-credinţă cerută de art.8.1 din codul deontologic al jurnalistului, iar informaţia nu a fost verificată prin solicitarea unui punct de vedere apelantei, aşa cum prescrie art. 6.1 din acelaşi cod.
În aceste limite, Curtea reţine că intimata -pârâtă First Line Company SRL, al cărei asociat unic este intimatul-pârât conform certificatului ONRC depus la dosar, titulară a domeniului anchetespeciale.ro, a permis publicarea pe acest site a materialului publicistic, elaborat în circumstanţele arătate în precedent.
În continuare, Curtea notează că divergenţele contractuale ale părţilor privind calitatea pachetului turistic achiziţionat de intimatul-reclamant puteau fi aduse în dezbatere judiciară, într-un mod legitim, prin promovarea unei acţiuni corespunzătoare de către intimatul-pârât, într-o eventuală dezdăunare, neputând justifica prin ele însele, un demers publicistic cu conţinutul revanşard analizat în cauza pendinte.
Apelanta a mai susţinut în cuprinsul memoriului de apel că intimatul ar fi nesocotit dispoziţiile art. 5.1 si ale art. 5.2 din codul deontologic al jurnalistului, distorsionând informaţia
prezentată sau denaturând mesajul persoanei citate. Curtea apreciază că lecturarea conţinutului articolului nu îndreptăţeşte această concluzie, iar critica de apel nu este aşadar întemeiată. Citând afirmaţiile atribuite numitei Carmen Pavel, chiar cu sublinierile anterior expuse, apreciate însă de Curte în alt registru al analizei, se constată că a fost păstrat mesajul transmis de această persoană, intervenţiile în text ce aparţin intimatului-pârât nefiind de natură a-l distorsiona.
12 De asemenea, apelanta-reclamantă a mai susţinut că, în mod contrar exigenţelor impuse de art 14 din codul deontologic al jurnalistului, intimaţii ar fi nesocotit prezumţia de nevinovăţie. Conform prevederii menţionate, „jurnalistul este dator să respecte prezumţia de nevinovăţie, astfel
încât niciun individ nu va fi prezentat drept făptuitor până când o instanţă (juridică) nu se va fi pronunţat, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă”
Plecând însă de la premisa ce se desprinde din textul analizat în sensul că intimatul-pârât a redat conţinutul unei terţe persoane, fără a adăuga acestuia consideraţii sau opinii proprii şi fără a distorsiona afirmaţiile redate în citat, Curtea apreciază că nu se poate reţine că acest text ar fi fost încălcat de vreunul dintre intimaţi.
Mai mult, referinţele cu potenţial în sfera dreptului penal – cel care să justifice activarea prezumţiei de nevinovăţie – din cuprinsul materialului publicistic ce aparţin persoanei citate, nici nu o vizează pe apelanta-reclamantă, ci eventual pe asociaţii săi, care sunt subiecţi de drept distincţi si care nu au calitatea de reclamanţi.
În fine, convergent acestei observaţii, Curtea subliniază că nici celelalte afirmaţii care îi privesc pe numiţii „fraţii Cristian şi Marius Pandel” – accentuare a intimatului-pârât – nu se impun a fi cercetate în cadrul procesual de faţă, tocmai pentru că instanţa este limitată de persoana si drepturile reclamantei societate comercială, afirmat a fi fost încălcate, iar nu şi de cele ale terţilor faţă de procedura judiciară pendinte (Pandel Marius Gabriel si Pandel Ion Cristian).
În considerarea argumentelor expuse, în limita nesocotirii aşadar a art. 6.1 şi a art. 8.1 din codul deontologic al jurnalistului, Curtea apreciază că faptele intimaţilor îmbracă forma ilicitului civil, configurând îndeplinirea primei condiţii prevăzute de art. 1357 c.civ., aceea a săvârşirii unei fapte ilicite.
În aprecierea instanţei de faţă, încălcarea regulilor etice specifice profesiei de jurnalist denotă faptul că fapta intimaţilor nu intră sub protecţia art. 75 alin. 2 c.civ., care are ca premisă tocmai exercitarea drepturilor si libertăţilor cu bună-credinţă, teză infirmată de ansamblul probator, aşadar aceasta nu este exoneratoare de răspundere civilă delictuală.
În ceea ce priveşte prejudiciul afirmat prin cererea introductivă spre a cărui compensare se tinde prin acţiunea formulată, Curtea apreciază că, prin asocierea apelantei-reclamante cu presupusa activitate a Serviciului Român de Informaţii, de finanţare a unor firme private, dată fiind relaţia contractuală nederulate în condiţii optime între părţi si fără a solicita un punct de vedere apelantei asupra informaţiei transmise public, acesteia din urmă i s-a adus atingere reputaţiei dobândite pe piaţa serviciilor turistice. Aşa fiind, Curtea constată lezat art. 72 alin. 2 c.civ., sub denumirea marginală „Dreptul la demnitate” fiind cuprins si dreptul la reputaţie, apreciat desigur, în coordonatele corespunzătoare obiectului unei societăţi comerciale.
Dreptul la reputaţie reglementat de art. 72 alin. 2 c.civ. (modul în care o persoană este cunoscută şi apreciată în şi de public) este distinct de dreptul la imagine, deopotrivă protejat de art 73 c.civ., care are în vedere interzicerea sau reproducerea în orice mod a înfăţişării fizice sau a vocii unei persoane, sau utilizarea unei asemenea reproduceri. Prin urmare, Curtea reţine că acest drept nu a fost încălcat în persoana apelantei, trimiterile acesteia la fotografiile asociaţilor în cadrul societăţii nu au legătură cu societatea comercială, ci eventual cu drepturile acestor persoane fizice, distincte de cele ale societăţii, după cum s-a mai arătat şi în alte rânduri în considerentele de faţă. În ceea ce priveşte forma de vinovăţie, Curtea reţine în persoana intimatilor-pârâţi dispoziţiile art. 16 alin. 2 c.civ., anume intenţia indirectă (autorul prevede rezultatul faptei sale, pe care deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui), legătura subiectivă între intimatul persoană fizică si societatea al cărei unic asociat este fiind indisolubilă sub aspectul cercetat.
Totodată, în aprecierea Curţii, legătura de cauzalitate între fapta reţinută în sarcina intimaţilor şi prejudiciul adus reputaţiei societăţii apelante rezultă din chiar modul de săvârşire a acesteia.
În lipsa unor criterii şi limite legale, în literatura de specialitate şi în practica judiciară s-a statuat că stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute, măsura în care păgubitului i-a fost afectată
13 situaţia profesională, fără ca sumele acordate cu titlu de daune morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a retribui deficitul în planul reputaţiei, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei. De asemenea, în doctrină şi în jurisprudenţă s-a arătat că, în ceea ce priveşte evaluarea daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului trebuie interpretat şi aplicat în raport cu natura neeconomică a daunelor, imposibil de evaluat în bani. Tot din perspectivă jurisprudenţială, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea EDO, atunci când au avut de soluţionat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate, având în vedere că ceea ce se urmăreşte prin acordarea daunelor morale este recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice, imposibil de cuantificat, scopul fiind de a oferi o compensație persoanei prejudiciate, nu de a înlătura integral urmările faptei ilicite. În jurisprudenţa instanţei supreme (de exemplu, decizia civilă nr. 2248/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia I civilă) s-a arătat că, pentru a-şi păstra caracterul de „satisfacţie echitabilă”, daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzută de lege, spre a nu deveni un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit. În acest context, se reţine că daunele morale acordate de către instanţa de judecată trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu prejudiciul suferit, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor cauzate apelantei-reclamante.
În cauza pendinte, Curtea apreciază că suma de 15 000 lei (aproximativ 3000 euro), cu titlu de daune morale, este de natură a acoperi prejudiciul moral suferit de apelanta-reclamantă, valoarea solicitată de acesta prin cererea introductivă (60 000 euro) fiind una excesivă. În cuantificarea prejudiciului moral, instanţa de apel are în vedere faptul că apelanta-reclamantă are o prezenţă constantă pe piaţa naţională a serviciilor turistice de peste 20 de ani, context în care reputaţia dobândită este deosebit de importantă pentru clientela formată şi încrederea pe care trebuie să o inspire în onestitatea cu care îşi desfăşoară activitatea, tocmai pentru a rămâne competitivă pe această piaţă.
Ca o formă complementară de reparare a prejudiciului adus reputaţiei apelantei, în temeiul art. 257 rap la art. 253 alin. 1 lit b si alin. 3 lit. a cod civ., Curtea apreciază că se impune ştergerea articolului defăimător denumit „SRI pompează sume uriaşe în Christian Tour,” de pe web site-ul anchetespeciale.ro, potrivit răspunsului la interogatoriul administrat în faţa Tribunalului, acesta fiind în continuare postat, şi publicarea hotărârii pe cheltuiala intimaţilor pe site-ul www.anchetespeciale.ro şi în două ziare cu acoperire naţională hotărârea la data rămânerii ei definitive.
Având în vedere toate argumentele de fapt si de drept anterior expuse, în temeiul art. 480 alin. 2 c.pr.civ. Curtea va admite apelul, va schimba în parte sentinţa civilă apelată în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată. Pe cale de consecinţă, îi va obliga pe pârâţi, în solidar, la plata către reclamantă a daunelor morale în cuantum de 15.000 lei, la ştergerea articolului defăimător denumit „SRI pompează sume uriaşe în Christian Tour,” de pe web site-ul anchetespeciale.ro şi la publicarea hotărârii pe site-ul www.anchetespeciale.ro şi în două ziare cu acoperire naţională la data rămânerii ei definitive.
În conformitate cu art. 477 alin. 1 teza ultimă c.pr.civ. rap la art. 453 alin. 2 şi la art. 455 c.pr.civ. intimaţii-pârâţi vor fi obligaţi să plătească în solidar reclamantei suma de 855 lei, cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, corespunzător calculată pretenţiilor admise (la prima instanţă) şi suma de 427, 5 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Curtea va menţine sentinţa pronunţată în ceea ce priveşte respingerea ca neîntemeiate a pretenţiilor reclamantei privind obligarea pârâtelor la plata daunelor cominatorii, reţinând în acest sens dispoziţiile art. 907 c.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
14
Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. CHRISTIAN 76 TOUR S.R.L. cu sediul în Bucureşti, str. Gara Herăstru nr. 4C, et. 1, biroul nr. 1, sector 2 şi cu sediul ales la S.C.A. Dumitru & Asociaţii, în Bucureşti, str.Eufrosin Poteca nr.4, ap.2, sector 2 în contradictoriu cu intimaţii – pârâţi DURLAN RĂZVAN MARIN.
Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că:
Admite în parte cererea de chemare în judecată.
Obligă pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a daunelor morale în cuantum de 15.000 lei.
Obligă pârâţii să şteargă articolul defăimător denumit „SRI pompează sume uriaşe în Christian Tour,” de pe web site-ul anchetespeciale.ro .
Obligă pârâţii să publice pe cheltuiala acestora pe site-ul www.anchetespeciale.ro şi în două ziare cu acoperire naţională hotărârea la data rămânerii ei definitive.
Obligă pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 855 lei, cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru corespunzătoare pretenţiilor admise.
Menţine în rest sentinţa civilă apelată.
Obligă intimaţii, în solidar, la plata către apelantă a sumei de 427, 5 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minor şi de familie.
Pronunţată azi, 10.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziția părţilor prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
DANIEL MARIAN DRĂGHICI ADELA COMAN
GREFIER
ALEXANDRA IULIANA COZIANU
Red.A.C.
Tehnored.C.S./A.C.6 ex.09.02.2023
T.B. Secţia a IV-a Civilă – I.Târţău
