Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 este foarte des numită „mica Unire”, pe ideea că denumirea este „simbolică”. Există însă declarații importante, potrivit cărora termenul nu ar trebui folosit nici măcar simbolic.
Cu toții știm (se presupune) cronologia evenimentelor care au dus la înfăptuirea Unirii Principatelor Române din 24 ianuarie 1859. Și pentru a nu reveni iar și iar la această cronologie (complexă de altfel, dar pe care o puteți citi aici, pe oficiuldestiri.ro), abordăm un subiect și el important: de ce această Unire din 1859 nu este „mica Unire” – așa cum e adeseori numită.
„Nu este Unirea Mică, este Unirea de bază, iar la Alba Iulia, în 1918, a fost Unirea de la vârf. Aceasta este Unirea de bază, pentru că a permis crearea, în 1862, a statului unitar modern, numit România. Această Românie a fost capabilă să ajungă la independenţă totală faţă de imperiul otoman, în 1877, iar apoi la ridicarea în 1881 la stat de regat, autocefalia BOR în 1885 şi pregătirea Unirii Transilvaniei, Basarabiei, Bucovinei cu România la 1918”, spunea Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în 2015. Iar pe această idee, Patriarhul României s-a exprimat din nou în mesajul său recent cu ocazia împlinirii, în 2026, a 167 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.
„Prin ierarhi, preoţi de mir, monahi şi teologi mireni, Biserica Ortodoxă Română a contribuit, deopotrivă în Moldova şi în Ţara Românească, la acest act fundamental al istoriei noastre. Pe cunoscutul Deal al Mitropoliei din Bucureşti, lângă Catedrala Patriarhală istorică se află locul fostei clădiri a Mitropoliei Ţării Româneşti unde s-au desfăşurat lucrările Adunării elective din 1859, care a ales la 24 ianuarie pe Domnitorul Moldovei Alexandru Ioan Cuza şi Domnitor al Ţării Româneşti, înfăptuind astfel Unirea celor două Principate Române. Înainte de alegere, membrii Adunării elective au jurat pe Sfânta Evanghelie şi pe Sfânta Cruce, înaintea icoanei Preasfintei Treimi, că vor vota pentru Unirea Principatelor Române”, a transmis, joi, Patriarhul.
24 ianuarie, „Mica Unire”. Adrian Cioroianu: „Eu sunt total împotriva acestei denumiri”
Unirea Principatelor Române, începută la Iaşi în data de 5 ianuarie 1859 şi desăvârşită la Bucureşti în data de 24 ianuarie 1859, nu este „Unirea Mică”, cum este denumită uneori, ci „Unirea de bază”, a reiterat Patriarhul României. „Aceasta deoarece ea a constituit temelia pentru formarea în anul 1862 a statului român, numit România, temelie pentru obţinerea independenţei naţionale româneşti în urma Războiului pentru independenţă din anul 1877, temelie pentru ridicarea României la rang de Regat în anul 1881 şi mai ales temelie pentru Unirea din 1 decembrie 1918, de la Alba-Iulia, ca Unire a Transilvaniei cu România, precedată de Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918 şi Unirea Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918″, a explicat și evidențiat Patriarhul României în recentul său mesaj.
Și istoricul Adrian Cioroianu vorbea nu demult despre exprimarea „Mica Unire”: „Voi fi foarte categoric. Eu sunt total împotriva acestei denumiri. O înțelegem evident, pentru că în felul ăsta ne imaginăm că dacă în 1918 are loc Marea Unire sau, mă rog, ia naștere România Mare, înseamnă că există o unire mare și una mică. Din punct de vedere istoric e o greșeală. Nu există Mica Unire, pentru că toate au importanța lor. Și Unirea lui Mihai Viteazu a fost esențială pentru istoria noastră pentru că a dat o tendință, o temă. Unirea lui Cuza nu e mică, din simplul motiv că fără ea probabil nu mai avea loc Unirea din 1918″, spunea istoricul Adrian Cioroianu într-un interviu pentru Radio România București FM.
Mica Unire? „Nu există așa ceva”
Cu privire la exprimarea „mica Unire” a comentat într-o postare pe Facebook, la un moment dat, și profesorul universitar Andrei Țăran, cadru didactic la SNSPA: „Nu există așa ceva. Unirea Principatelor Române este adevărata și singura Unire politică și actul de naștere a statului român (consfințit abia în 1862) și a termenului de România (apărut tot în 1862). Toate celelalte adăugiri (sau dezmembrări) teritoriale s-au făcut la acest stat, devenit abia după 1877 stat independent (mai exact în 1881, odată cu proclamarea Regatului României) și deci actor internațional.
Actul de la 1859 a fost singurul care a fost făcut din voința politică a unor entități politice autonome (dar nu suverane) care aveau statut internațional sub supravegherea Marilor Puteri Europene. Nu toată lumea a fost fericită de dubla alegere a lui Al.I.Cuza ca domn (principe) al celor două entități, care cum spuneam, devin un singur stat după comasarea Adunării (Parlamentului) și a Guvernului de la Iași cu cel de la București. Atunci și numai atunci se naște România, a conchis profesorul universitar pe Facebook.
Nu în ultimul rând, Wikipedia notează că: „Mica Unire reprezintă o sintagmă cu caracter depreciativ ce se referă în mod eronat la Unirea Principatelor Române, minimalizând semnificația întemeierii României ca stat”.
