Trăim într-o țară în care valorile se măsoară la hectolitrul de aplauze primit de la ambasade, unde deciziile se iau cu ochiul în colțul Parisului sau Bruxellesului și unde, dacă spui că poate, doar poate, România ar trebui să gândească pentru ea însăși, ești automat trecut la „extremiști”, „retrograzi” sau „plătiți de ruși”.
Avem o clasă politică fără coloană vertebrală, dar cu antene bine reglate la frecvențele externe. Orice vine de „dincolo” e considerat progres. Orice idee românească e suspectă. Dacă mâine cineva de la o ambasadă propune să înlocuim mămăliga cu tofu și sarmalele cu salată de quinoa, vor fi zece deputați care vor iniția legea, două ONG-uri care vor protesta că mămăliga încalcă drepturile glutenului și jurnaliști idioti gata sa inducă psihoza colectivă.
Suntem conduși de oameni care nu-și permit să respire decât cu aprobarea curatorilor de afară. Ei inspiră ordine, expiră slugărnicie și primesc aplauze pentru fiecare oftat corect politic. România nu se sufocă de la lipsa de aer, ci de la prea mulți „progresiști în nimic” care-ți prescriu, cu forța, felul în care trebuie să trăiești, ce să spui, cum să-ți educi copilul, în ce să crezi și pe cine să nu contrazici.
În loc să construiască pentru români, politicienii noștri participă zilnic la concursul de „cel mai docil client al intereselor străine”. Iar cei care mai au curajul să spună că poate ar trebui renegociate redevențele pe resursele noastre, că ar fi bine să controlăm profiturile scoase pe furiș de multinaționale sau să investim în elite românești crescute aici sau în universitățile lumii, sunt făcuți conservatori radicali, „naționaliști periculoși” sau „antieuropeni”.
O țară în care nu mai ai voie să gândești românește, să-ți aperi interesul național și să spui lucrurilor pe nume e o colonie cu steag fals. Și mai grav, e o colonie în care colaboraționiștii sunt ovaționați, iar patrioții sunt linșați mediatic.
România moare sufocată nu de caldură, ci de la prea mulți funcționari, jurnaliști și politicieni care au învățat doar să adulmece directive, nu să respire liber. Și până nu vor învăța să respire din propriul plămân, vom rămâne o țară cu mască pe față și cu aerul pe cartelă.
Eu tot mai sper la ziua în care coloana vertebrală va deveni condiție de intrare în politică. Deocamdată, ne mulțumim cu gândacul de bibliotecă și şarpele de protocol.
Ninel PEIA
Senator al României
Chestor al Senatului
