Ministerul Sănătății anunță tăieri de la concediile medicale. Potrivit datelor furnizate de minister, în perioada aprilie-mai 2024 s-au înregistrat nereguli majore în acordarea zilelor de concediu pe bază de boală.
Astfel, potrivit ministerului de Educație în perioada sărbătorilor legale și în weekenduri s-a înregistrat o acumulare semnificativă a zilelor de concediu medical.
Ministerul Sănătății a identificat peste un milion de concedii medicale suspecte
În acest condiții ministerul a anunțat toleranță zero față de fraudele în emiterea concediilor medicale. Prin urmare, instituția condusă de Alexandru Rogobete va demara o acțiune în teritoriu.
„Politica toleranță zero față de fraude în emiterea de concedii medicale. Demarăm o acțiune de control în teritoriu, prin forțele reunite ale Corpului de Control din MS și Corpul de Control din CNAS”, menționează ministerul Sănătății într-o postare pe rețeaua Facebook.

Ministerul anunță toleranță zero față de fraudarea sistemului de concedii medicale
Concret, ministerul Sănătății a identificat peste 1 milion de concedii medicale suspecte, ceea ce însumează peste 30 de zile de concediu. Astfel instituția și-a setat un obiectiv din a stopa cât mai repede cu putință fraudarea sistemului de emitere a concediilor de boală.
„Obiectivul este de a stopa rapid fraudarea sistemului de emitere a concediilor de boală, fără o bază medicală justificată. Am identificat peste 1 milion de concedii medicale suspecte, care cumulează peste 30 de milioane de zile de concediu”, se mai menționează în comunicatul respectiv.

Anunțul ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete avertizează că fraudarea sistemului medical afectează semnificativ resursele statului, în detrimentul pacienților care suferă într-adevăr de afecțiuni severe.
„Ne asumăm protecția pacienților cu afecțiuni grave (AVC, afecțiuni oncologice) de un fenomen complet imoral care direcționează resurse către plata unor concedii medicale fictive. Trebuie să oprim rapid fraudarea sistemului de concedii medicale, la nivel național.
Anunț începerea unei politici de toleranță zero față de orice tip de eliberare incorectă a concediilor medicale. Frauda lovește direct în bugetele spitalelor și al sănătății și afectează cel mai mult pacienții care chiar au nevoie de îngrijire. Vorbim despre pacienți cu afecțiuni grave, cu AVC, sau afecțiuni oncologice”, a explicat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.








