Ilie Bolojan a numit-o chiar consilier prezidențial pe Luminița Odobescu chiar în ziua în care acesta a preluat interimatul Președinției române. Anteriror, Odobescu a fost șefa diplomației române până în decembrie 2024, după care a fost consiliera premierului Ciolacu.
Luminița Odobescu este primul consilier numit de Ilie Bolojan, după ce a preluat mandatul de la Klaus Iohannis. Acesta din urmă și-a anunțat demisia din funcția supremă la începutul acestei luni.
Ilie Bolojan a semnat primul decret prezidențial
Anterior, s-a vehiculat că Luminița Odobescu ar putea primi postul de ambasador al României în Spania. În perioada 2015-2021, fostul ministru de Externe a fost Reprezentantul Permanent al României la UE.
În anul 1992, Luminița Odobescu a terminat Facultatea de Comerț din cadrul Academiei de Studii Economice din București, după care și-a continuat studiile cu un doctorat în relații economice internaționale la aceeași instituție de învățământ.

Ilie Bolojan a numit-o pe Luminița Odobescu în funcția de consilier prezidențial
Tot în ziua în care a numit-o consilier prezidențial pe Luminița Odobescu, președintele interimar a avut o discuție telefonică și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. În cardul conversației telefonice cei doi șefi de stat au vorbil despre importanța cooperării bilaterale. De asemenea, Bolojan a evidențiat și relația istorică dintre Republica Moldova și România. O relație bazată pe valori europene și un trecut comun.
Ilie Bolojan va asigura interimatul Președinției până la scrutinul prezidențial din luna mai. Timp în care și-a asumat să mențină legăturile strânse dintre Chișinău și București, subliniind totodată că ambele state sunt mai eficiente dacă vor lupta împreună pentru un viitor mai bun.

Electoratul român va vota din nou în luna mai
La începutul acestei zile Ilie Bolojan a participat la ultima coaliție de guvernare, unde liderii politici au discutat despre strategia guvernamentală și parlamentară de a menține în Guvernul Ciolacu, în condițiile în care partidele izolaționiste au anunțat că vor depune o moțiune de cenzură, potrivit G4Media.









