Piaţa auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 9,2% în luna septembrie 2023, aceasta fiind a 14-a lună consecutivă de creştere, însă piaţa auto din România a înregistrat cea mai mare cădere din rândul statelor membre UE.
Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a anunțat că 861.062 de autoturisme au fost înmatriculate în luna septembrie 2023 în Uniunea Europeană. Astfel că am consemnat o creştere cu 9,2% comparativ cu cele 788.258 de autoturisme în luna septembrie 2022.
Două dintre cele mai mari pieţe auto din UE au înregistrat creşteri semnificative: Italia (22,7%) şi Franţa (10,7%). În schimb, în România, în luna septembrie 2023 au fost înmatriculate 10.545 de autoturisme, în scădere cu 11,6% comparativ cu cele 11.927 de autoturisme înmatriculate în luna septembrie 2022.
Automobilele electrice pe baterie au reprezentat 14,8% din totalul înmatriculărilor din UE în luna septembrie, în creştere comparativ cu 0,7% față de luna septembrie a anului trecut. Este pentru a treia oară în acest an când automobilele electrice pe baterii au depăşit automobilele cu motoare pe motorină, devenind a treia cea mai populară alegere pentru cei care şi-au cumpătat un autoturism nou.
Automobilele hibride au rămas a doua opţiune, controlând o cotă de 27,3% din piaţă. Înmatriculările de autoturisme echipate cu motoare pe benzină continuă să domine piaţa, cu o cotă de 34,1% în luna septembrie 2023, în scădere însă faţă de o cotă de 35,3% în luna septembrie a anului trecut.
În rândul principalilor constructori auto generalişti, o creştere semnificativă de 11,3% a înmatriculărilor fost înregistrată de grupul Stellantis, urmat de grupul Volkswagen cu o creştere de 9,6% şi grupul Renault, care a înmatriculat 89.530 de autoturisme, în creştere cu 5,1% în ritm anual.
În ceea ce priveşte marca Dacia, înmatriculările au crescut cu 4,9% în ritm anual, până la 38.799 de unităţi în luna septembrie. În primele nouă luni ale anului, au fost înmatriculate 390.689 de autoturisme Dacia, în creştere cu 21,5% în ritm anual.
Septembrie, prima lună din 2023 cu scăderi la înmatriculările din România
Piața auto din România a marcat o scădere, în premieră pentru acest an, și potrivit datelor comunicate săptămâna trecută de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile – A.P.I.A. Septembrie 2023 vine cu o scădere de 8,3% a înmatriculărilor de autovehicule noi faţă de luna septembrie a anului 2022, arată datele.
În primele nouă luni ale anului 2023 față de aceeasi perioadă a anului trecut, înmatriculările de autoturisme noi sunt în creștere la nouă luni 2023 (+16,0%) faţă de 2022, iar autoturismele “electrificate” au o creștere de 30,8%, realizând o cotă de piață de 23,6%.





