Rubrica Zoom pe business, vine să completeze, zilnic, cu informații succinte, radiografia segmentului economic intern și internațional.
Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, 673,7 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 62 de luni şi un randament mediu de 6,68% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României. Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna august 2023, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 4,6 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 645 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni. Suma totală, de 5,245 miliarde de lei, este cu 645 milioane lei mai mare faţă de cea care a fost programată în iulie, de 4,6 de miliarde lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Veniturile totale înregistrate de companiile româneşti s-au ridicat anul trecut la 2.392 de mii de miliarde de lei, un nivel record comparativ atât cu anul 2021, precum şi cu restul anilor analizaţi, respectiv 2020 şi 2019, arată o analiză Termene.ro. Totodată, în 2022 s-a înregistrat o creştere a numărului total de companii care depun situaţiile financiare anuale, iar pentru prima dată în ultimii 5 ani acestea au depăşit pragul de 810.000.
CNAIR a semnat luni contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a DN 71, sectorul Târgovişte – Sinaia. Valoarea contractului este de 1,15 miliarde lei (fără TVA), iar constructorul turc are la dispoziţie 12 luni pentru proiectare şi 36 de luni pentru execuţia lucrărilor.
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Ioan-Bogdan Buta și Mozaik Investment GmbH intenționează să preia Untold Universe S.A și a companiile pe care aceasta le controlează, anunță autoritatea de concurență printr-un comunicat.
Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 7.700 în trimestrul II 2023, la 39.400, faţă de trimestrul anterior, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Sectorul bugetar a însumat 19,5% din numărul total al locurilor de muncă vacante.
Lucrările de construcţii au scăzut în iunie cu 1% în zona euro şi cu 0,6% în Uniunea Europeană, comparativ cu luna precedentă, când se înregistrase un avans de 0,2% în zona euro şi de 0,3% în UE, în timp ce România a fost statul membru UE cu cea mai importantă creştere în iunie, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai mari creşteri lunare ale lucrărilor de construcţii în iunie s-au consemnat în România (3,6%), Suedia (3%) şi Cehia (2,5%), cele mai semnificative scăderi fiind în Germania (minus 2,8%), Franţa (minus 2,5%), Slovacia şi Ungaria (ambele cu minus 1,4%).
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primul semestru al anului în curs, atât ca serie brută, cu 16,4%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 17,2%, în timp ce volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a urcat ca serie brută cu 11,1%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 14%, faţă de perioada similară din 2022, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va elabora Regulamentul de recepţie a lucrărilor executate şi pentru infrastructura de interes naţional din domeniul aerian, naval, precum şi al infrastructurii de metrou gestionate de Metrorex S.A, potrivit unei ordonanţe pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea, aprobată de Guvern în şedinţa de vineri.
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării propune patru linii de finanţare însumând 524 de milioane de euro, bani care vor putea fi accesaţi de minimum 30 de instituţii publice din România pentru a asigura interoperabilitatea bazelor de date actuale, care să fie securizate şi cu acces imediat
De prin lume adunate
- Germania, motorul economiei europene, va stagna în actualul trimestru, a estimat luni Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank). În perioada aprilie-iunie 2023, PIB-ul a stagnat, după scăderile din precedentele două trimestre, Germania fiind afectată de preţul ridicat al energiei, creşterea costurilor de împrumut şi slăbiciunea economiei Chinei, partenerul comercial cheie.
- Compania aeriană din Coreea de Nord, Air Koryo, care urma să efectueze luni primul zbor comercial în afara ţării în mai bine de trei ani, şi-a anulat zborul în ultimul moment. Air Koryo nu a oferit nicio explicaţie pentru această anulare, a precizat pentru AFP aeroportul din Beijing. Compania nu a putut fi contactată imediat, deoarece birourile sale din centrul Beijingului erau închise.
- Un consorţiu format din Ford Motor şi companii sud-coreene va construi o fabrică de 1,2 miliarde de dolari canadieni (887 de milioane de dolari americani) pentru a produce materiale destinate bateriilor pentru vehicule electrice în Becancour, Quebec, un oraş care doreşte să devină un centru major pentru vehicule electrice, a declarat Ministerul Industriei din Canada.
- Rusia a rămas în iulie cel mai mare furnizor de ţiţei al Chinei, arată datele guvernului chinez, chiar dacă livrările ruseşti scad de la maximele lor istorice din cauza discounturilor mai mici şi a creşterii cererii interne, care limitează exporturile ruseşti. Livrările din Rusia au crescut în iulie cu 13% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, până la 8,06 milioane de tone, sau 1,9 milioane de barili pe zi (bpd), potrivit datelor Administraţiei Generale a Vămilor. În primele şapte luni ale anului, livrările ruseşti au crescut cu 25% faţă de un an mai devreme, până la 60,66 milioane de tone.