Festival multi-sportiv, cu intrare liberă, de Ziua Copilului. Agenţia Naţională pentru Sport (ANS) și Complexul Sportiv Naţional „Arcul de Triumf” precum şi federaţiile sportive naţionale organizează sâmbătă o manifestare pentru cei mici.
Evenimentul se va desfășura pe stadionul din cadrul Complexului Sportiv Naţional „Arcul de Triumf” din Bucureşti.
Între orele 10:00 şi 14:00 va avea loc un festival conceput special pentru cei mici, de Ziua Copilului
Copiii sunt invitaţi să participe la activităţi sportive şi să-şi manifeste dragostea pentru mişcare prin completarea unui „paşaport” special. Ei vor marca “paşaportul” cu vize de participare pentru fiecare atelier explorat. Cei care vor explora cele mai multe ateliere vor fi răsplătiţi cu premii. Pe lângă atelierele interactive, vor fi şi alte surprize, în colaborare cu partenerii evenimentului. Vor participa douăzeci de federaţii sportive naţionale: Badminton, Box, Rugby, Baschet, Ciclism, Scrimă, Tenis de Masă, Culturism şi Fitness, Haltere, Judo, Kempo, Lupte, Oină, Sportul pentru Toţi, Şah, Tir cu Arcul şi Volei. Vor participa şi Academia „Narcis Răducan”, tenis de câmp (CS Arc Pro Tenis 2022), dans sportiv (ACS Triumph Academy).
Vor avea loc şi demonstraţii de prim ajutor susţinute de voluntarii de la Crucea Roşie şi demonstraţii cu echipajele canine şi ecvestre ale Jandarmeriei Române
Copiii vor avea ocazia de a se întâlni şi interacţiona cu sportivi de excepţie, care vor împărtăşi din experienţa lor. Sportivii vor face fotografii cu cei prezenţi, vor oferi autografe şi vor face mici demonstraţii de măiestrie sportivă. De la ora 19:00, va avea meciul demonstrativ de fotbal dintre eroii sportului cu balonul rotund şi influenceri. Fondurile rezultate vor fi oferite fraţilor Mario şi Medeea, afectaţi de o boală genetică neurodegenerativă numită paraplegie spastică ereditară tipul 56.
Citiți și
K-Zilla – Festivalul Elevilor la București. Cel mai mare eveniment de Ziua Copilului