Președintele Zelenski a sosit miercuri, 26 martie, la Palatul Elysee, pentru discuții cu Macron, cu o zi înainte de summitul de securitate de la Paris.
Zelenski, întâmpinat cu o îmbrățișare de Macron la Paris
Macron l-a întâmpinat pe Zelenski pe treptele Palatului Elysee, iar cei doi s-au îmbrățișat și s-au salutat cu o strângere de mână, repetată pentru fotografii, înainte de a intra împreună în palat.
Cei doi lideri s-au întâlnit seara pentru a pregăti summitul de joi, organizat la Paris, al țărilor dispuse să ofere Ucrainei garanții de securitate, aşa-numita „coalition of the willing”, conform Președinției franceze.
„Şeful statului îi va reitera preşedintelui Zelenski că Franţa va face din continuarea şi consolidarea sprijinului militar şi financiar pentru Ucraina prioritatea sa absolută”, a precizat Palatul Elysee într-un comunicat citat de AFP

Ajutor de două miliarde de euro pentru Ucraina
În cadrul întâlnirii, Macron a anunțat că Franța va acorda Ucrainei un ajutor militar suplimentar de aproximativ două miliarde de euro.
„Pot anunța astăzi 2 miliarde de euro de sprijin militar suplimentar pentru Ucraina”, a declarat Macron alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la Paris.
Macron a precizat că noile echipamente militare destinate Ucrainei vor include rachete antitanc, rachete sol-aer și drone.
Summit pe tema „păcii și securității pentru Ucraina”

Joi dimineață, Emmanuel Macron va organiza un summit pe tema „păcii și securității pentru Ucraina”, continuând discuțiile din Paris și Londra pentru a implementa „garanții de securitate” pentru Kiev, parte a unui posibil acord de pace cu Rusia.
Noua reuniune de la vârf găzduită joi va viza „finalizarea” sprijinului militar „pe termen scurt” pentru Ucraina, crearea unui „model durabil” al armatei ucrainene pentru a preveni invaziile rusești și „finalizarea” garanțiilor de securitate, inclusiv prin desfășurarea de trupe europene pe teritoriul ucrainean, a declarat președintele francez.
Peste douăzeci de țări din UE și NATO, inclusiv Marea Britanie, Canada, Norvegia și Turcia, sunt invitate la Paris, iar România va fi reprezentată de președintele interimar Ilie Bolojan.