Preşedintele Volodimir Zelenski a subliniat vineri seara, în mesajul video adresat naţiunii, importanţa de a accelera toate pregătirile necesare pentru a aduce cât mai aproape momentul în care Ucraina va primi avioanele F-16.
El a anunţat că a avut o convorbire telefonică „bună” cu preşedintele american Joe Biden, iar Statele Unite vor participa la antrenarea piloţilor şi inginerilor ucraineni, fiind de aşteptat şi alte „noutăţi” în acest domeniu şi nu numai.
„Toate acordurile pe care le-am adus acasă de la partenerii noştri au fost deja puse în aplicare”
„În primul rând, avioanele F-16. Sarcinile sunt evidente. Pentru comunitatea internaţională, este de a extinde cât mai mult posibil misiunile de antrenament. Pentru militari, este de a accelera pregătirea infrastructurii, de a trimite piloţi şi ingineri pentru a asigura pregătirea deplină a Ucrainei. Şi cu toţii împreună lucrăm pentru a aduce momentul în care F-16 ne vor ajuta să ţinem teroriştii ruşi la distanţă cât mai mult posibil”, a spus Volodimir Zelenski, potrivit news.ro.
La sfârşitul săptămânii trecute şi începutul acestei săptămâni, Volodimir Zelenski a fost într-un turneu în Suedia, Olanda, Danemarca şi Grecia, la capătul căruia a obţinut asigurări că Ucraina va primi avioanele F-16 pe care le cere de mult timp.
„Vor fi mai multe noutăţi în acest domeniu şi în alte domenii”
Olanda, Danemarca şi Norvegia vor furniza Ucrainei avioanele în momentul în care Kievul va avea personal pregătit şi infrastructura necesară pusă la punct.
Piloţii ucraineni au început deja pregătirea în Danemarca, iar Grecia va ajuta şi ea la aceste eforturi. SUA au anunţat, de asemenea, că vor pregăti pe teritoriul american piloţi ucraineni pentru F-16.
„Aseară târziu am avut o conversaţie cu preşedintele american Joe Biden. A fost o conversaţie bună. I-am mulţumit pentru felicitările de Ziua Independenţei (Ucrainei – n.r.). Am discutat despre cum să consolidăm în continuare libertatea. Şi avem un nou acord important: America se va alătura pregătirii piloţilor şi inginerilor F-16. Vor fi mai multe noutăţi în acest domeniu şi în alte domenii. Vă mulţumim!” – a declarat Zelenski în discursul video de vineri seară.
Liderul de la Kiev a subliniat că în privinţa avioanelor este extrem de importantă „problema coordonării” şi a spus că a discutat despre aceasta cu principalii responsabili din Ucraina.
„Pregătim noi pachete de apărare cu exact conţinutul de care soldaţii noştri au nevoie şi despre care mi-au vorbit atunci când am vizitat linia frontului”, a mai spus Zelenski, fără a da alte detalii.
„Împreună cu Turcia, putem restabili securitatea pas cu pas, aşa cum am dovedit în mod repetat”
Pe plan diplomatic, Zelenski a spus că va fi o toamnă plină de evenimente pentru Ucraina şi a menţionat că l-a primit vineri la Kiev pe ministrul turc de extrerne cu care a discutat despre exportul de cereale pe Marea Neagră, dar şi despre medierea Turciei pentru eliberarea ucrainenilor care au fost luaţi prizonieri de ruşi.
La rândul său, Moscova a confirmat vineri că este în pregătire o întâlnire între Vladimir Putin şi preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan.
Zelenski a spus că întâlnirea cu ministrul turc de externe, Hakan Fidan, „a fost o întâlnire importantă. Aceasta include componenta de securitate, activitatea noastră diplomatică comună şi lucrurile umanitare fundamentale pe care le facem împreună. În special, este vorba de eliberarea oamenilor noştri din captivitatea rusă”, a menţionat Zelenski.
CITEȘTE ȘI:
Adio, dar rămân cu voi! Gabriela Firea, candidatul PSD pentru Primăria Capitalei? -„Vreau să revin!”