Au loc 28 de percheziții în județul Arad. Sunt vizate pesoane cercetate pentru braconaj și trafic de arme și muniții, mai exact nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
Din primele informații transmise de Poliția Română, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Arad, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, pun în aplicare, în această dimineață, 28 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Arad. Surse judiciare au trasmis, pentru Oficiul de stiri, că mai multe arme folosite de braconieri erau deținute ilegal, contrafăcute sau cumpărate de pe piața neagră.
Zeci de percheziții în județul Arad
Poliția Română transmite că „activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic.”.
La cele 28 de percheziții din județul Arad participă polițiști criminaliști și polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate, Poliția Municipiului Arad, polițiile orașelor Nădlac, Ineu, Curtici, Secția 10 Rurală Gurahonț, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din Arad.
CITIȚI ȘI: Rețea de traficanți de arme ilegale de vânătoare pentru braconaj. Percheziții în Suceava