Temperaturi record înregistrate în acest weekend în România, cele mai mari din istoria măsurătorilor meteo din ultimii 70 de ani.
Potrivit directoarei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, în România se vor semnala recorduri de temperatură pentru sfârșitul lunii martie.
Astfel, în weekend, temperaturile vor atinge până la 29 de grade Celsius.
„Până vineri seară, la ora 21:00, vorbim de o informare meteorologică ce vizează intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze de 45-55 km/h, iar la munte rafale de 60-70 km/h. În același timp, până la ora 18:00, vorbim și de o atenționare meteorologică de cod galben pentru zona Moldovei, partea de est și sud-est a Transilvaniei. Aici vorbim de viteze de 55-65 km/h, iar în Carpații Orientali, la altitudini mari, rafale de peste 90 km/ h”, a declarat Elena Mateescu.

Directorul ANM a precizat că din punct de vedere termic, este vorba de o vreme extrem de caldă
“La această oră consemnăm deja valori de 24 de grade Celsius la Calafat, Turnu Măgurele. De asemenea, la București Filaret, dar și la Brăila, Focșani, Galați și, de altfel, la foarte multe stații din partea de sud şi sud-est a țării, temperaturile depășesc 20 de grade, semn că vremea este una foarte călduroasă. Astăzi, cu siguranță vom atinge pragul unei zile de vară, cu 25 de grade Celsius”, a declarat Elena Mateescu.

În ultimele zile ale lunii martie se vor atinge temperaturi care se pot apropia de 28, chiar 29 de grade.” Cu siguranță vom atinge recorduri ale valorilor minime și maxime zilnice, cum de altfel și în această dimineață am înregistrat la 20 de stații meteorologice, cele mai ridicate temperaturi minime pentru o zi de 29 martie”, a declarat Elena Mateescu.
Citiți și