Vremea se răcește brusc și, după câteva zile în care au fost temperaturi de primăvară în București, meteorologii ne anunță când va ninge în Capitală, în ianuarie 2025. În restul țării, în zilele următoare, frigul și ninsorile vor continua. Noaptea trecută, în nord-estul României a nins neîncetat, iar viscolul năpraznic a pus stăpânire pe mare parte din țară.
Cum va fi vremea săptămâna viitoare
Meteorologii ANM ne anunță că vremea din București se răcește, în weekend, iar temperatura minimă va ajunge și la -3 grade Celsius.
“Urmează o perioadă în care temperaturile se apropie de ce ar fi normal în luna ianuarie, respectiv temperaturi inclusiv astăzi, care nu mai depășesc 7-8 grade, temperaturi ușor mai mari față de normal, însă vom vedea că începând cu ziua de duminică și până spre mijlocul săptămânii viitoare temperaturile vor fi normale pentru această perioadă, respectiv temperaturi de -3, -4 grade ziua, în estul Transilvaniei și cel mult 4-5 grade în regiunile sudice. Noaptea vor fi temperaturi negative cuprinse între -9 și 0 grade”, a declarat meteorologul Mihai Huștiu la Antena 3.
În Capitală, vremea va fi mai rece, iar temperaturile nu vor indica mai mult de 4 grade Celsius în termometre, pe timpul zilei, potrivit prognozei meteo.
„Și în Capitală ne așteptăm ca vremea să devină mai rece noaptea, temperaturi ce vor coborî până spre -5, -4 grade, iar ziua cel mult 4 grade în termometre zilele următoare. Așadar, o vreme normală din punct de vedere termic în această perioadă, dar cu foarte puține precipitații.
Acestea vor apărea doar în partea de nord a țării, mâine și în extremitatea de sud-vest, ninsori pe la munte, dar slabe cantitativ, așadar o vreme mai stabilă, presiunea atmosferică să fie destul de ridicată în așa fel încât nu așteptăm precipitații semnificative la nivelul României în următoarea perioadă”, a mai adăugat meteorologul Mihai Huștiu
Când ninge în București, în ianuarie 2025
Potrivit buletinului meteorologic emis de Accuweather, pe 13 și 19 ianuarie 2025 va ninge în București. Astfel, avem următoarele date, pe zile:
- 12 ianuarie 2025: se vor înregistra precipitații, iar maxima va atinge 3 grade. Temperatura minimă va fi de -1 grad Celsius;
- 13 ianuarie 2025: va ninge în București. Temperatura maximă va fi de 4 grade Celsius, iar cea minimă va atinge -1 grad;
- 14 ianuarie 2025: temperatura maximă de 3 grade, iar temperatura minimă va fi de -2 grade Celsius.
Din 15 ianuarie 2025, vremea se încălzește treptat. Astfel, avem următoarele date:
- 15 ianuarie 2025: temperatura maximă a zilei va atinge 6 grade Celsius, iar minima atinge pragul de 0 (zero) grade;
- 16 ianuarie 2025: temperatura maximă de 7 grade Celsius, temperatura minimă de -1 grad;
- 17 ianuarie 2025: temperatura maximă de 6 grade Celsius, temperatura minimă de 0 (zero) grade;
- 18 ianuarie 2025: temperatura maximă de 6 grade Celsius, temperatura minimă de -1 grad.
Pe 19 ianuarie 2025 se vor înregistra precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, în Capitală. Temperatura maximă va atinge 1 grad Celsius. Cea minimă va coborî până la -2 grade Celsius, anunță meteorologii Accuweather.
CITEȘTE ȘI – Ministrul Sănătății reacționează la primul caz de HMPV din România
Vremea la munte
Meteorologii ne anunță și cum va fi vremea la munte:
- Sâmbătă, 11 ianuarie:
- Ceahlău: -10 grade Celsius,
- Păltiniș: -2 grade Celsius,
- Poiana Brașov: -2 grade Celsius,
- Predeal: -2 grade Celsius,
- Rânca: -2 grade Celsius,
- Semenic: -5 grade Celsius,
- Sinaia: -1 grad Celsius,
- Stâna de Vale: -3 grade Celsius,
- Straja: -2 grade Celsius.
- Duminică, 12 ianuarie:
- Ceahlău: -12 grade Celsius,
- Păltiniș: -4 grade Celsius,
- Poiana Brașov: -4 grade Celsius,
- Predeal: -4 grade Celsius,
- Rânca: -4 grade Celsius,
- Semenic: -7 grade Celsius,
- Sinaia: -4 grade Celsius,
- Stâna de Vale: -3 grade Celsius,
- Straja: -4 grade Celsius.
Maxime și minime în țară
- Sâmbătă, 11 ianuarie, în țară:
- Temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 8 grade Celsius.
- Temperaturile minime se vor încadra între -10 și 0 grade Celsius.
- Duminică, 12 ianuarie, în țară:
- Temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 6 grade Celsius.
- Temperaturile minime se vor încadra între -9 și 0 grade Celsius.