“Votăm președinte pe Plicușor sau pe Căcărău?” Este întrebarea care se rotunjește precum un globuleț de Crăciun pus într-un pom fructifer din grădină. Am ales intenționat nu numele celor doi ci poreclele, pentru că porecla este cea care circulă prin spațiul public, circular, precum tramvaiul numărul 1 prin București.
Porecla este emblema pe care poporul o coase pe tricoul personajului. În cazul nostru Plicușor vine de la multiplele zvonuri potrivit cărora modestul primar al Bucureștiului n-ar fi chiar atât de modest și s-ar fi îndopat cu tot felul de bunătăți în monedă națională, sau valută ce au ajuns la domnia sa în ambalaj de hârtie. Sigur, e numai un zvon și până când DNA-ul nu va pune felinarul pe finanțele domniei sale nu vom știi cu exactitate nici ce bani învârte Plicușor și nici cine i-a pus în mână lopata cu care îi întoarce.
Căcărău își are originile (ca și știuca) în Delta Dunării. După ce a făcut balet prin iaurt, a candidat la președinție și a încercat împreună cu Victor Ponta să-l facă pe președintele de atunci Traian Băsescu, zis și Marinarul să-și ia la revedere de la popor, Căcărău a dat iama prin fustele nevestei, și s-a așezat pe canapea, la televizor, cu paharul de cocârț în mână, timp de opt ani. Iată ce declara căcărăul național despre domnia sa: “N-am fost angajat în acești ultimi 8 ani, am trăit financiar din veniturile soției mele și din economiile mele destul de firave. N-am avut sau n-am solicitat din partea statului român sau altor instituții private/publice din România sau din altă țară vreun leu sau vreun euro. Cred că este opțiunea mea de care n-am de ce să mă feresc și de care, în comparație cu foarte mulți bani cheltuiți pe tot felul de sinecuri, n-am de ce să mă rușinez” a spus domnia sa, la Antena 3.
Și pentru că tot am ajuns la capitolul declarații, nici Plicușor nu s-a lăsat mai prejos, încercând să se cațere ca pisica pe cearșaful pus la uscat la soare și turnându-și singur beton la soclul statuii pe care vrea să se cațere.
“Eu cred că Bucureștiul are de câștigat dacă în România se face acea reformă administrativă pe care oamenii o așteaptă și de care e atâta nevoie, indiferent de cine o să fie primar. Pe scurt, eu cred că Bucureștiul o va duce mai bine cu mine președinte decât cu mine primar (…) este, în opinia mea, o mare oportunitate să schimbi modul în care funcționează administrativ România ”, a spus Plicușor la Europa FM.
Cele două citate sunt edificatoare pentru mentalitatea personajelor aflate în discuție. Unul discursiv, logoreic și dedat politicii de cârciumă, celălalt ascunzându-și degetele strânse a frustrare în buzunarele paltonului ponosit ce-i ține de cald iarna.
Despre Căcărău, Andrei Pleșu spunea că are vorbele la el. Perfect adevărat și-mi aduc aminte de povestirile unor colegi de partid, în care Căcărău era personajul principal, despre nopțile pierdute la Cafeneaua Liberală în care se întorcea politica precum întoarce porcul dovleacul. Tot în povestirile acestor domni mai apare și o cămăruță (aia de sus) unde puteai să-ți odihnești mintea îmbibată de alcool. Cum zidurile cămăruței ăleia au văzut mult prea multe, aștept să vedem filmulețele produse acolo de către studiourile cinematografice ale unor servicii discrete. Prietenii știu despre ce vorbesc și poate știu și dușmanii, dar asta este neesențial. Așa cum neesențial este și filmulețul care îl are ca protagonist pe Victor Ponta, pe străzile din Bruxelles în niște ipostaze năucitoare. Filmul produs acum în 12-13 ani trebuia să aibă premiera odată cu candidatura lui Ponta la președinție, dar premiera a fost amânată din motive necunoscute mie. Despre film mi-au povestit niște prieteni producător de filme documentare, având ca subiecte personaje din lumea politică.
Dar cum nu vreau să intru în ciorapi prin mlaștină, mă opresc deocamdată aici. Gică Contra vă urează și azi “Hakuna matata!”
