Momentul în care România va paraliza este extrem de aproape. Am fost în stradă alături de protestatarii care îl au pe Călin Georgescu drept model politic și am trecut și prin Piața Victoriei să văd care-i tensiunea arterială a protestatarilor. E mare. S-a săturat lumea. România stă pe un butoi cu pulbere. Ultimele proteste care au avut drept pretext hora națională, ce se încinge în fiecare an pe data de 24 ianuarie sunt de fapt vârful iceberg-ului.
Am stat de vorbă cu mulți oameni. Oameni obișnuiți. Unii dintre ei ieșiți pe bune, alții ieșiți la o plimbărică. M-am înfiorat. Încet, încet, lumea începe să realizeze forța pe care o reprezintă și de faptul că statul acasă, dar mai ales tăcerea nu sunt constructive. Există două posibilități. Ori ca PSD-ul să coopteze AUR (cu tot ce implică asta) la guvernare, ceea ce în acest moment mi se pare imposibil, ori să plece. Tensiunea este atât de mare încât este foarte clar că fitilul se poate aprinde în ultimul moment din întâmplare. Un exemplu. Vineri, fiind un studio la Realitatea Plus tv, soția domnului Iulian Surugiu președintele Partidului Patrioților, care se afla în piață i-a transmis un mesaj cum că în piață au apărut gazele lacrimogene. Presa a început să vuiasca. Starea de spirit s-a încins. În mai puțin de un sfert de oră situația s-a lămurit. Era vorba de o petardă aruncată de un provocator, iar jandarmii au reacționat așa cum trebuie. Comunicatul Jandarmeriei a fost și el unul de foarte mult bun simț. Gândiți-vă ce s-ar întâmpla dacă provocatorii profesioniști, infiltrați printre protestatari, ar arunca cu bolovani, cu petarde, sau ar face niște gesturi necugetate.
Presiunea în stradă este atât de mare, încât scânteia, oricât de mică ar fi ea, poate aprinde mulțimea, iar la nivelul ăsta mulțimea este de necontrolat. Cred că așa cum am realizat că unirea, cea care ne leagă pe toți indiferent de vârstă și condiție socială, tot așa trebuie să dăm dovadă de multă stăpânire de sine pentru a nu răspunde provocărilor. Cu toate acestea e de ajuns ca doi sau trei demenți lipsiți de control să comită un gest necugetat, posibil cu violență, la care jandarmii să răspundă pe bună dreptate, cu violență, ori imobilizându-i, ori luându-i în custodie. De aici până la furia populară de nestăpânit nu mai e decât un pas pe care mi-e foarte teamă ca cei din stradă să nu-l facă. Consecințele sunt incalculabile. Oamenii sistemului abia așteaptă un pretext cât de mic pentru a declara starea de urgență, care îl poate menține până la calendele grecești pe Iohannis în fruntea statului român, iar pe Marcel Ciolacu în fruntea Guvernului. Va fi momentul în care România va fi paralizată din toate punctele de vedere. Sper din tot sufletul ca lucrul ăsta să nu se întâmple, așa cum spuneam acum trei, patru luni. Cel mai mare pericol în acest moment sunt revoltele violente. Răspunsul statului mafiot va fi unul necugetat și în acel moment se va instaura haosul. Nu este un scenariu, este o premoniție. Sper din tot sufletul să nu am dreptate. Sper din tot sufletul ca cei care se află acum la conducerea instituțiilor de forță să realizeze că momentul acela de paralizie socială este extrem de aproape. Este momentul să se deschidă calea negocierilor adevărate și nu a gargarei pe care cei trimiși să negocieze, respectiv secretarii de stat o fac în acest moment pentru a trage de timp. Anunțarea și declanșarea stării de urgență din cauza protestelor de stradă va avea consecințe incalculabile atât pentru starea de spirit a celor în stradă și care vor fi și mai întărâtați, cât și aceea a celor care în acest moment sunt apatici și nu ies în stradă de frică. Încă o dată.
Momentul care va paraliza România nu este departe. Deci, ca acest lucru să nu se întâmple e nevoie de multă înțelepciune. E nevoie de înțelepciune pentru ca bomba pe care în amatorismul său politic, Marcel Ciolacu a amorsat-o după data de 6 decembrie și voi explica foarte curând de ce Marcel Ciolacu este vinovat de situația actuală din țară și nu Iohannis, fără a-l scuza pe Iohannis. Sper din tot sufletul ca ceea ce se va întâmpla în următoarele luni să nu mi dea dreptate. Hakuna matata!