Tenismanul sârb Novak Djokovic a fost amendat cu 8.000 de dolari după ce şi-a distrus racheta de unul dintre stâlpii fileului, în timpul finalei turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, pierdută duminică în faţa spaniolului Carlos Alcaraz, informează DPA. Carlos Alcaraz (20 de ani, 1 ATP) l-a învins pe sârbul Novak Djokovic (36 de ani, 2 ATP) în finala Wimbledon 2023, cu scorul de 1-6, 7-6 (6), 6-1, 3-6, 6-4.
All England Lawn Tennis Club a confirmat că Djokovic a fost sancţionat pentru „abuz de rachetă” în cursul meciului respectiv.
Djokovic şi-a arătat frustrarea după ce nu a reuşit să facă break pe serviciul adversarului său, iar apoi a pierdut un ghem când se afla la serviciu, în setul decisiv al întâlnirii disputate pe terenul central.
Arbitrul Fergus Murphy, care mai devreme îl atenţionase pe sârb sârb pentru depăşirea timpului, a emis imediat un avertisment pentru o încălcare a codului.
Dezamăgirea lui Djokovic a crescut pe măsură ce tânărul său adversar (20 de ani), numărul unu mondial, a profitat din plin pentru a obţine victoria cu 1-6, 7-6 (8-6), 6-1, 3-6, 6-4, după patru ore şi 42 de minute de joc.
Carlos Alcaraz şi-a trecut în palmares al doilea său titlu de Mare Şlem, după cel de la US Open 2022, împiedicându-l totodată pe Novak Djokovic să cucerească al 24-lea său trofeu major.
Finala de la Wimbledon, decisă în set decisiv
În ultimul set, bătălia avea să fie si mai spectaculoasă, în ciuda nivelului tot mai scăzut pe care îl arăta Djokovic. Alcaraz a bifat break-ul, după primele două gameuri, care avea să fie cel decisiv, spaniolul punând punct finalei cu 6-4.
Astfel, Carlos Alcaraz a devenit al 3-lea jucător din Era Open care cucerește titlul la Wimbledon înainte să împlinească 21 de ani, după Boris Becker și Bjorg.
Mai mult, Alcaraz a pus punct seriei de 32 de victorii pe care Djokovic o avea la Wimbledon. Pe Arena Centrală, sârbul legase 45 de partide câștigătoare.
Cât despre Djokovic, sârbul a devenit jucătorul cu cele mai multe finale de Grand Slam pierdute, 12.
CITEȘTE ȘI:
Marketa Vondrousova dă toate calculele peste cap și câștigă titlul la Wimbledon
Carlos Alcaraz este noul campion la Wimbledon, după o finală epică cu Novak Djokovic