Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, care a fost spitalizat din data de 14 februarie, până duminică, 23 martie 2025, va rosti tradiţionala sa binecuvântare „Urbi et Orbi” în Piaţa Sfântul Petru în Duminica Paştelui, care cade în acest an pe 20 aprilie. Anunțul oficial a fost făcuit, joi, de biroul de presă de la Vatican.
Papa Francisc va apărea în public de Paștele catolic
Biroul de presă de la Vatican a anunțat, joi, când își va face următoarea apariție în public Papa Francisc. Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, care se recuperează după o pneumonie severă care i-a amenințat viața, își va oferi tradiționala binecuvântare „Urbi et Orbi” în Piața Sf. Petru, în Duminica Paștelui.
Vaticanul nu a dezvăluit încă dacă Papa Francisc va putea să prezideze celelalte celebrări pascale. Cert este că își va oferi tradiționala binecuvântare „Urbi et Orbi” în Piața Sf. Petru, pe 20 aprilie, atunci când cade Duminica Paștelui. Anunțul a fost făcut joi de Vatican, conform Le Figaro.
De menționat este că Pontiful Suprem poate să delege celebrarea Liturghiilor și ceremoniilor pascale altor prelați, de exemplu unor cardinali, însă numai el poate acorda binecuvântarea „Urbi et Orbi”.

Pontiful Suprem a fost foarte aproape de moarte în timpul spitalizării
Medicii care s-au ocupat de îngrijirea Suveranului Pontif au explicat că, la un moment dat, au luat în calcul oprirea tratamentului pentru a-i permite să moară, el fiind internat din cauza unei boli respiratorii prelungite. Dezvăluirea a fost făcută chiar de medicul șef.
Profesorul Sergio Alfieri a spus pentru ziarul italian Corriere della Sera că cel mai critic moment a fost pe 28 februarie, când Pontiful Suprem a avut o criză de respirație și a inhalat propria vomă.
„A trebuit să alegem dacă să ne oprim și să-l lăsăm să plece sau să forțăm lucrurile și să încercăm cu toate medicamentele și terapiile posibile, asumându-ne riscul foarte mare de a afecta alte organe. Și, în cele din urmă, am ales această cale.”, a menționat Sergio Alfieri, potrivit CNN.
Conform medicului Alfieri, decizia de a continua tratamentul a fost luată de asistenta Suveranului Pontif.
„Sfântul Părinte decide întotdeauna. A delegat toate tipurile de alegeri legate de sănătate către Massimiliano Strappetti, asistentul său personal de sănătate, care cunoaște foarte bine dorințele Pontifului.”, a transmis acesta.
Anul acesta, Paștele ortodox și Paștele catolic pică în aceeași zi, respectiv pe data de 20 aprilie 2025.