DokStation Music Documentary Film Festival este singurul festival din țară dedicat documentarelor muzicale și are loc în perioada 18-22 septembrie. Este uimitor câte vedete în ipostaze de neratat se pot „vedea” la acest festival.
Ajuns la a opta ediție, DokStation Music Documentary Film Festival (dokstation.ro), propune o selecție de filme documentare, cu și despre legende ale muzicii: ABBA, The Rolling Stones, Simple Minds, José Feliciano, Neil Young, Freddie Mercury, Bruce Springsteen, Zucchero, Céline Dion și mulți alții. Majoritatea în premieră națională, filmele vor fi proiectate în mai multe spații din București, cum ar fi Control Club, Apollo111 Teatrul, Expirat, Grădina cu filme ș.a. Atenție: În ultima zi la DokStation: Music Documentary Film Festival / 8th edition sunteți invitați la o proiecție specială a documentarului Phoenix. Har/Jar urmată de Q&A cu regizorul Cornel Mihalache. Invitați: Mircea Baniciu, Mircea Florian.
În primul rând va fi ABBA: Against The Odds (r: James Rogan/UK/2024). La a 50-a aniversare a victoriei de la Eurovision, documentarul spune povestea formației din perioada sa de glorie, între 1976 și 1980, prezentând și latura mai puțin cunoscută a succesului: în încercarea de a scăpa de eticheta „one hit wonder”, trupa trebuie să facă față protestelor din Suedia și interdicțiilor de difuzare radio din Marea Britanie, reușind să-și găsească un sound unic și să cucerească topurile muzicale din întreaga lume.
Când ABBAmania ia amploare, presiunea celebrității amenință relațiile dintre membrii formației. Prin intermediul hiturilor arhicunoscute și al imaginilor exclusive, de arhivă, documentarul surprinde parcursul incredibil spre succes al formației ABBA.
Citiți și: Amintiri din comunism. Unde le poți asculta la telefon
Vedete de neratat: Cyndi Lauper
Urmează Cyndi Lauper: Let The Canary Sing (r: Alison Ellwood/SUA/2023).
Documentarul este o cronică a ascensiunii meteorice a îndrăgitei artiste americane, care a lăsat un impact profund asupra mai multor generații, prin muzica sa, dar și prin stilul punk reinventat și activismul său neobosit.
Prin filmări exclusive, de arhivă și interviuri revelatoare (cu Boy George, Patti LaBelle și Cyndi Lauper însăși), cineasta Alison Ellwood reușește să surprindă fenomenul Lauper în toată amploarea sa, dar și în momentele de cumpănă. Cu o coloană sonoră ce include cele mai cunoscute melodii ale cântăreței americane, documentarul vorbește despre sursele de inspirație ale artistei, dar și despre activismul său în apărarea drepturilor femeilor și comunității LGBTQI+.
Vedete: Blur
Mai este și documentarul Blur: To The End (r: Toby L./UK/ 2024).
Lungmetrajul despre extraordinara și emoționanta revenire a trupei Blur, realizat chiar în anul lansării The Ballad of Darren, primul album după o absență de 8 ani, este un tezaur de înregistrări live și imagini de arhivă şi spune povestea din spatele scenei a celor patru prieteni buni și colegi de de trupă – Damon Albarn, Graham Coxon, Alex James și Dave Rowntree – care s-au reunit în 2023, înaintea primelor lor show-uri sold-out de pe Wembley Stadium din Londra, pentru a înregistra piese noi.
Apoi The Best of the Best: Jazz from Detroit (r: Daniel Loewenthal/SUA /2024). Filmul explorează istoria dinamică a celor mai inovatori și importanți muzicieni de jazz din Detroit, în contextul ascensiunii și apoi decăderii dramatice a industriei, dar și în raport cu problemele comunității afro-americane, trasând țesătura istorică și culturală din secolele XX și XXI, de la legende precum Elvin Jones și Ron Carter până la artiștii de azi, Karriem Riggins și Regina Carter.
Istoria jazz-ului nu e completă fără povestea povestea jazz-ului din Detroit şi o multitudine de artiști jazz au ieșit pe bandă rulantă din Detroit, datorită moștenirii unor mentori precum Barry Harris, Marcus Belgrave și Rodney Whitaker.
Vedete și apariția curentului free party
Nu în ultimul rând, Free Party: A Folk History (r: Aaron Trinder/UK/2023). Acest documentar Indie urmărește apariția curentului free party din Marea Britanie, de la finalul anilor ’80 și începutul anilor ’90, precum și impactul acestuia în prezent.
Având la origini o întâlnire între raveri și nomazi new age, în ultimele zile ale regimului Thatcher. Mișcarea a luat amploare, culminând cu scandalosul festival liber din Castlemorton, în 1992, cel mai mare rave ilegal din istorie, care a determinat schimbări drastice ale legislației privind încălcarea proprietății.
Regizat de Aaron Trinder, la rândul său DJ și producător (Big Hair, U-Freqs), Free Party se bucură de participarea unor membri importanți ai mișcării: Spiral Tribe (arestați la Castlemorton), DiY, Bedlam, Circus Warp, precum și DJs și producători precum Chris Liberator, Youth (Killing Joke) sau Colin Dale. Festivalul comun de la Castlemorton din 1992 a fost cel mai mare rave ilegal din Marea Britanie. Castlemorton a fost acoperit pe scară largă de mass-media, ceea ce a dus la aproximativ 50 de arestări și scandal în Parlament despre comportamentul „anti-social”. Acest lucru a condus la adoptarea Legii privind justiția penală și ordinea publică din 1994, care a restricționat partidele fără licență, inclusiv adunările în care muzica a fost „caracterizată prin emisia unei succesiuni de bătăi repetitive”.
Free party, pe larg
Într-un weekend fierbinte, 20.000 de oameni au coborât pe uscat la umbra Dealurilor Malvern. Vestea a fost răspândită printr-un mesaj cu robotul telefonic: „Se întâmplă acum și pentru restul weekendului, așa că ieșiți din casă și mergeți la Castlemorton Common… Fiți acolo, tot weekendul, hardcore. .”
A spune că evenimentul a scăpat de sub control este o subestimare.
Ceea ce a început ca un mic festival gratuit pentru călători nu numai că a rămas în istorie ca cel mai mare rave ilegal organizat vreodată în Marea Britanie, dar a dus la un proces care a costat 4 milioane de lire sterline și la adoptarea Legii privind justiția penală și ordinea publică.
Publicitatea rezultată a avut și consecințe drastice pentru stilul de viață „alternativ” al așa-numiților New Age Travelers care au început evenimentul și pentru mișcarea rave underground care l-a prăbușit. „Ingleston Common avea o scenă mică, fără muzică de dans și făcea parte din mica scenă a festivalurilor gratuite, care se răspândise încă din anii 60”, notează BBC.
