Vătaful căluşarilor de la Dăbuleni (Dolj), Dumitru Şotorog, a primit titlul onorific de Tezaur Uman Viu. Şotorog, zis Mitriţă, este un etalon pentru dansul căluşeresc şi o autoritate în ce priveşte performarea Căluşului tradiţional, arhaic.
Anunţul a fost făcut de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj. ”Demersurile pentru acest titlu de Tezaur Uman Viu au fost făcute de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj prin Amelia Etegan – manager şi Cătălin Petrişor – referent. La recomandarea şi cu sprijinul Primăriei Oraşului Dăbuleni”, se arată într-un comunicat. Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, organism de specialitate al Ministerului Culturii, a hotărât acordarea, în acest an, a titlului onorific de Tezaur Uman Viu unui număr de 14 persoane purtătoare, creatoare şi păstrătoare de patrimoniu cultural imaterial.
„Originar din Dăbuleni – Dolj, Dumitru Şotorog, zis Mitriţă, este un etalon pentru dansul căluşeresc şi o autoritate în ce priveşte performarea Căluşului tradiţional, arhaic. Care evidenţiază atât calităţile coregrafice ale căluşarilor din Dăbuleni, cât şi valenţele vindecătoare ale dansului şi ritualului căluşeresc. Dumitru Şotorog a jucat Căluşul încă de copil, în 1988 devenind membru al cetei conduse de Gheorghe Iufu.
Vătaful căluşarilor din ceata de la Dăbuleni, declarat Tezaur Uman Viu. Foto: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj
Judeţul Dolj are în acest moment trei titluri de Tezaur Uman Viu
Din 1994, Șotorog este vătaful căluşarilor din Dăbuleni. Recunoaşterea măiestriei sale şi a autorităţii în ce priveşte dansul căluşeresc o are şi din partea celor care organizează proiecte culturale dedicate. „Și care i-au acordat premii atât personale, cât şi cu ceata pe care o conduce”, după cum a declarat Amelia Etegan, manager al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj.
Această nouă recunoaştere a valorii Căluşului doljean vine la 14 ani de la primul titlu de Tezaur Uman Viu, care a fost acordat în anul 2010 lui Nicolae Veleanu, vătaful Cetei din comuna Giurgiţa. Și cu câteva zile înainte de Alaiul Căluşului Oltenesc – ediţia a XXIV-a, din Duminica Rusaliilor, proiect spectacol stradal organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj. Totul sub egida Consiliului Judeţean Dolj, având ca partener Primăria şi Consiliul Local Craiova.
Şi pentru titlul de Tezaur Uman Viu acordat vătafului Cetei de căluşari din comuna Giurgiţa – Dolj, Nicolae Veleanu, demersurile au fost făcute tot de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj. În cazul lui Nicolae Veleanu titlul a fost decernat post-mortem în noiembrie 2012.
Judeţul Dolj are în acest moment trei titluri de Tezaur Uman Viu, două ale căluşarilor Nicolae Veleanu şi Dumitru Şotorog şi unul acordat rapsodului Ion Creţeanu în anul 2020.
Vânător de albine sălbatice, declarat Tezaur Uman Viu
Programul Tezaure Umane Vii vizează identificarea şi recunoaşterea la nivel naţional a celor care sunt creatori şi păstrători ai valorilor tradiţionale şi care fac, prin talentul şi efortul lor, dovada caracterului excepţional al performării. Fiind capabili să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma şi cu mijloacele tradiţionale nealterate, contribuind astfel la asigurarea viabilităţii acestuia în cadrul comunităţilor, potrivit Agerpres. Și Mihai Grama a fost declarat Tezaur Uman Viu, la categoria apicultură, la propunerea Muzeului Etnografic „Anton Badea” din Reghin. El este singurul vânător de albine sălbatice din România.
Apicultorul Mihai Grama, cunoscut drept urmaşul bărcaşilor, a spus că a învăţat să vâneze albine de la bunicul său, însă practică o altă formă de bărcuit mai mult în scopul protejării albinelor carpatine (Apis mellifera carpatica) şi a habitatului lor natural, care a devenit tot mai restrâns. În acest fel, a arătat Mihai Grama, prin tehnica sa de bărcuit doreşte să contribuie la conservarea acestui material genetic extraordinar, mai ales că habitatul albinei carpatine se diminuează tot mai mult, întrucât aceasta preferă pădurile seculare, intacte.
„Habitatul ideal este în pădurile seculare, fiindcă au nevoie de stejari de dimensiuni foarte mari, o zonă mai sălbatică, fără chimizare. Agricultura modernă a cam distrus albina noastră carpatină. Au mai rămas câteva păduri unde nu se poate practica agricultură în împrejurimi, aici albina este la ea acasă şi trăieşte în mediul ei natural”, a declarat apicultorul Mihai Grama, potrivit TVR.
„Faţă de ce făcea bunicul, eu am învăţat şi partea ştiinţifică”
„Tot ce iau din pădure îmi place să reproduc, să protejez şi să perpetuez albina noastră carpatină, care este foarte rezistentă la boli. Când mergeam cu bunicul, tăiam un prepeleac – ca un par de căpiţă căruia îi lăsam crengile mai lungi -, îl rezemam de pom şi îl aveam ca o scară. Aşa urcam la stup, în natură trebuie să improvizezi. Probam cu un băţ câţi faguri sunt, iar după sunet ştiam întotdeauna. Faţă de ce făcea bunicul, eu am învăţat şi partea ştiinţifică şi tehnică, aşa că eu doar le deparazitez şi ştiu că la primăvară de aici voi avea un roi”, a mai arătat Mihai Grama.
În trecut, bărcuitul era practicat toamna, când florile de câmp erau mai puţine, în acest fel bărcaşii puteau găsi stupul cu uşurinţă. În plus, în momentul ales, în stupi nu mai erau pui, iar pagubele erau mai mici.
Pentru evitarea înţepăturilor albinelor, bărcaşii le „anesteziau” cu fumul unei ciuperci de păşune, uscată în prealabil.
Studiul „Etnografia Poporului Român”, semnat de cercetătorul Valer Butură, aflat la Muzeul de Etnografie „Anton Badea” din Reghin, relevă că bărcuitul s-a practicat la poalele munţilor Gurghiu şi Călimani în două scopuri: prinderea albinelor, primăvara, pentru creşterea lor domestică şi culegerea fagurilor cu miere, toamna, când stupul avea rezervele cele mai mari.
Citiți și: Cauza deceselor din Grecia. Ce investighează cercetătorii
