La sfârșitul lunii iunie am fost în Sardinia cu Christian Tour într-o vacanță neașteptată, dar pe deplin meritată!
Cum a fost vacanță pe insulă? De vis!
Sardinia, după cum știi, este o insulă ce aparține Italiei, scăldată de apele Mării Mediterane, situată mai la sud de Corsica francezilor, fiind a doua mare insulă din Mediterana după Sicilia. Capitala regiunii este renumita Cagliari, cunoscută microbiștilor datorită echipei de fotbal Cagliari Calcio. Limba vorbită este limba sardă, înlocuită oficial de limba italiană. Abia din 1948 Sardinia a devenit regiune autonomă a Italiei.
Ce este unic în Sardinia?
Toată insula este un sit arheologic! Aici au fost găsite pietre cioplite datând din Paleoliticul Inferior (aproximativ 400.000 -150.000 î.e.n) și oase umane din Paleoliticul Superior (aproximativ 35.000 – 10.000 î.e.n.).
Tot aici găsești nuraghe sau nuraghi, construcții tipice arhitecturii preistorice din Sardinia, monumente ce au străpuns timpul încă din Epoca Bronzului. Nuraghe arată ca niște turnuri de piatră, cu scară interioară și încăperi, în general, una deasupra celeilalte. Altfel, la nord de Alghero sunt cele mai multe monumente funerare preistorice.


Vremea? Ideală!
Climatul este mediteranean, foarte plăcută, unde chiar și vara seara este puțin răcoare – nu ca în Bucureștiul nostru torid.
Gastronomie?
Sarzii sunt renumiți pentru brânza Pecorino pe care o mănâncă adesea cu pane carasau, o lipie crocantă, coaptă de două ori în cuptorul de lemne, urmând indicațiile unei rețete milenare. Pane carasau are un termen foarte ridicat de valabilitate. Vei putea mânca în Sardinia aceeași pizza sau pizzeta delicioasă pe care o poți mânca în toată Italia. Sarzii sunt faimoși și pentru podgoriile vaste ce poduc vinuri apreciate la nivel mondial. Eu am fost la o degustare de vinuri Contini, acolo unde pasiunea pentru vin este adăugată blazonului unei vechi familii sarde.


Plajele
Plajele sunt printre cele mai frumoase din lume, dar nu ar fi rău să închiriezi o mașină, deoarece insula este mare, iar plajele populate sunt la distanțe apreciabile una față de alta. Sau apelezi la excursiile organizate de Christian Tour și nu-ți mai bați capul!


Trebuie să știi că în Sardinia vei găsi multe dune de nisip, cele mai mari din Europa.
Castelul Malaspina din Bosa
Cui nu-i plac legendele? Poți vizita castelul familiei nobiliare Malaspina din Bosa, care se mai numește și Castelul Serravalle, așezat pe deal, ca un gardian al orășelului Bosa. Aici poți afla legenda marchizului Malaspina și a caracterului său teribil. Se spune despre el că i-ar fi tăiat degetele soției lui într-o criză de gelozie.
Blue Zone
În Sardinia speranța de viață a locuitorilor este de peste 81 de ani, fiind inclusă în Blue Zone datorită numărului foarte ridicat de centenari.
În timp ce își îmbunătățește constant condițiile pentru turism, Sardinia își conservă totuși tradițiile atavice. Ce altceva poți să mai vrei de la acest colț de Rai? Peisajele chiar sunt de vis în Sardinia, plajele superbe și tradițiile, demne de explorat!
Această perlă turistică parcă îți spune, ca o femeie frumoasă, când decolezi cu: Îți vei aminti de mine…
Galerie foto