Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat joi că Uniunea Europeană ( UE ) și Emiratele Arabe Unite urmează să înceapă negocieri pentru un acord de liber-schimb, potrivit AFP.
Uniunea Europeană își intensifică eforturile de a diversifica parteneriatele comerciale la nivel global, pe fondul unei relații tot mai incerte cu aliatul tradițional, Statele Unite.
Deciziile imprevizibile ale administrației americane în privința politicilor comerciale, inclusiv introducerea sau suspendarea bruscă a tarifelor, au determinat blocul comunitar să își regândească strategiile economice externe.
În acest context, Bruxelles-ul încearcă să-și reducă dependența de un singur partener major și să își consolideze legăturile cu economii emergente sau piețe strategice, precum cele din Orientul Mijlociu, Asia și America Latină.
Inițiativa de a demara negocieri pentru un acord de liber-schimb cu Emiratele Arabe Unite se înscrie în această direcție, vizând stabilirea unor relații comerciale mai previzibile și echilibrate într-un peisaj geopolitic tot mai volatil.

UE – eforturi diplomatice și comerciale
„Am decis să lansăm negocieri în vederea unui acord de liber-schimb”, anunţă preşedinta Comisiei, în urma unei convorbiri cu preşedintele EAU, Mohammed bin Zayed Al-Nahyan.
Pe fondul unei crize de încredere tot mai accentuate în relația cu Washingtonul, Ursula von der Leyen și comisarii europeni intensifică eforturile diplomatice și comerciale, prin deplasări frecvente și discuții menite să extindă parteneriatele internaționale ale Uniunii Europene.
În ultimele luni, UE a înregistrat progrese semnificative în acest sens, anunțând un acord comercial consolidat cu Mexicul, reluarea negocierilor cu Malaysia și finalizarea unui nou acord cu blocul sud-american MERCOSUR.
Săptămâna trecută, la Samarkand, în Uzbekistan, a avut loc un summit UE-Asia Centrală, la care au participat cinci foste republici sovietice. Evenimentul a evidențiat intenția Uniunii de a-și afirma prezența în regiune ca alternativă la influența Chinei și Rusiei.
În plus, von der Leyen a declarat că a avut joi discuții cu liderii Canadei și Noii Zeelande – două state cu care UE are deja acorduri comerciale în vigoare, dar ale căror relații pot fi consolidate.
UE suspendă pentru 90 de zile măsurile tarifare
În contextul tensiunilor comerciale cu Statele Unite – care au impus în ultimele luni trei runde de taxe vamale împotriva produselor europene – Bruxelles-ul a anunțat suspendarea pentru 90 de zile a măsurilor de retorsiune.
Decizia vine ca un gest de deschidere, în urma unei mișcări similare făcute miercuri de administrația americană, oferind astfel o fereastră de oportunitate pentru relansarea negocierilor bilaterale.