Ursula von der Leyen, Preşedinta Comisiei Europene, îşi va anula toate deplasările externe în următoarele două săptămâni, după ce a fost diagnosticată cu o boală severă.
Este vorba despre o formă gravă de pneumonie, iar informația a fost confirmată de un purtător de cuvânt al executivului comunitar, care a subliniat că sănătatea preşedintei CE este prioritară.
„’Preşedinta şi-a anulat întâlnirile externe pentru primele două săptămâni din ianuarie”, a declarat un purtător de cuvânt al executivului comunitar.
Printre evenimentele anulate se numără o călătorie importantă în oraşul polonez Gdansk, planificată pentru 1 ianuarie, ocazie cu care Polonia urma să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Această vizită va fi reprogramată pentru o dată ulterioară, în funcţie de evoluţia stării de sănătate a Ursulei von der Leyen. De asemenea, alte deplasări importante din calendarul său au fost suspendate, potrivit Reuters.
Președinte al CE din 2019
În ciuda acestor provocări, Preşedinta Comisiei Europene îşi va continua activitatea oficială din oraşul Hanovra, situat în centrul Germaniei. Purtătorul de cuvânt a adăugat că, dacă totul decurge conform planului, von der Leyen ar putea fi complet vindecată până la jumătatea lunii ianuarie.
Ursula von der Leyen, în vârstă de 66 de ani, ocupă funcţia de Preşedinte al Comisiei Europene din 1 decembrie 2019, fiind prima femeie care deţine acest post. Sub conducerea sa, Comisia a luat măsuri în gestionarea crizelor globale, inclusiv pandemia de COVID-19 şi provocările legate de schimbările climatice.
Potrivit analiștilor, Președinta CE se va confrunta cu provocări majore în 2025. „O Ucraină vulnerabilă, o Rusie războinică şi un Donald Trump narcisist – acestea vor fi în acest an cele mai mari provocări pentru Uniunea Europeană”, după cum scrie DW.
Ursula von der Leyen are o echipă nouă
La acestea se adaugă probleme interne cum ar fi criza economică, supraîndatorarea unor state membre şi capacitatea limitată de acţiune în Franţa şi Germania, motorul UE de până acum.
Perspectivele nu sunt deloc favorabile, după cum notează DW. Ce va avea de rezolvat noua Comisie de la Bruxelles? Preşedintele Consiliului UE, Antonio Costa şi înalta reprezentantă pentru Politică Externă a UE, Kaja Kallas, şi-au preluat funcţiile de la 1 decembrie. U
Ursula von der Leyen a rămas preşedinta Comisiei Europene dar echipa ei este complet nouă. Aceasta este o şansă, consideră Steven Everts, expert în cadrul Institutului European pentru Studii de Securitate de la Paris. „Acesta este momentul în care putem să reanalizăm politica externă a UE, să o adaptăm şi surescităm”, a apreciat el.
Diplomaţii de la Bruxelles spun că speculaţiile sunt în toi şi nimeni nu ştie ce s-ar putea întâmpla în 2025. „Pentru moment stăm în expectativă. Nu suntem cu adevărat pregătiţi pentru Trump”, a declarat un diplomat UE care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
Citiți și: France Soir despre Ursula von der Leyen: „S-a amestecat în alegerile din România”