Un artist din România a fost atacat de un urs. Este vorba despre Cristi de la trupa Haiducii, care a povestit momentele prin care a trecut.
Cristi de la trupa Haiducii a povestit momentul întâlnirii cu un urs. Artistul spune că era într-o zonă de camping, dar urșii, nemaifiind hrăniți, au coborât cât mai aproape de turiști. „Ca tot românul căruia îi place să petreacă tot mai mult timp în natură. Se dovedește însă că nu e o soluție prea viabilă mai ales în zonele de munte. Am vrut să scot autorulota și am zis să campez undeva într-o poieniță spre munte, și nu se poate altfel decât cu un grătar, că altfel parcă nu se simțea bine aerul de munte”, a povestit Cristi de la Haiducii.
Cristi de la trupa Haiducii spune că s-a speriat și că în momentul în care a văzut că animalul se apropie, a intrat rapid în autorulotă.
Din fericire, totul s-a terminat cu bine, ursul fiind interesat de grătarul făcut de artist. „Într-o secunda am aruncat telefonul, și am intrat în autorulotă. A venit și a dat cu capul în peretele ușii, noroc că e ceva destul de rezistent, ușa e tare, de fier. Ca un noroc, pot să spun așa, s-a ocupat mai mult de grătarul care sfârâia, și nu de mine. A stat vreo 10 minute, a mâncat, s-a odihnit puțin, apoi s-a uitat către rulotă și a plecat agale. Am plecat și eu imediat, am strâns, am stins focul și am plecat.”, a mai povestit Cristi

Urs lângă București
ISU București-Ilfov a emis sâmbătă un mesaj RO-Alert pentru informarea populației din localitățile Ciolpani și Snagov, după ce a fost semnalată prezența unui pui de urs. Din informațiile primite de la apelant, prin numărul de urgență 112, ursul a fost observat în zona Ciolpani – DN1. Astfel, la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenţie. „Este vorba despre un pui de urs, luat în evidență de pădurar, iar că măsură suplimentară un echipaj Jandarmeriei Ilfov a rămas în zonă pentru a supraveghea. Au fost informate şi autorităţile locale”, a anunţat Jandarmeria Română.

Citiți și