Amatorii de patinaj sunt așteptați până la începutul lunii februarie 2025 la un patinoar special deschis în țară. De asemenea, și patinoarele din București își așteaptă vizitatorii.
Patinoarul în aer liber din Cetatea Tîrgu Mureș, cu o suprafață de 600 de metri pătrați, a fost deschis luna trecută și de atunci a fost vizitat de aproximativ 4.000 de persoane.
Patinoarul va fi deschis și pe 31 decembrie, 1 și 2 ianuarie 2025. „Așteptăm toți iubitorii de patinaj, la Patinoarul din Cetatea Tg. Mureș și în perioada sărbătorilor, zilnic de la ora 9.30 la ora 21.00. Programul este împărțit în 7 serii de câte o oră și jumătate, cu 30 de minute pauză între serii pentru refacerea gheții. Tariful de intrare la patinoar este de 20 de lei, prețul închirierii patinelor este de 20 de lei, iar închirierea unui suport pentru patinaj este tot de 20 de lei. Patinoarul dispune de patine începând de la numărul 26 până la numărul 47”, a spus directorul Centrului de artă și agrement din primărie, Andreea Szasz, la Radio România Târgu Mureș.
Mulți dintre cei prezenți la patinoar sunt începători, deci nu au mari pretenții de la calitatea gheții, însă unii și-ar dori să existe o zonă separată pentru protecția copiilor.
Pentru cei care abia învață să patineze există ajutoare sub formă de pinguini sau delfini. Zilnic, la patinoarul din Cetate vin aproximativ 150 de persoane. Acesta va rămâne deschis până la începutul lunii februarie.
Citiți și: Patinoarul „Flamaropol” a primit autorizația pentru reluarea lucrărilor după 5 ani de așteptare
Patinoare la București, pentru iubitorii patinajului
Patinajul reprezintă pentru mulți dintre români un hobby, iar pentru alții un sport – chiar dacă poate nu performează în lumea patinajului. Pentru toți pasionații patinajului, dar și pentru cei care doresc să îi privească, sunt patinoare deschise în această perioadă în București.
În primul rând, patinoarul Bazilescu din sectorul 1, recent inaugurat. Aflat în zona Bucureștii Noi din Capitală, în imediata apropiere a teatrului de vară, patinoarul Bazilescu, de 600 de metri pătrați, dotat cu toate facilitățile necesare, este deschis toată iarna. Prețurile pentru variază între 25 și 30 de lei pentru accesul pe gheață, iar patinele pot fi închiriate cu 20 lei/pereche, potrivit buletin.de/bucuresti/.
Programul patinoarului este zilnic între orele 9:00 și 21:00. Instituția transmite că, pentru a vedea cât de aglomerat este patinoarul în intervalul orar cu acces gratuit sau în oricare alt moment al zilei, puteți accesa linkul https://live.adp-sector1.ro/ care oferă o transmisie live de la fața locului.
Printre patinoarele Capitalei se mai numără:
Patinoarul de la Circul Metropolitan
- Status: Deschis
- Perioadă: 28 noiembrie 2024 – ianuarie 2025
- Adresă: Parcul Circului
- Prețuri:
- Intrare: 20 lei
- Închiriere patine: 20 lei
Patinoare acoperite: distracție indiferent de vreme
Patinoarul Cotroceni On Ice
- Adresă: Mall AFI Cotroceni, Str. Vasile Milea 4
- Program: Structurat pe sesiuni de 90 de minute, începând de la ora 10:00.
- Prețuri:
- Luni – Joi: 35-50 lei (în funcție de echipament)
- Vineri – Duminică: 40-55 lei.
Patinoarul Țiriac Telekom Arena
- Adresă: Otopeni
- Program: Joi – Duminică, sesiuni de 90 de minute.
- Tarife:
- Copii (3-12 ani): 18 lei
- Adulți: 25 lei
Patinoarul Berceni Arena
- Adresă: Sudul Bucureștiului
- Program: Zilnic, 10:00 – 22:00