Filmat în întregime în Columbia, cu sprijinul familiei laureatului Nobel…Doar o frază și vrei să afli mai mult. Bazat pe capodopera cu același nume a lui Gabriel García Márquez, Un veac de singurătate – filmul va putea fi văzut pe Netflix. Și acum vine bomba: Márquez nu credea că acest roman ar putea fi adaptat. „Cititorii săi și Columbia se roagă ca Netflix să fi înțeles bine cartea”, scrie Vanity Fair.
Netflix a produs serialul bazat pe romanul lui Gabriel Garcia Marquez, columbianul care a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 1982.
One Hundred Years of Solitude – Un Veac de Singurătate, regizat de Laura Mora și Alex García López, reprezintă unul dintre cele mai ambițioase proiecte audiovizuale din istoria Americii Latine. Serialul, format din două părți a câte opt episoade fiecare, va debuta cu primul capitol, pe Netflix, în data de 11 decembrie. În spatele producției se află compania columbiană de producţie Dynamo.
Distribuţia este formată din „cei mai talentaţi actori din Columbia şi America Latină”, printre care Marco González (Jose Arcadio Buendía), Leonardo Soto (fiul lui José Arcadio), Susana Morales (Úrsula Iguarán), Ella Becerra (Petronila), Carlos Suaréz (Aureliano Iguarán), Moreno Borja (Melquiade
Subiectul? Un pic de „spoiler”…Căsătoriți împotriva dorinței părinților lor, verii José Arcadio Buendía și Úrsula Iguarán lasă satul în urmă și pornesc într-o lungă călătorie în căutarea unui nou cămin. Însoțiți de prieteni și aventurieri, călătoria lor culminează cu întemeierea unui oraș utopic pe malul unui râu de pietre preistorice pe care îl botează Macondo. Câteva generații din neamul Buendía (n.r. – „bună ziua” în spaniolă, sau „neața” ori un salut pur și simplu atât timp cât este ziuă, tot în spaniolă, dar în Costa Rica) vor marca „viitorul acestui oraș mitic, chinuit de nebunie, iubiri imposibile, un război sângeros și absurd, precum și frica de un blestem teribil care îi condamnă, fără speranță, la un veac de singurătate”.

Capodopera literaturii universale – Un veac de singurătate
Publicată în anul 1967, cartea One Hundred Years of Solitude – Un Veac de Singurătate reprezintă una dintre operele emblematice ale lui Gabriel García Márquez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1982. Considerată o capodoperă a literaturii hispano-americane și a celei universale și care a primit o recunoaștere internațională, cartea s-a vândut în peste 50 de milioane de exemplare și a fost tradus în peste 40 de limbi.
Într-o seară din iunie 1965, Gabriel García Márquez se întorcea obosit la hotelul său după o zi întreagă ca scenarist pe platourile de filmare din afara orașului Mexico. Un cuplu tânăr aștepta să vorbească cu el. Gabo, așa cum este cunoscut în America Latină, avea atunci 30 de ani și publicase patru cărți, dar capodopera sa, Un veac de singurătate, era la câțiva ani distanță. Se gândise de multă vreme la premisă, iar încrederea lui în roman era de neclintit. Îi spusese fratelui său mai mic, Gustavo, că într-o zi va scrie o carte care să fie citită mai mult decât Don Quijote, iar după nuntă i-a spus soției sale, Mercedes, să nu-și facă griji pentru bani, pentru că la 40 de ani va publica un roman pe care lumea întreagă l-ar cunoaşte. A făcut-o.
Acum, la 57 de ani de la publicare, Netflix face prima adaptare adevărată a lui Un veac de singurătate, notează Vanity Fair. Care înainte de a povesti toate acestea, aruncase bomba, fin, chiar în introducerea articolului: „Márquez nu credea că acest roman ar putea fi adaptat. „Cititorii săi și Columbia se roagă ca Netflix să fi înțeles bine cartea”…
„Fondul García Márquez este foarte sănătos”, spune Pilar Reyes, director editorial al Penguin Random House din Spania, potrivit aceleiași surse. Dar, în 1965, Gabo era încă un scriitor sărac, chiar dacă era bine privit printre bibliofilii latino-americani. Locuia în Mexico City cu soția sa și cei doi fii mici. Își câștiga existența lucrând pentru o agenție de publicitate (ceea ce el ura să facă) și ocazional scria scenarii.
Un veac de singurătate – Te zdrobește
Revenim cu povestea la cuplul menționat, care îl vizita pe obositul Gabo, într-o seară de vară a lui 1965.
Gabo a încercat să abordeze Un veac de singurătate la începutul anilor 1950, pe role de hârtie pe care le-a luat de la ziarul unde lucra ca reporter în Barranquilla, Columbia (cât mi-aș di dorit să fiu în locul lui). Locuia într-un hotel alături de prostituate, pentru că chiria era ieftină și îi plăcea să spună oamenilor cum prostituatele îl lăsau să le împrumute săpunul. Când Gabo a terminat în sfârșit de scris povestea „un oraș tropical numit Macondo care nu apare pe nicio hartă”, așa cum l-a numit Harss, i-a trimis manuscrisul scriitorului mexican Carlos Fuentes. Era un volum monstruos, sau „mamotreto”, așa cum se referea Gabo. Când Fuentes a citit ultima pagină, i-a scris prietenului său pentru a spune că măreția romanului l-a lăsat „zdrobit”…
Nu vă mai spun nimic, citiți cartea, vedeți filmul, sau viceversa, și pe urmă mai discutăm.
Citiți și: Romanul „pierdut” al lui Garcia Marquez, lansat în România în această seară!