Un nou cutremur produs în România! Un cutremur cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Cutremurul a avut loc la adâncimea de 113,1 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 48 km nord-vest de Buzău, 60 km vest de Focşani, 67 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 69 km est de Braşov şi 70 km nord-est de Ploieşti.
De la începutul lunii mai, în România s-au produs 24 de seisme cu magnitudini între 2,1 şi 4,1. Anul trecut, cea mai puternică mişcare tectonică, de 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.

Un cutremur de intensitate medie a avut loc și miercuri, la prân, în zona seismică Vrancea
Conform informațiilor furnizate de Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), seismul a avut o magnitudine de 4 grade pe scara Richter.
Cutremurul s-a produs la ora 12:53, în zona seismică Vrancea, județul Buzău. INFP a precizat că seismul a avut loc la o adâncime de 110 kilometri.
„În ziua de 22 mai 2024, la ora 12:53:33 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău, un cutremur mediu cu magnitudinea M (EWS) 4.0, la adâncimea de 110,1 kilometri”, a informat INFP.
Seismul s-a resimțit în apropierea următoarelor orașe: 55 km E de Sfântu-Gheorghe, 57 km V de Focșani, 65 km E de Brașov, 65 km NV de Buzău și 87 km N de Ploiești.
CITIȚI ȘI:
Cutremur în România, cu puțin timp în urmă. Anunțul INFP