Un bărbat din Brașov a fost arestat și este cercetat pentru instigare la acte de terorism, după ce a distribuit, în mediul online, materiale care conțineau instrucțiuni cu privile la fabricarea bombelor.
Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile, în urma unei anchete a polițiștilor și a procurorilor Europa Libera.
Bărbatul instiga online la comiterea unui atac terorist
“Din cercetările efectuate a reieșit că, în cursul anului 2023, bărbatul bănuit și-ar fi creat un cont pe o platformă de socializare prin intermediul căruia, în mod repetat, la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ar fi adus elogii unor organizaţii teroriste din Orientul Mijlociu și unor lideri ai acestora, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, folosind sisteme informatice, ar fi accesat, în mod repetat, de pe același cont, materiale de propagandă teroristă şi ar fi deţinut, fără drept, astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare pe care l-ar fi parcurs.
Totodată, bărbatul ar fi accesat şi distribuit în mediul online, pe aceeaşi reţea socială, un material care conține instrucţiuni cu privire la fabricarea sau folosirea de explozivi, arme de foc sau orice alte arme, substanţe nocive sau periculoase ori cu privire la tehnici sau metode specifice de săvârşire sau sprijinire a săvârşirii unor acte de terorism”, arată DIICOT.
Pe 15 noiembrie, locuința bărbatului a fost percheziționată, iar procurorii ar fi găsit acolo „sistemele informatice utilizate la săvârşirea infracţiunilor”.
Joi, pe 16 noiembrie, bărbatul a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile – decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti.
Cazul a ajuns în atenția procurorilor la sesizarea Serviciului Român de Informaţii şi a beneficiat de sprijinul de specialitate al acestei instituții.