Ucraina nu are deloc zile ușoare. Armata sa are nevoie urgentă de bani și arme, iar realegerea previzibilă a lui Putin amplifică această necesitate. Pentru că, la Kremlin, se vorbea deja de o ofensivă la finele primăverii. Dar aceasta ar putea veni chiar mai devreme după ce președintele rus nu s-a sfiit să-și marcheze succesul electoral nominalizând conflictul din Ucraina și întărirea armatei drept priorități.
Acesta este contextul în care astăzi, la Baza Aeriană Ramstein din Germania, se va derula reuniunea lunară cunoscută sub numele de Grupul de Contact pentru Apărare al Ucrainei (UDCG). Un eveniment la care participă aproximativ 50 de aliați care au sprijinit militar Ucraina.
Pentru Zelenski însă, semnele nu-s bune. Chiar dacă Uniunea Europeană tocmai a anunțat crearea unui nou fond de asistenţă pentru Ucraina, în valoare de 5 miliarde de euro. Și aceasta pentru că suma amintită reprezintă o picătură de apă pentru un ocean de nevoi. Iar așteptatele semne pozitive dinspre SUA nu numai că nu au venit, ci sunt înlocuite de un discurs menit a da fiori la Kiev.
Fără bani, Pentagonul rezumă la vorbe sprijinul pentru Ucraina
La nivel declarativ, oficialii SUA au fost mereu de partea Kievului în conflictul din Ucraina. Financiar vorbind însă, sprijinul nu a mai avut aceeași anvergură în ultima vreme.
Președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, a refuzat să supună votului un proiect de lege care ar oferi 60 de miliarde de dolari în plus pentru Ucraina. Iar în aceste condiții, deși a dat asigurări că va găsi alte modalități de a trmite asistență la Kiev, Casa Albă n-a izbutit să ofere un sprijin consistent.
Mai exact, este vorba doar despre 300 de milioane de dolari, cu mult sub ceea ce aștepta Zelenski. Mai mult, administrația Biden a scos în evidență faptul că și această sumă a fost obținută cu dificultate.
Că lucrurile nu sunt sub cele mai bune auspicii o demonstrează și un alt fapt. Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, este cel care va prezida astăzi întâlnirea din Germania. Doar că nici măcar nu va încerca să promită un sprijin financiar.
I am headed back to Ramstein, Germany to convene the 20th meeting of the Ukraine Defense Contact Group.
Our coalition of some 50 nations will continue to stand together to support Ukraine’s immediate battlefield needs and long-term security. pic.twitter.com/cagxdBUAS6
— Secretary of Defense Lloyd J. Austin III (@SecDef) March 18, 2024
Misiunea sa este să-i convingă pe aliații europeni că administrația președintelui Joe Biden este încă angajată să sprijine Ucraina, dar că, în contextul în care Pentagonul nu are fondurile necesare să și pună în practică un ajutor, le va cere aliaților să o facă.
„Cred că aliații noștri sunt foarte conștienți de situația noastră de finanțare, iar ucrainenii, mai mult decât oricine, de problemele induse de lipsa armamentului și al sprijinului financiar în absența ajutorului nostru. Trebuie să acționăm împreună”, a spus un oficial înalt al apărării din SUA, vorbind sub rezerva anonimatului.
Doar că, spun analiștii, această manieră de abordare pe care o oferă SUA se lovește tot mai mult de scepticismul aliaților. „Devine din ce în ce mai greu pentru liderii americani să călătorească în Europa, cu mesajul că Statele Unite sunt angajate în Ucraina pe termen lung”, a declarat Rachel Rizzo, un membru senior la Centrul pentru Europa al Consiliului Atlantic din Washington.
„Mesajul acestui angajament financiar, militar și economic pe termen lung cade în fața realității care ni se oferă din partea Capitol Hill”, a adăugat Rizzo.
Și nu este singura problemă. Analiștii militari spun că și dacă aliații SUA ar încerca să compenseze absența unui efort al Washingtonului, nu pot să acopere decât o mică parte din ceea ce are nevoie Ucraina. Mai ales dacă armata lui Zelenski se va confrunta cu anunțata ofensivă din mai. Ceea ce nu este deloc un semn bun.