Uber va extinde serviciul Uber Carshare la nivel global. Este vorba despre un serviciu nou, care le va permite utilizatorilor să împrumute o mașină de la utilizatori privați atunci când au nevoie de una, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Lansat inițial în Australia, serviciul permite utilizatorilor să împrumute autovehicule pentru un anumit număr de ore sau de zile. De asemenea, au fost prezentate și alte noi funcții atât pentru șoferi, cât și pentru pasageri în timpul evenimentului anual Uber GO GET, care a avut loc, joi, la Londra.
Toate acestea fac parte din planurile companiei de a deveni cea mai sustenabilă platformă din lume. De asemenea, Uber a transmis că noile funcții vor fi disponibile la nivel global în aplicație „în perioada următoare”, fără să precizeze o dată anume.
Ce noutăți există pentru șoferi
Uber investește 800 de milioane de dolari în resurse care să ajute șoferii să treacă cât mai repede la mașini electrice, o prioritate în strategia companiei. „Așa cum afirmă șoferii care aleg să conducă cu Uber, costurile unei mașini electrice nu sunt, însă, singura barieră. Unul dintre obstacolele cu care se confruntă șoferii este găsirea stațiilor de încărcare pentru mașinile electrice. Între efortul de găsi un loc pentru încărcarea mașinii și stresul de a nu pierde orele de vârf, șoferii Uber sunt puși sub presiune”, precizează compania.
În acest context, Uber va implementa o serie de noutăți, după cum urmează:
Uber Green: Tehnologia Uber va analiza în timp real factori precum prețul încărcării, timpul de încărcare și traficul, urmând să recomande cum și unde șoferii își pot încărca mașinile, tocmai pentru a-și putea maximiza câștigurile. Mai mult, Uber dezvoltă Battery-Aware Matching, funcție ce filtrează printre cererile de curse și le respinge automat pe cele care sunt prea lungi pentru nivelul bateriei mașinii. Pe viitor, șoferii vor putea plăti, porni încărcarea și monitoriza progresul încărcării prin intermediul aplicației.
Rute prietenoase cu mediul: Începând cu anul trecut în America de Nord, Uber a dezvoltat algoritmi pentru hărți, astfel încât o cursă să fie cât mai eficientă din punct de vedere al consumului de combustibil. În prezent, algoritmul aplicației ia în calcul factori precum nivelul de urcare din rută și numărul de opriri/porniri la semafor, lucruri care influențează cantitatea de combustibil consumat. Începând cu acest an, funcția va fi disponibilă la nivel global. Potrivit companiei, algoritmul Uber a redus cu 9.800 de tone emisiile de CO2, ceea ce înseamnă 4,2 milioane de litri de combustibil salvați de șoferi.
Green Curb în aeroporturi: Odată cu sezonul călătoriilor, Uber oferă acces redus sau chiar gratuit la stațiile de încărcare rapide din aeroporturi, în spațiul rezervat șoferilor care conduc cu Uber.
Care sunt noutățile Uber destinate pasagerilor
Riders Emission Savings: Uber dezvoltă o nouă funcție, Emission Savings. Opțiunea va fi localizată în pagina contului personal și va arăta câte emisii de carbon au fost evitate alegând Uber Green sau mașinile electrice din Uber Comfort.
Green Curb în aeroporturi: La timp pentru sezonul turistic, Uber va introduce noi avantaje care să încurajeze pasagerii să folosească produsele sustenabile din aplicație. Pasagerii care aleg Uber Comfort Green sau Uber Green vor avea tarife mai mici și acces exclusiv în zone de preluare din anumite locații din aeroport.
Carsharing: Pentru momentele în care utilizatorii Uber vor fi nevoiți să conducă pe cont propriu, Uber extinde Uber Carshare la nivel global: un produs nou care va permite utilizatorilor să împrumute o mașină când au nevoie de una. Transformând orice mașină într-una care poate fi folosită și de altcineva, oamenii vor contribui la transformarea cartierelor în zone de locuit mai plăcute.
Expansiunea produselor sustenabile și fără mașini
În peste 200 de orașe din lume, Uber oferă mai multe produse sustenabile. Este vorba despre Uber Green, pentru curse cu emisii zero de carbon, Uber Comfort Electric, pentru curse sustenabile în mașini premium, sau Uber Planet, pentru a compensa emisiile de carbon când utilizatorii aleg Uber în orașe în care mașinile electrice nu sunt disponibile.
De asemenea, Uber a anunțat:
UberX Share: Uber lansează astăzi UberX Share în alte 18 orașe din lume, permițând mai multor pasageri să împartă o cursă, reducând astfel emisiile și economisind bani. UberX Share este acum disponibil în peste 50 de orașe la nivel global, lucru ce îl face cel mai disponibil produs de acest gen din lume.
Biciclete: Cu ajutorul parteneriatului cu Tembici din America Latină, compania va extinde curând accesul la biciclete și biciclete electrice în Chile.
Uber Green: Uber Green se lansează astăzi în Australia, produsul devenind disponibil în peste 140 de orașe la nivel global.