Turcia este în criză, iar Banca Centrală a decis majorarea semnificativă a costului creditului. O măsură care semnalează o reorientare spre o politică economică mai convenţională. Măsură menită să contracareze inflația ridicată.
Alegerile sunt deja istorie în Turcia. Recep Tayyip Erdogan a rămas la putere, însă, semnalele că lucrurile nu erau atât de roz pe cât le prezenta acesta în campanie se confirmă.
Inflația anuală a fost puțin sub 40% în mai. Aceasta după ce a atins 85% în octombrie 20222. Un maxim în ultimii 24 de ani.
Drept urmare, la prima şedinţă de politică monetară sub conducerea noului guvernator Hafize Gaye Erkan, Banca Turciei a majorat dobânda de referinţă de la 8,5% până la 15%.
Analiștii au spus că mișcarea sugerează că Erkan ar putea avea spațiu limitat. Cel puțin pentru a aborda în mod agresiv inflația sub supravegherea lui Erdogan. Estimarea medie dintr-un sondaj Reuters a fost pentru o creștere a ratei la 21%.
La 30 de minute după creșterea ratei – prima din Turcia de la începutul anului 2021 – lira a început brusc să scadă, atingând un minim istoric de 24,31 față de dolar.
Turcia este în criză și schimbă direcția politicii monetare
Aceasta este o schimbare majoră de direcţie după mai mulţi ani de politică monetară relaxată. Să ne amintim că dobânda de referinţă a fost redusă, de la 19% în 2021, până la 8,5% la finele lui 2022, în pofida unei inflaţii galopante.
„Înăsprirea politicii monetare va continua atât timp cât va fi nevoie, în mod gradual, până se va ajunge la o îmbunătăţire semnificativă a perspectivei de inflaţie”, a informat comitetul de politică monetară de la Banca Turciei.
Majorarea dobânzilor este un semnal că Turcia se îndepărtează de viziunea economică neortodoxă a lui Recep Tayyip Erdogan. Acesta a afirmat mereu că dobânzile ridicate favorizează inflaţia.
Teoriile economice clasice susţin exact opusul. Iar băncile centrale din întreaga lume au majorat rapid dobânzile pentru a combate o creştere accelerată a preţurilor de consum. Prin scumpirea creditului, băncile centrale vor să frâneze cererea de credite imobiliare, credite de consum sau pentru investiţii din partea companiilor. Ceea ce, potrivit teoriei economice convenţionale, duce la o încetinire a ritmului de creştere a preţurilor.